Ion Manolescu-Strunga | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 12 mai 1889 Strunga, România |
Decedat | 19 aprilie 1951, (62 de ani) închisoarea Sighet, Republica Populară Română |
Căsătorit cu | Elvira Popescu Irina Filotti |
Copii | Gina |
Cetățenie | România |
Ocupație | politician |
Limbi vorbite | limba română |
Subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii | |
În funcție 1933 – 1934 | |
Ministru al Industriei și Comerțului | |
În funcție 5 octombrie 1934 – 1 august 1935 | |
Partid politic | Partidul Național Liberal |
Alma mater | Universitatea din Berlin |
Profesie | economist, politician liberal |
Modifică date / text |
Ion N. Manolescu-Strunga (n. 12 mai 1889 în Strunga, județul Iași – d. 19 aprilie 1951, închisoarea Sighet) a fost un politician liberal român. A fost fiul profesorului universitar Nicolae Manolescu-Strunga.[1] El a studiat economia la Viena și apoi a obținut doctoratul la Universitatea din Berlin. Manolescu-Strunga a fost subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii în perioada 1933 - 1934, și din nou în 1936. De asemenea, el a fost ministru al Industriei și Comerțului din 5 octombrie 1934 - 1 august 1935, și ministru secretar de stat în perioada 17 noiembrie 1937 - 28 decembrie 1937.
Sub regimul comunist el a fost arestat pe 6 mai 1950. El a fost condamnat la doi ani de muncă grea și trimis la închisoarea de la Sighet, unde a murit pe 19 aprilie 1951.
După moartea sa, văduva Irina Manolescu-Strunga, (născută Filotti), a fost de asemenea arestată și condamnată la doi ani de închisoare la Gherla și Mislea.
Ion Manolescu-Strunga a avut o fiică, Gina, care s-a căsătorit cu Nicolae Cocea cu care a avut o fată Ioana-Maria, cunoscută ca sculptorița Maria Cocea. Ulterior, Gina a mai avut două mariaje cu Petru Comarnescu și cu jurnalistul Ghiță Ionescu.