Francesco Saverio Altamura

Francesco Saverio Altamura
Date personale
Născut[1][2] Modificați la Wikidata
Foggia, Apulia, Italia Modificați la Wikidata
Decedat (74 de ani)[1][3] Modificați la Wikidata
Napoli, Italia Modificați la Wikidata
CopiiIoannis Altamoùras[*][[Ioannis Altamoùras (pictor grec)|​]] Modificați la Wikidata
Cetățenie Regatul Italiei (–) Modificați la Wikidata
Ocupațiepictor Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba italiană[4] Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiAccademia di belle arti di Napoli[*][[Accademia di belle arti di Napoli (fine arts school of Naples, Italy)|​]]  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Francesco Saverio Altamura (n. , Foggia, Apulia, Italia – d. , Napoli, Italia) a fost un pictor și patriot italian,[5] cunoscut pentru picturile sale pe pânză în stil romantic, care înfățișează în principal scene istorice.

Biografie

[modificare | modificare sursă]

S-a născut în anul 1822 la Foggia, ca fiu al Sofiei Perifano, a cărei familie era de origine greacă, și al lui Raffaele Altamura,[5] și și-a petrecut copilăria în orașul natal prin plimbări în Tavoliere⁠(d) și poveștile unchiului său matern, Casimiro Perifano, despre personajele din trecutul acelor locuri precum Diomede, Frederic al II-lea și Manfred.[6] S-a mutat în 1840 la Napoli și s-a înscris la școala preoților piariști, cu intenția inițială de a studia medicina, dar pasiunea pentru artă l-a determinat să frecventeze cursurile de seară de la Accademia di Belle Arti, unde l-a cunoscut pe Domenico Morelli, care l-a convins să se dedice picturii.[5] El s-a împrietenit, de asemenea, cu pictorul Michele De Napoli⁠(d).

Pasionat de subiecte istorice, a plecat la Roma în 1847, după ce a câștigat un concurs pentru pensionatul artistic.[5] A luat parte la protestele din timpul Revoluției de la 1848 și la luptele de pe baricadele Santa Brigida.[7] A fost arestat pentru scurt timp și condamnat la moarte pentru conspirație împotriva Bourbonilor, dar a fugit mai întâi la L'Aquila în 1848, apoi la Florența în 1850.[5] Acolo a intrat în cercul artiștilor care frecventau Caffè Michelangiolo, adică în special al pictorilor grupului toscan Macchiaioli⁠(d),[5] iar în 1851 a prezentat trei lucrări la Promotrice di Firenze.[8] Cu toate acestea, picturile lui Francesco, spre deosebire de cele ale artiștilor grupului Macchiaioli, au înfățișat îndeosebi evenimente istorice și politice. A început încă din 1854 primele studii în spațiu deschis (en plein air⁠(d)), pictând împreună cu Serafino De Tivoli⁠(d) și Lorenzo Gelati⁠(d) în mediul rural sienez[8] și aderând la Scuola di Staggia.[9] În timpul asocierii sale cu Macchiaioli, a pictat câteva peisaje.[5]

În 1855 a călătorit, împreună cu Morelli și Serafino De Tivoli⁠(d), la Expoziția Mondială de la Paris, aducând înapoi la Florența noile tendințe care au contribuit la nașterea curentului pictural Macchiaioli⁠(d), fără ca să abandoneze el însuși subiectele istorice.[5] S-a întors la Napoli în 1860 și a luptat de data aceasta alături de trupele lui Giuseppe Garibaldi.[5] A devenit apoi tot mai activ atât în politică, cât și în artă. Și-a continuat activitatea politică: a fost consilier municipal la Napoli[5] și la Florența și a ocupat funcții guvernamentale în administrația lui Bettino Ricasoli. În 1861 a expediat la „Prima esposizione nazionale”, care a avut loc la Florența, tabloul Înmormântarea lui Buondelmonte, care îi fusese comandat de bancherul Vonwiller și a provocat multe discuții.[10][11]

În 1865 a fost însărcinat să picteze în frescă capela Palatului Regal din Napoli, iar în 1867 s-a stabilit definitiv la Napoli, unde a continuat să picteze tablouri, prezentate în diverse expoziții.[5] În anii 1870 și 1880 a reînceput să picteze tablouri cu subiecte istorico-literare. În ultimii ani de viață, artistul și-a reluat legăturile cu Puglia și a expus cinci lucrări la Mostra del Lavoro, organizată la Trani.[8][12] Printre diversele comenzi primite, a pictat în 1892 cinci retabluri și patru pânze pentru biserica parohială restaurată din orășelul Castrignano de' Greci din provincia Lecce.[5] A contribuit la înființarea pinacotecii de la Muzeul Capodimonte.[5]

Prima sa soție, Eleni Boukoura, a fost o pictoriță greacă, cu care a avut trei copii:[5] o fiică (Sofia) și doi fii (Ioannis⁠(d) și Alessandro), care au devenit pictori. A trăit apoi cu alte două femei: mai întâi cu pictorița greacă Eleni Sionti și, în cele din urmă, cu pictorița engleză Jane Benham Hay, cu care a avut un fiu: Bernardo Hay, care a devenit pictor și care a păstrat numele de familie al soțului lui Jane Benham.[13] A avut mai mulți elevi, printre care a fost Vincenzo Acquaviva⁠(d).

Francesco Saverio Altamura a murit în anul 1897 la Napoli. Un monument în memoria sa a fost înălțat în 1901 la Foggia.[14]

Opere principale[5]

[modificare | modificare sursă]
Nunta lui Buondelmonte⁠(d)
Înmormântarea lui Buondelmonte
  • Îngerul care i se arată lui Godefroy de Bouillon mai strălucitor decât soarele (1847, ulei pe pânză, 94,5x121 cm, premiul I la concursul pentru Pensionato, Galleria dell'Accademia di Napoli)[15]
  • Moartea unui cruciat (1848, Pinacoteca comunale di Foggia)
  • Mario învingător al cimbrilor (1859, în două versiuni)
  • Primul drapel italian adus la Florența în 1859 (1859, Museo del Risorgimento⁠(d), Torino)
  • Munca (1860-1861, Provincia di Napoli).
  • Înmormântarea lui Buondelmonte (1861, Galleria nazionale d'arte moderna e contemporanea⁠(d), Roma); împreună cu Nunta (colecția Cassa di risparmio di Puglia, din Bari) și Trădarea (probabil pierdută) formează o trilogie despre apariția rivalității dintre guelfi și ghibelini
  • Madonna moartă și Madonna în slavă (1865, fresce în capela Palatului Regal din Napoli)
  • O cruce pe Vomero (1869, Museo di Capodimonte, Napoli)
  • Le roi s'amuse (1879, Museo di Capodimonte, Napoli), inspirat de Victor Hugo
  • Excelsior (1880, Museo civico di Torino), inspirat dintr-un poem de Henry Wadsworth Longfellow
  • Sfântul Iosif cu Pruncul și Fecioara (1882, Biserica Santa Maria ad Ogni Bene dei Sette Dolori, Napoli)
  • Acte sorprende Nerone (1883)
  • E dulce să mori pentru patrie (1883)
  • Buna Vestire, Sfânta Inimă, Sfântul Anton, Sfântul Rochus, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Blasiu, Sfântul Ludovic, Sfântul Francisc și Sfânta Clara
  • Sfânta Familie (1893, retablu pentru capela Institutului Surorilor Marcelline, Lecce).
  • Pietà (1894, Capella Frassaniti din cimitirul din Squinzano, LE)
  • Uri vechi, iubiri noi
  • Unde se ascunde iubirea pentru artă
  • Portretul nepoatei Sofia
  • Nelson semnând capitularea

Alte lucrări

[modificare | modificare sursă]

Desene pentru Usi e costumi di Napoli e contorni descritti e dipinti[16]

[modificare | modificare sursă]
  • Franfelliccaro, 1853, desen de Altamura, F. P. diresse, C. Martorana inc., vol. 1, p. 070
    Franfelliccaro, 1853, desen de Altamura, F. P. diresse, C. Martorana inc., vol. 1, p. 070
  • Arrotino, 1853, desen de Altamura, F. P. diresse, C. Martorana inc., vol. 1, p. 136
    Arrotino, 1853, desen de Altamura, F. P. diresse, C. Martorana inc., vol. 1, p. 136

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b RKDartists, accesat în  
  2. ^ Francesco Saverio Raffaele Altamura, Allgemeines Künstlerlexikon Online 
  3. ^ Francesco Saverio Altamura Da Corregio (în engleză), Benezit Dictionary of Artists 
  4. ^ IdRef, accesat în  
  5. ^ a b c d e f g h i j k l m n o Marco Chiarini (). Dizionario Biografico degli Italiani, Volume 2: Albicante–Ammannati (în italiană). Roma: Istituto dell'Enciclopedia Italiana. ISBN 978-8-81200032-6. 
  6. ^ Francesco Saverio Altamura (). Vita e Arte. Napoli: Tocco. 
  7. ^ S. Di Giacomo⁠(d) (). Il Quarantotto. Notizie, aneddoti, curiosità intorno al 15 maggio 1848 in Napoli. Corriere di Napoli. p. 39. Accesat în . 
  8. ^ a b c Roberto Rinaldi (). Pittori a Napoli nellOttocento. Milano: ed. Libri & Libri. p. 38. 
  9. ^ Napier, Lord Francis (). Notes on Modern Painting at Naples.. West Strand, London: John W. Parker and Son. p. 52. 
  10. ^ Pictura se află acum la Galleria d'Arte Moderna de la Roma.
  11. ^ Silvestra Bietoletti, I Macchiaioli: la storia, gli artisti, le opere, 2001, p. 36.
  12. ^ La Pittura Napoletana, Scheda di C.S. Colucci, II, 1993, pp. 96-97.
  13. ^ Coppola, Vinicio (ianuarie 2011). „Patriota indomito ma infedele in amore” (PDF). Rotary 2120 (6). Bari: Rotary International. p. 14. Arhivat din original (PDF) la . 
  14. ^ Altamura, Saverio de Ugo Ojetti⁠(d) în Enciclopedia italiana, 1929
  15. ^ Galleria mai posedă picturile Un sclav (1849, ulei pe pânză, 136x181 cm); Autoportret (1892, ulei pe pânză, 44x65 cm); Triunful lui Mario învingător al cimbrilor (1859, desen pe carton, 286x189 cm, pentru pictura cu același titlu, în pinacoteca de la Museo di Capodimonte⁠(d)). Vezi Galleria dell'Accademia (1971), p. 101.
  16. ^ Francesco De Bourcard (). Usi e costumi di Napoli e contorni descritti e dipinti. 

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Napier, Lord Francis (). Notes on Modern Painting at Naples.. West Strand, London: John W. Parker and Son. p. 52. 
  • Marco Chiarini (). Dizionario Biografico degli Italiani, Volume 2: Albicante–Ammannati (în italiană). Roma: Istituto dell'Enciclopedia Italiana. ISBN 978-8-81200032-6. 
  • Agostino Mario Commaducci (). Dizionario illustrato dei pittori, disegnatori e incisori italiani moderni e contemporanei. 1. Milano: Fratelli Patuzzi editori. 
  • Anna Caputi, Raffaello Causa, Raffaele Mormone, ed. (), La Galleria dell'Accademia di Belle Arti in Napoli, Napoli: Banco di Napoli 
  • Baron Francis Napier (). Notes on Modern Painting at Naples (în engleză). Londra: John W. Parker & Son. Accesat în . 
  • Roberto Rinaldi (). Pittori a Napoli nellOttocento. Milano: ed. Libri & Libri. 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]