Cătălin Carp | |||
---|---|---|---|
Informații generale | |||
Nume complet | Cătălin Carp | ||
Data nașterii | (31 de ani)[1] | ||
Locul nașterii | Chișinău, Republica Moldova | ||
Înălțime | 1,85 m | ||
Greutate | 77 kg | ||
Post | mijlocaș | ||
Număr | 8 | ||
Cluburi de juniori | |||
Ani | Club | ||
Zimbru Chișinău | |||
2010–2012 | Șahtior Donețk | ||
2012–2013 | Dinamo Kiev | ||
Cluburi de seniori* | |||
Ani | Club | Ap | (G) |
2013-2014 | Dinamo II Kiev(d) | 23 | (0) |
2014-2015 | CFR Cluj | 17 | (0) |
2015-2016 | Steaua București | 9 | (0) |
2016-2017 | Viitorul Constanța | 14 | (0) |
2017-2021 | Ufa | 79 | (3) |
2021 | FC Tambov(d) | 9 | (0) |
2021-2022 | Dinamo | 13 | (2) |
2022-2023 | Ufa | 23 | (0) |
2023 | UTA Arad | 15 | (2) |
Echipa națională | |||
Ani | Țară | Ap | (G) |
2012 | Moldova U-19 | 2 | (0) |
2012-2014 | Moldova U-21 | 22 | (4) |
2013- | Republica Moldova | 36 | (2) |
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern | |||
Modifică date / text |
Cătălin Carp (n. , Chișinău, Republica Moldova) este un fotbalist moldovean și român liber de contract, care joacă pe post de mijlocaș. Pe plan internațional, are prezențe la națională pentru Moldova U-19, Moldova U-21 și Republica Moldova.
Cătălin Carp a început să joace la școala de fotbal a clubului Zimbru Chișinău. Și-a făcut junioratul în Ucraina, la clubul Șahtior Donețk.[2]
În ianuarie 2012 el a semnat cu contract profesionist pe 3 ani cu Dinamo Kiev,[3] însă nu a fost inclus în echipa principală, jucând doar la echipa secundă a clubului, în 23 de partide.[4]
În septembrie 2014, la vârsta de 20 de ani, Cătălin Carp s-a transferat la CFR Cluj, semnând un contract pe trei sezoane.[5] Pe 30 octombrie, acesta a debutat oficial pentru CFR, într-un meci din Cupa României contra FC Rapid București. Carp a fost introdus în ultimul sfert de oră la scorul de 1-0 pentru Rapid, iar în timpul rămas CFR a marcat de două ori, al doilea gol fiind înscris în minutul 87 din pasa decisivă a lui Cătălin Carp.[6][7] Pentru CFR Cluj, Carp a evoluat în 17 partide de Liga I și în trei de Cupa României.
Pe 20 iulie 2015 Cătălin Carp a semnat un contract pe patru sezoane cu Steaua București,[8][9] devenind primul moldovean din istorie care a ajuns să joace la Steaua.[10] El a debutat la Steaua pe 25 iulie 2015, chiar în următorul meci al echipei, cu CFR Cluj, încheiat la egalitate 1–1. Fiind titular contra fostei lui echipe, Carp a jucat 56 de minute, după care a fost înlocuit în teren de Jean Sony Alcénat. După ce a jucat în total doar 9 meciuri de campionat la Steaua în sezonul 2015–2016, Cătălin Carp s-a transferat la FC Viitorul.[11], cu care a câștigat campionatul României.
Pe 14 august 2013 Cătălin Carp a debutat la echipa națională de fotbal a Moldovei într-un meci amical contra naționalei Andorrei.[2] El a marcat primul său gol la națională într-un meci amical din 14 februarie 2015, contra naționalei României, deschizând scorul în minutul 9, ca până la finalul meciului Moldova să cedeze cu scorul de 1–2.[12][13]
Sezon | Club | Titlu | |
---|---|---|---|
2014-2015 | CFR Cluj | Locul 3,Liga 1(România) | |
2015-2016 | Steaua București | Locul 2,Liga 1(România) | |
2016-2017 | Viitorul Constanța | Locul 1,Liga 1(România) |
Cu CFR Cluj, Cătălin a obținut bronzul în ediția 2014-2015 a Ligii 1 ( România),iar în anul următor cu Steaua București se clasează pe locul 2 în campionatul 2015-2016 Liga 1(România). Cu Viitorul Constanța, Cătălin Carp devine campion a României, ediția 2016-2017 Liga 1.