Elisabeta a Ungariei | |
Ducesă a Bavariei Inferioare | |
Date personale | |
---|---|
Născută | 1236 Regatul Ungariei |
Decedată | (35 de ani) Landshut, Bavaria, Germania |
Înmormântată | Mănăstirea Seligenthal[*] |
Părinți | Béla al IV-lea Maria Lascaris |
Frați și surori | Anna de Ungaria[*] Iolanda a Poloniei[*] Margareta a Ungariei Kinga a Poloniei Constanța de Ungaria[*] Béla, duce al Slavoniei[*] Ștefan al V-lea al Ungariei |
Căsătorită cu | Henric al XIII-lea al Bavariei (din ) |
Copii | Otto al III-lea al Bavariei[1] Ludovic al III-lea al Bavariei[*] Ștefan I al Bavariei[*] Agnes de Bavaria[*][1] Agnes of Bavaria[*][1] Elisabeta de Bavaria[*][1] Sofia de Bavaria[*][1] Caterina de Bavaria[*][1] |
Ocupație | aristocrat |
Apartenență nobiliară | |
Titluri | duce ducesă[*] |
Familie nobiliară | Dinastia Arpadiană |
Modifică date / text |
Elisabeta a Ungariei (n. 1236 – d. 24 octombrie 1271, Landshut, Ducatul de Bavaria) a aparținut dinastiei Arpadiene și a fost soția lui Henric al XIII-lea de Wittelsbach, duce al Bavariei și conte al Palatinatului.[2]
Elisabeta a Ungariei a fost a șasea fiică a regelui maghiar Béla al IV-lea și a soției sale Maria Lascarina. Locul exact al nașterii ei nu este cunoscut. Părinții i-au dat numele în onoarea mătușii ei Sfânta Elisabeta de Turingia, care fusese canonizată în 1235 de Papa Grigore al IX-lea. În casa părintească Elisabeta a trăit experiența invaziilor mongole și înfrângerea armatei maghiare în Bătălia de la Muhi din 1241. După pierderea acestei bătălii familia ei s-a refugiat în orașul Trogir.
În 1244 Elisabeta s-a căsătorit[2][3] cu ducele Henric al XIII-lea din Casa de Wittelsbach, care a fondat Linia Wittelsbach-Bavaria Inferioară.[4] Urmașii lor au fost:[2]
Elisabeta a murit pe 25 octombrie 1271 în Landshut la câteva luni după nașterea fiului ei cel mic și a fost îngropată în cripta familiei Wittelsbach din Mănăstirea Seligenthal din Landshut.[2]
După moartea regelui Andrei al III-lea, dinastia arpadiană s-a stins, iar fiul cel mare al Elisabetei, Otto al III-lea, a pretins tronul Ungariei în calitate de nepot al regelui Béla al IV-lea. Pe 6 decembrie 1305 el a fost încoronat ca rege al Ungariei cu coroana Sfântului Ștefan la Székesfehérvár (Stuhlweissenburg) sub numele de Béla al V-lea. Mulți nobili unguri nu l-au recunoscut ca rege pe fiul Elisabetei deoarece actul încoronării nu fusese îndeplinit conform tradiției de Arhiepiscopul de Estergom.[6]