Un interceptor IMSI sau „capcană IMSI” (engl. IMSI-catcher) este un dispozitiv de interceptare telefonică folosit pentru interceptarea traficului de telefonie celulară și pentru supravegherea mișcării utilizatorilor de aparate mobile. În linii mari, el acționează ca o falsă celulă de telefonie mobilă, care se interpune între telefonul-țintă și adevăratul turn-antenă al companiei de telefonie. Interceptorul IMSI reprezintă o formă de atac „man-in-the-middle”. În unele țări, interceptoarele IMSI sunt folosite de către forțele de ordine și de serviciile secrete, dar utilizarea lor a stârnit îngrijorări serioase cu privire la libertățile civile și la dreptul la intimitate și a fost reglementată strict în anumite țări, cum ar fi Germania (prin Codul de Procedură Penală) (German).[1] Unele țări nu criptează traficul de telefonie mobilă (sau utilizează algoritmi de criptare foarte slabi), făcând astfel nenecesară folosirea interceptoarelor IMSI.
O stație virtuală de emisie-recepție de bază (engl. virtual base transceiver station - VBTS)[2] este un dispozitiv pentru aflarea identificatorului IMSI (International Mobile Subscriber Identity) a unui telefon mobil învecinat și pentru interceptarea apelurilor sale. Ea a fost patentată[2] și comercializată pentru prima oară de către firma Rohde & Schwarz în 2003, deși apărarea unui asemenea patent este dificilă, fiindcă în realitater dispozitivul este doar o antenă GSM modificată, cu operator rău-intenționat. Pe 24 ianuarie 2012, Curtea de Apel din Anglia și Țara Galilor of England and Wales a opinat că patentul este invalid din cauza faptului că ideea dispozitivului este evidentă.[3]