Haruo Tanaka

Haruo Tanaka
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Kyoto, Japonia Modificați la Wikidata
Decedat (79 de ani) Modificați la Wikidata
CopiiMisako Uji[*][[Misako Uji (Japanese actor (1932-2012))|​]] Modificați la Wikidata
Cetățenie Japonia
 Imperiul Japonez (–) Modificați la Wikidata
Ocupațieactor Modificați la Wikidata

Haruo Tanaka (田中 春男 Tanaka Haruo?, n. , Kyoto, Japonia – d. ) a fost un actor japonez cunoscut pentru rolurile secundare pe care le-a interpretat într-o carieră care s-a întins pe parcursul a șapte decenii.

Tanaka s-a născut la Kyoto și a renunțat la școală pentru a deveni actor de film, alăturându-se studioului Nikkatsu în 1925.[1] A fost distribuit în special în roluri secundare și chiar în roluri principale, jucând alături de actrițe precum Ranko Hanai și Haruyo Ichikawa, dar nu a reușit niciodată să devină un idol de matineu.[1] Urmându-l pe Masaichi Nagata, s-a transferat la studiourile Daiichi Eiga și Shinkō Kinema înainte de a deveni actor independent.[1] Încă din anul 1938 Tanaka a apărut în tot soiul de producții cinematografice, specializându-se mai ales în filme de epocă și comedii bulevardiere.[2]

A apărut în peste 250 de filme, atât gendaigeki, cât și jidaigeki, ale unor regizori precum Yasujirō Ozu, Kenji Mizoguchi, Sadao Yamanaka, Akira Kurosawa, Tomu Uchida, Mikio Naruse și Masahiro Makino. A interpretat roluri minore în câteva filme ale lui Kurosawa printre care No Regrets for Our Youth, Ikiru (1952) și Azilul de noapte (1957).[3] Cel mai consistent rol în filmele lui Kurosawa a fost cel al dogarului Tatsu din Azilul de noapte; actorul a avut dificultăți să învețe numeroasele replici din scena finală și le-a scris pe spatele unui calamar uscat, citindu-le, până când a fost observat de regizor, care a fost surprins de inventivitatea actorului și i-a luat calamarul pentru a-l forța să joace mai natural.[4] În filmul Duel à Ichijoji (続宮本武蔵 一乗寺の決闘 Zoku Miyamoto Musashi : Ichijōji no kettō?) (1956) a jucat rolul negustorului de cai Kumagoro, care a devenit discipolul lui Musashi Miyamoto,[5] iar în Kuroobi sangokushi (黒帯三国志?) (1956) l-a interpretat pe banditul Joji, care îl convinge pe Masahiko Koseki (interpretat de Toshiro Mifune) să lucreze pentru el.[3]

Haruo Tanaka a fost deosebit de talentat în interpretarea unor roluri comice.[1] El a apărut și în multe filme jidaigeki de televiziune. A continuat să apară în filme cel puțin până în 1985 când a interpretat rolul unui bocitor bătrân în comedia The Funeral al lui Juzo Itami.[2]

Filmografie selectivă

[modificare | modificare sursă]
  • Kyōren no onna shishō (狂恋の女師匠) (1926)
  • Hawai Mare oki kaisen (ハワイ・マレー沖海戦) (1942)
  • Rikon (離婚) (1952)
  • Ikiru (生きる) (1952)
  • Entotsu no mieru basho (煙突の見える場所) (1953)
  • Life of a Woman (1953)
  • The Crucified Lovers (近松物語 Chikamatsu Monogatari) (1954)
  • Yurei Otoko (幽霊男) (1954)
  • Meoto zenzai (夫婦善哉 Meoto zenzai) (1955)
  • Duel à Ichijoji (続宮本武蔵 一乗寺の決闘 Zoku Miyamoto Musashi : Ichijōji no kettō?) (1956) - Kumagoro[6]
  • Kuroobi sangokushi (黒帯三国志?) (1956) - Joji[3]
  • The Legend of the White Serpent (白夫人の妖恋 Byaku fujin no yoren) (1956)
  • Yotsuya Kaidan (四谷怪談 Yotsuya Kaidan) (1956)
  • Azilul de noapte (どん底 Donzoko?) (1957) - Tatsu (dogarul)[7]
  • Omul cu ricșa (無法松の一生 Muhomatsu no issho?) (1958) - Kumakichi (Kuma), prietenul lui Matsugoro[8]
  • Floating Weeds (浮草 Ukikusa) (1959)
  • Cruel Female Love Suicide (残酷おんな情死) (1970)
  • The Funeral (お葬式) (1984)
  1. ^ a b c d Sonozaki, Masakatsu (). „Tanaka Haruo”. Nihon eiga haiyū zenshū: Dan'yü hen (în Japanese). Kinema Junpō. 
  2. ^ a b Galbraith IV (2002), p. 225.
  3. ^ a b c Galbraith IV (2002), p. 227.
  4. ^ Galbraith IV (2002), p. 242.
  5. ^ Galbraith IV (2002), pp. 224-225.
  6. ^ Galbraith IV (2002), pp. 224-225, 679.
  7. ^ Galbraith IV (2002), pp. 239, 241.
  8. ^ Galbraith IV (2002), p. 687.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]