Beizadea

Beizadeaua Grigore Ghica, fiul voievodului Țării Românești Grigore al IV-lea Ghica, plimbându-se la Șosea, cu faetonul tras de patru telegari.

Beizadea (din turcă beyzade = fiu de bei) este titlul care li se acorda fiilor domnilor români, echivalent cu cel de prinț.[1]

Elementul de compunere „zade”, care înseamnă „fiu" a fost preluat de turci din limba persană.[2]

Citate

[modificare | modificare sursă]
  • Într-un act de la Constantin Cantemir, domn al Moldovei între anii 1685-1693, se găsesc informații privitoare la trecutul bisericii Zlataust: „svânta mănăstire la Sventi Ioan ce iaste aicea, în târgu în Iași, carea iaste zidită din temelii de Ștefan beizadea, ficiorul Radului vodă, ginerele Ducăi vodă”.[3]
  • Și atunce au mers și Dumitrașco Beizadea, fratele lui Antioh Vodă, la oaste cu Împărăția.[4]
  • Feizulah, cadiul din Timișoara, adeverește declarația meșterului brutar Abdullah, fiul lui Beizade Mehmed bei, că a primit de la defterdar suma de 1070 guruși pentru pâinea dată căruțașilor, dulgherilor, salahorilor și țiganilor ce au lucrat la râu și la renovarea fortificației între 28 iunie și 18 august.[6]
  • În ceea ce privește defularea apetitului sexual, comportamentul lui Caragea Vodă și cel al fiului său erau similare, fiind la fel de scandaloase. De regulă, dreptul domnitorului se extindea automat și asupra beizadelei. Năravurile erotice ale domnitorului și cele ale fiului său se aseamănă în esență, dar diferă formal. Fiul lui vodă nu se simte suficient de legitim. El nu posedă puterea, ca tatăl său. Puterea domnitorului se răsfrânge doar prin ricoșeu asupra fiului. „Dreptul beizadelei” este deci mai mic decât „dreptul domnitorului”. De aceea fiul voievodului este mai agresiv, simțind nevoia să se coalizeze cu alți fii de boieri și să atace fetele în gașcă, în bandă, în haită, în hoardă.[7]

Vestimentație

[modificare | modificare sursă]

Domnitorii și beizadelele purtau gujman (< {{tc|gugemin}), adică o căciulă de samur, cu fundul alb, în timp ce boierii purtau gujmanul cu fundul roșu.[8]

În artă

[modificare | modificare sursă]
  • Iacob Negruzzi a scris libretul pentru opera comică în trei acte și patru tablouri Beizadea Epaminonda, pe muzica compusă de Eduard Caudella, care a fost reprezentată pentru întâia oară la Teatrul Național din București în luna aprilie 1885.[9]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ GLOSAR de termeni turco-osmani - selecție de Ioan Hațegan
  2. ^ Acad. Alexandru Graur, Nume de persoane, Editura Științifică, București, 1965
  3. ^ Ioan Caproșu, Documente privitoare la istoria orașului Iași, vol. II, Acte interne (1661-1690), Iași, Editura „Dosoftei”, 2000, citat de Cătălina Chelcu în „O biserică din secolul XVII: Sfântul Ioan Zlataust din Iași”
  4. ^ Cronica lui Ion Neculce. Ediția a III-a revăzută și întregită, îngrijită de Al. Procopovici, profesor universitar, cu o prefață, o introducere, un apendice și două hărți, vol. I–II, Craiova, Editura „Scrisul Românesc”, 1942., p. 175
  5. ^ Un eveniment editorial. Radu Negrescu-Suțu „Stirpea Drăculeștilor - Pseudocronică a Familiei Suțu”, Editura Corint, București, 2017
  6. ^ Ioan Hațegan, Cronologia Banatului. II/2.Vilayetul de Timișoara. Repere cronologice, selecție de texte și date, Editurile Banatul și Artpress, Timișoara, 2005, p. 307
  7. ^ Andrei Oișteanu, Sexualitate și societate. Istorie, religie și literatură, 647 pagini, Editura Polirom, 2016
  8. ^ Maria Micle, Terminologie militară în cronica Banatului de Nicolae Stoica de Hațeg
  9. ^ Jacob Neggruzzi, Opere complecte, volumul IV, Teatru

Lecturi suplimentare

[modificare | modificare sursă]
  • Mîrza Mihai, Mari dregători, beizadele și curteni din Moldova (1711-1812). Dicționar istoric și genealogic, Academia Română - Filiala Iași