Creștinismul în Kosovo

Creștinismul în Kosovo are o tradiție îndelungată datând din perioada stăpânirii provinciei de către Imperiul Roman. Întreaga regiune balcanică a fost creștinată până în secolul al X-lea de Imperiul Roman, Imperiul Bizantin și Primul Țarat Bulgar. După Bătălia de la Kosovo Polje din 1389, provincia Kosovo a făcut parte până în 1912 din Imperiul Otoman și a trecut printr-un proces intensiv de islamizare. În perioada ulterioară celui de-al Doilea Război Mondial, provincia Kosovo a fost guvernată de autoritățile socialiste laice ale Republicii Socialiste Federative Iugoslavia (RSF Iugoslavia), iar populația kosovară a devenit tot mai secularizată. Astăzi, 90% din populația provinciei Kosovo provine din familii musulmane, dintre care majoritatea sunt de origine etnică albaneză,[1] iar restul de origine slavă (care se identifică mai ales ca gorani sau bosniaci) și turcă.

Biserica Romano-Catolică

[modificare | modificare sursă]
Catedrala „Sf. Maica Tereza” din Priștina

Aproximativ 3% dintre etnicii albanezi din Kosovo rămân membri ai Bisericii Romano-Catolice, în ciuda secolelor de dominație otomană. În perioada în care convertirea credincioșilor romano-catolici la islam a fost mai rapidă (din a doua jumătate a secolului al XVI-lea până la sfârșitul secolului al XVIII-lea), unii convertiți au continuat să practice ritul romano-catolic în spațiul privat, deși Biserica Catolică a interzis această practică începând din 1703,[2] și până în 1845 un număr semnificativ de oameni care erau considerați musulmani s-au declarat romano-catolici pentru a evita conscripția.[3] Se raportează încă și în prezent cazuri de familii care „se întorc” la credința romano-catolică și se estimează că există 65.000 de credincioși romano-catolici în Kosovo și alți 60.000 de credincioși romano-catolici născuți în Kosovo și stabiliți în afara provinciei.[4]

Maica Tereza, ai cărei părinți erau probabil din Kosovo, a avut viziunea care a determinat-o să-și urmeze vocația religioasă în Biserica Madona Neagră din Letnica (Kosovo).[5] În prezent, bulevardul central din Priștina îi poartă numele. O catedrală romano-catolică dedicată Maicii Tereza a fost construită la Priștina pe un teren donat de primărie și a fost sfințită în anul 2011. În timpul Războiului din Kosovo (1999) mai multe biserici romano-catolice albaneze din Kosovo au fost vandalizate.[6] Astfel, militarii iugoslavi sârbi au produs pagube semnificative bisericii romano-catolice „Sf. Anton” din Gjakova.[7] Ofițerii iugoslavi sârbi au alungat călugărițele și un preot de la biserica catolică „Sf. Anton” din Priștina și au instalat un radar antiaerian în clopotniță, ceea ce a determinat bombardarea bisericii și a clădirilor învecinate de către aeronavele NATO.[6]

Biserica Ortodoxă

[modificare | modificare sursă]

Populația sârbă, estimată a fi cuprinsă între 50.000 și 100.000 de persoane, este în mare parte de religie ortodoxă. Kosovo are 26 de mănăstiri și multe biserici ortodoxe sârbe,[8][9][10] iar trei mănăstiri sunt incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO: Mănăstirea Patriarhală de la Peć (poartă în continuare numele de mănăstire patriarhală, deși patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe nu mai locuiește aici de câteva secole), Mănăstirea Visoki Decani și Mănăstirea Gračanica. Zeci de biserici au fost distruse și altele au fost avariate după încheierea Războiului din Kosovo și înlocuirea administrației sârbe cu administrația temporară a ONU în 1999, iar alte 35 de biserici au fost incendiate și distruse cu ocazia Revoltelor violente din martie 2004.[11]

Protestantismul

[modificare | modificare sursă]

Există, de asemenea, un număr mic de protestanți evanghelici, a căror tradiție se datorează activității misionarilor metodiști de la Bitola la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ei sunt reprezentați de Biserica Evanghelică Protestantă din Kosovo (KPEC).[12]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ „Muslims in Europe: Country guide”. BBC News. . 
  2. ^ Malcolm, Noel, Kosovo: A Short History, pp. 173-175
  3. ^ Malcolm, Noel, Kosovo: A Short History pp. 186-187
  4. ^ "In Kosovo, whole families return to Catholic faith" Arhivat în , la Biblioteca Congresului catholicnews.com, 9 februarie 2009, accesat la 21 martie 2010
  5. ^ Greene, Meg: Mother Teresa: A Biography, Greenwood Press, 2004, p. 11
  6. ^ a b Schwartz, Stephen (). Kosovo: Background to a War. London: Anthem Press. p. 161. ISBN 9781898855569. Schwartz 2000, p. 161. . „Albanian Catholic churches were also vandalized. Riedlmayer learned that Serb officers had installed anti-aircraft radar in the steeple of St. Anthony's Catholic church in Prishtina, after ejecting the priest and nuns; NATO bombing of the radar, and therefore the church and surrounding houses, would have been labelled an atrocity.”
  7. ^ Bevan, Robert (). The Destruction of Memory: Architecture at War. Reaktion books. p. 85. ISBN 9781861896384.  „Major damage to the Roman Catholic church of St Anthony in Gjakova, reportedly bombed by NATO, was actually committed by Serbian soldiers.”
  8. ^ International Crisis Group (). „Religion in Kosovo”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ „International Religious Freedom Report 2007 (U.S. Department of States) - Serbia (includes Kosovo)”. State.gov. Accesat în . 
  10. ^ „International Religious Freedom Report 2006 (U.S. Department of States) - Serbia and Montenegro (includes Kosovo)”. State.gov. Accesat în . 
  11. ^ United Nations High Commissioner for Refugees (). „Refworld | Kosovo: Nobody charged for destruction of Orthodox churches and monasteries”. UNHCR. Accesat în . 
  12. ^ Protestant Church of Kosovo web page. „Mirësevini në faqen zyrtare të Kishës Protestante Ungjillore të Kosovës”. Accesat în .