Comuna Spanțov, Călărași

Spanțov
—  comună  —

Spanțov se află în România
Spanțov
Spanțov
Spanțov (România)
Poziția geografică
Coordonate: 44°07′37″N 26°47′30″E ({{PAGENAME}}) / 44.12694°N 26.79167°E

Țară România
Județ Călărași

SIRUTA105259

ReședințăSpanțov
Componență

Guvernare
 - primar al comunei Spanțov[*]Silviu-Niki Gheorghescu[*][1][2] (PNL, )

Suprafață
 - Total44,4 km²

Populație (2021)
 - Total4.595 locuitori

Fus orarUTC+2
Cod poștal917230

Prezență online
site web oficial Modificați la Wikidata
GeoNames Modificați la Wikidata

Amplasarea în cadrul județului
Amplasarea în cadrul județului
Amplasarea în cadrul județului

Spanțov este o comună în județul Călărași, Muntenia, România, formată din satele Cetatea Veche, Spanțov (reședința) și Stancea.

Comuna se află în sud-vestul județului, pe malul stâng al Dunării, la granița cu regiunea Silistra din Bulgaria. Este traversată de șoseaua națională DN31, care leagă Oltenița de Călărași.[3]



Componența etnică a comunei Spanțov

     Români (88,4%)

     Romi (6,62%)

     Alte etnii (0,09%)

     Necunoscută (4,9%)



Componența confesională a comunei Spanțov

     Ortodocși (83,11%)

     Penticostali (10,86%)

     Alte religii (1,02%)

     Necunoscută (5,01%)

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Spanțov se ridică la 4.595 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 4.605 locuitori.[4] Majoritatea locuitorilor sunt români (88,4%), cu o minoritate de romi (6,62%), iar pentru 4,9% nu se cunoaște apartenența etnică.[5] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (83,11%), cu o minoritate de penticostali (10,86%), iar pentru 5,01% nu se cunoaște apartenența confesională.[6]

Politică și administrație

[modificare | modificare sursă]

Comuna Spanțov este administrată de un primar și un consiliu local compus din 13 consilieri. Primarul, Silviu-Niki Gheorghescu[*], de la Partidul Național Liberal, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[7]

   PartidConsilieriComponența Consiliului
Partidul Național Liberal9         
Partidul Social Democrat3         
Alianța pentru Unirea Românilor1         

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Oltenița a județului Ilfov și era formată din satele Clinciu, Spanțov, Tatina și Valea lui Soare, cu 1595 de locuitori. În comună existau o școală și două biserici (la Spanțov și la Valea lui Soare).[8] Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna în aceeași plasă, având 2560 de locuitori în satele Clinciu, Grădiștea Nouă, Spanțov, Stancea și Tatina (după ce satul Valea lui Soare a fost transferat comunei vecine Ulmeni).[9]

În 1950, comuna a fost transferată raionului Oltenița din regiunea București, iar în 1964 satul Tatina a primit numele de Cetatea Veche.[10] Comuna a revenit în 1968 la județul Ilfov, când acesta a fost reînființat. Cu această ocazie, satul Clinciu a fost desființat și comasat cu satul Stancea, iar satul Gradiștea — cu satul Cetatea Veche.[11][12] În 1981, o reorganizare administrativă regională a dus la transferarea comunei la județul Călărași.[13]

Monumente istorice

[modificare | modificare sursă]

Patru obiective din comuna Spanțov au fost incluse în lista monumentelor istorice din județul Călărași ca monumente de interes local. Două sunt situri arheologice, ambele din zona satului Cetatea Veche — situl de la „Grădiște”, aflat la ieșirea din sat către Ulmeni, sit ce cuprinde urmele unei așezări din perioada Latène și o necropolă din mileniul al IV-lea î.e.n.; și așezarea din punctul „Tatina” datând din secolul al III-lea î.e.n., ale cărei urme vizibile sunt constituite de o gorgană înconjurată de o văioagă.

Celelalte două obiective sunt clasificate ca monumente de arhitectură: biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din centrul satului Spanțov, ridicată între 1867–1868; și casa Ion D. Stan (1934) din același sat.

  1. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central 
  2. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2012 (PDF), Biroul Electoral Central 
  3. ^ Google Maps – Comuna Spanțov, Călărași (Hartă). Cartografie realizată de Google, Inc. Google Inc. Accesat în . 
  4. ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în . 
  5. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  6. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  7. ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2024” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în . 
  8. ^ Lahovari, George Ioan (). „Spanțovul, com. rur.” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 5. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 454. 
  9. ^ „Comuna Spanțov în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în . 
  10. ^ „Decretul nr. 799 din 17 decembrie 1964 privind schimbarea denumirii unor localități”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în . 
  11. ^ „Legea nr. 3/1968”. Lege-online.ro. Accesat în . 
  12. ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în . 
  13. ^ „Decretul nr. 15/1981”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în .