Evdochia Lascarina

Evdochia Lascarina
Ducesă de Austria
Date personale
Născută1210 Modificați la Wikidata
Decedată1247 (37 de ani) Modificați la Wikidata
PărințiTeodor I Lascaris[1]
Anna Comnena Angelina[*]​ Modificați la Wikidata
Frați și suroriMaria Lascaris
Irina Lascarina[*]​ Modificați la Wikidata
Căsătorită cuAnseau de Cayeux[*]​
Frederic al II-lea Modificați la Wikidata
CopiiEvdochia de Cayeux[*]​ Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriprințesă
Familie nobiliarăLascaris[*]​
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Evdochia Lascarina, cunoscută și ca Sofia Lascarina, (n. 1210 sau 1212 – d. 1247 sau 1253) a fost o prințesă a Imperiului bizantin de la Niceea și soția lui Frederic al II-lea. Pentru scurt timp în 1229 ea a fost moștenitoarea ducatelor Austria și Stiria.

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Origine

[modificare | modificare sursă]

Evdochia Lascarina provenea din familia bizantină Lascaris⁠(d) nobilă, dar nu foarte proeminentă, căreia i-a aparținut și Constantin Lascaris care a fost împărat al Imperiului Bizantin pentru câteva săptămâni în 1204–1205.[2]

Evdochia a fost fiica lui Teodor I Lascaris (1177–1222), care în 1204, după cucerirea Constantinopolului în Cruciada a IV-a, a fugit cu numeroși susținători în capitala provinciei Niceea și fiind în exil s-a proclamat împărat al Bizanțului și a fost încoronat în 1208. El a cârmuit Imperiul de la Niceea până în 1222.

Mama Evdochiei a fost Anna Comnena Angelina (d. 1212), o fiică a lui Alexie al III-lea Angelos, împăratul Bizanțului (1195–1203) și a Eufrosinei Camatera (c. 1143 – c. 1211), fiica lui Andronicos Ducas Camateros (d. 1185, executat) și a soției lui Ne Cantacuzino.[3]

În lipsa urmașilor de sex masculin, fiica cea mare a lui Teodor I, Irina Lascarina, a devenit moștenitoarea casei domnitoare. Tronul și numele Lascaris a fost preluat de familia celui de-al doilea soț al acesteia, Ioan al III-lea Ducas Vatațis, care a condus Imperiul Bizantin de la Niceea până în 1261.

Evdochia s-a născut în Niceea (astăzi İznik lângă orașul Bursa în Turcia) în jurul anilor 1210/1212, fiind cel de-al treilea copil al părinților ei. Niceea, un oraș antic, astăzi cunoscut mai ales datorită Crezului Niceean, datând din anul 325, a fost cucerit de selgiucizi în 1077 și a aparținut din nou Bizanțului începând din 1097 după asediul din Prima cruciadă. Din 1204 a fost capitala Imperiului de la Niceea, fondat de tatăl Evdochiei.

Copilăria ei a fost marcată de lupta pentru câștigarea controlului asupra fragmentelor Imperiului Bizantin (dizolvat temporar în Cruciada a IV-a în 1204), de conflictele cu dușmanii externi, ca Sultanatul de Rum sau cel de-al doilea Imperiu Bulgar al dinastiei Asăneștilor, și de rivalitățile dintre statele care pretindeau moștenirea Imperiului Bizantin.

În ciuda tuturor provocărilor, tatăl Evdochiei a reușit să învingă Sultanatul de Rum în 1211.

Atacurile Imperiului Latin sub împăratul Henric I al Flandrei au fost, de asemenea, respinse. Încercarea tatălui Evdochiei de a cuceri Constantinopolul a eșuat, dar o compensație de durată a fost stabilită la sfârșitul anului 1214 prin Tratatul de pace de la Nymphaion.[4]

Căsătorie în scop politic

[modificare | modificare sursă]

În situația politică dificilă, căsătoria juca un rol strategic important. Evdochia a avut două mame vitrege succesive după moartea mamei sale în 1212.

Pe 24 noiembrie 1214 tatăl ei s-a căsătorit cu Filipa a Armeniei (n. 1183, divorțată în 1216, d. înainte de 1219), fiica lui Ruben al III-lea conducătorul Regatului Armean al Ciliciei.

În 1219 tatăl Evdochiei s-a căsătorit pentru a treia oară cu Maria de Courtenay care a fost din 1222 regentă a Imperiului de la Niceea și după moartea soțului ei pentru fratele ei Robert de Courtenay, regentă a Imperiului Latin (d.c. 1228), fiica lui Petru al II-lea de Courtenay, împărat în Imperiul Latin de Constantinopol (1216-1219), aparținând dinastiei Capetienilor.

Parte a acestei strategii a căsătoriilor au fost și surorile Evdochiei:

În 1222, un moment de cotitură important în viața Evdochiei a fost moartea tatălui ei împăratul Teodor I, succedat de cumnatul ei, Ioan al III-lea Ducas Vatațis, ca al doilea împărat bizantin al Niceei. Acest transfer de putere a fost contestat de unchii Evdochiei, Alexie Lascaris și Isaac Lascaris, care au încercat, cu sprijinul Imperiului Latin de Constantinopol, să-l alunge pe Ioan al III-lea pentru a prelua ei stăpânirea Imperiului de la Niceea. În acest plan Evdochia avea să joace un rol esențial: ea urma să fie mireasa împăratului latin Robert I de Courtenay (1221–1228). După moartea tatălui ei în 1222, unchii au răpit-o pe Evdochia, în vârstă de aproximativ unsprezece ani, au dus-o la Constantinopol și acolo au logodit-o cu împăratul Robert, care a promis că va sprijini pretenția ei la tronul Niceei.

Aceastei logodne s-a opus însă Patriarhul Manuel al Niceei întrucât cei doi viitori soți erau rude apropiate. Acest fapt este raportat de cronicarul Georgios Akropolites.[5] Interdicția acestei căsătorii se baza pe faptul că tatăl ei, împăratul Teodor I, era căsătorit a treia oară cu Maria de Courtenay, sora împăratului Robert, iar Evdochia ar fi devenit astfel cumnata mamei ei vitrege.

Legătura cu Austria

[modificare | modificare sursă]

Evdochia a fost logodită în 1229 cu Frederic al II-lea Certărețul, care moștenise în 1228 Ducatele Austria și Stiria după moartea fratelui său mai mare, Henric cel Crud.

O explicație pentru căsătoria unui conducător austriac cu o prințesă bizantină este ușor de găsit: ducele Leopold al VI-lea cel Glorios, care aranjase căsătoria fiului său Frederic al II-lea, fusese el însuși căsătorit cu o prințesă a Bizanțului, Teodora Angelina. În același timp Frederic trebuia să protejeze granițele ducatelor sale împotriva Boemiei, care invadase Austria în 1226 și, de asemenea, împotriva Ungariei. Acest scop putea fi atins printr-o căsătorie cu prințesa Niceei, deoarece regele Bela al IV-lea al Ungariei (1235–1270) era căsătorit cu sora Evdochiei, Maria Lascarina. Prin căsătoria cu Evdochia Lascarina, Frederic al II-lea devenea cumnatul puternicului său vecin.

O ocazie pentru ridicarea interdicției căsătoriei a oferit-o Cruciada a cincea, la care a participat după multe ezitari, împăratul Frederic al II-lea, împins probabil de ducele Leopold al VI-lea.[6] Căsătoria a avut loc în 1228.

Istoricul Albericus Trium Fontanum relatează că ducele Austriei s-a căsătorit cu una dintre fiicele lui Lascarum Grecum[7], căsătorie care se va fi realizat probabil,[8] deși există și suspiciuni că a fost doar o logodnă întreruptă în 1229.[9]

În orice caz, această căsătorie nu a durat mult, deoarece ducele Frederic al II-lea Certărețul a renunțat la scurt timp după aceea la Evdochia și în același an s-a căsătorit cu Agnes, prințesa de Merano, moștenitoarea lui Otto I, ducele de Merano.[10]

Câțiva ani mai târziu Evdochia a devenit a treia soție a lui Anseau de Cayeux (n. 1195 sau 1205 – d. 1273 sau 1276) în 1239/1247, care a fost regent al Imperiului Latin de la Constantinopol între 1237 și 1239. Ea a murit în 1247 sau1253.

Căsătorie și descendenți

[modificare | modificare sursă]

Evdochia s-a căsătorit prima dată după 1229[11] cu Frederic al II-lea, ducele Austriei și Stiriei (n. 1210 – d. 1246). Prin această căsătorie Evdochia devenise ducesă moștenitoare a Austriei și Stiriei. (Dacă această căsătorie a fost într-adevăr încheiată, ea a fost desfăcută în același an.)

Evdochia s-a căsătorit cu Anseau de Cayeux (al-V-lea) (n. 1195/1205 – d. între 13. mai 1273 și martie 1276), conducător al Imperiului Latin între 1237–1239. Din această căsătorie a rezultat o fiică:

  • Evdochia sau Marie de Cayeux (d. înainte de 1275).

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ The Peerage 
  2. ^ Andreas Thiele: Erzählende genealogische Stammtafeln zur europäischen Geschichte, vol. III: Europäische Kaiser-, Königs- und Fürstenhäuser, Ergänzungsband, Tabelul 207.
  3. ^ Foundation for Medieval Genealogy, nobilii Bizanțului, Kamateros.
  4. ^ Georg Ostrogorsky: Byzantinische Geschichte, p. 367.
  5. ^ Foundation for Medieval Genealogy (Fundația pentru Genealogia Medievală), Niceea, notele 71 și 72.
  6. ^ Karl Lechner: Die Babenberger – Markgrafen und Herzoge von Österreich 976–1246. S. 216
  7. ^ Chronica Albrici Monachi Trium Fontium 1221, MGH SS XXIII, p. 911.
  8. ^ Karl Lechner: Die Babenberger – Markgrafen und Herzoge von Österreich 976–1246, Editura Böhlau, Viena 1985, ISBN 3-205-00018-8, p. 276.
  9. ^ „NIKAIA”. fmg.ac. Accesat în . 
  10. ^ Karl Lechner: Die Babenberger – Markgrafen und Herzoge von Österreich 976–1246, ISBN 3-205-00018-8, p. 155.
  11. ^ Detlev Schwennike: Europäische Stammtafeln. Neue Folge, Verlag J. A. Stargardt Band II, Tafel 183

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Lynda Garland: Byzantine Empresses., Editura Routledge, Londra 1999. ISBN 0-415-14688-7.
  • Andreas Thiele: Erzählende genealogische Stammtafeln zur europäischen Geschichte, vol. III: Europäische Kaiser-, Königs- und Fürstenhäuser, Ergänzungsband.
  • Karl Lechner: The Babenbergs - Margraves and Dukes of Austria 976 - 1246, Editura Böhlau, Viena 1985, ISBN 3-205-00018-8.
  • Georg Ostrogorsky: Istoria bizantină 324–1453; Ediția CH Beck, München 2006, ISBN 978-3-406-39759-2.
  • Steven Runciman: Istoria cruciadelor; DTV, München 1997, ISBN 3-423-04670-8.
  • Alexios G. Savvides, Benjamin Hendrickx (Eds. ): Lexicon prosopografic enciclopedic al istoriei și civilizației bizantine, vol. 2: Baanes-Eznik din Kolb, Editura Brepols Publishers, Turnhout 2008, ISBN 978-2-503-52377-4, pp. 413-414.
  • Georg Scheibelreiter: Babenbergii, prinți imperiali și suverani. Editura Böhlau, Viena 2010, ISBN 978-3-205-78573-6.
  • Judith Herrin: Women in Purple: Rulers of Medieval Byzantium., Editura Phoenix Press, London 2001, ISBN 1-84212-529-X.