Cimitirul Lake View este situat în partea de est a orașului Cleveland, Ohio din Statele Unite ale Americii. Aici se află îngropați peste 104.000 de oameni[1], în fiecare an existând peste 700 de înmormântări. Cimitirul mai dispune și de o suprafață de 0,28 km² (70 de acri), destinată viitoarelor morminte. În Lake View, cunoscut pe plan local ca „muzeul în aer liber al orașului Cleveland”, se află mausoleul lui James A. Garfield, precum și capela lui Jeptha Wade care dispun de un interior conceput de Louis Comfort Tiffany.[2]
Cimitirul Lake View a fost întemeiat în 1869 și cuprindea o suprafață de 1,15 km² (285 de acri).[1] Cimitirul este numit astfel deoarece este situat parțial pe „înălțimile” din zona metropolitană a orașului Cleveland, având vedere spre lacul Erie la nord. A fost conceput după modelul marilor cimitire ale epocii victoriene din Franța și Anglia.
Mausoleul fostului președinte american James A. Garfield este cel mai important punct al cimitirului Lake View. Interiorul ornat dispune de o mare statuie de marmură, vitralii, basoreliefuri, dar și numeroase relicve istorice din viața și președinția lui Garfield. Monumentul servește de asemenea ca o punte de observație și zonă de picnic. Președintele și soția sa sunt înmormântați în cripta de la nivel inferior, sicriele lor fiind plasate unul lângă celălalt și vizibile pentru vizitatori.
William B. Castle, ultimul primar al cartierului Ohio City, primar al orașului Cleveland
Ray Chapman, jucător de baseball pentru Cleveland Indians, unul dintre cei doi jucători ai Ligii Majore de Baseball care a murit de leziuni suferite pe terenul de joc în timpul unui joc.
Rufus P. Spalding, aboliționist, judecător la CUrtea Supremă din Ohio, membru în Camera Reprezentanților din SUA.
Anthony J. Stastny, compozitor, fondator și președinte al distribuitorului de muzică A. J. Stasny Music Co.
Carl B. Stokes, primar al orașului Cleveland, ambasador al Statelor Unite ale Americii, primul afro-american ales ca primar al unui mare oraș american.
Worthy S. Streator, medic, magnat al căilor ferate, fondator al orașului Streator, Illinois, senator al statului Ohio, primul primar al suburbiei East Cleveland.
Andrew Novick, urolog și cercetător, pionier al nefrectomiei parțiale în cancerul de rinichi, fondator al Institutului Glickman de la Clinica din Cleveland.
Victimele incendiului de la școala din Collinwood din 1908[1]