Jean-Jacques Paulet | |
![]() | |
Date personale | |
---|---|
Născut | [1] ![]() Anduze, Languedoc-Roussillon, Franța ![]() |
Decedat | (86 de ani)[2][1][3][4] ![]() Fontainebleau, Île-de-France, Franța ![]() |
Cetățenie | ![]() ![]() |
Ocupație | botanist[*] micolog[*] naturalist ![]() |
Limbi vorbite | limba franceză[3] ![]() |
Activitate | |
Domeniu | micologie ![]() |
Alma Mater | Universitatea din Montpellier ![]() |
Modifică date / text ![]() |
Jean-Jacques Paulet (n. , Anduze, Languedoc-Roussillon, Franța – d. , Fontainebleau, Île-de-France, Franța) a fost un medic, botanist și micolog precum acuarelist și gravor francez. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Paulet.
Paulet a absolvit mai întâi colegiul din Alès și după acea facultatea de medicină la Universitatea din Montpellier, unde a promovat deja la vârsta de 24 de ani (1 martie 1764). Apoi s-a mutat la Paris pentru a practica dar, de asemenea, s-a preocupat cu cercetări privind diverse boli, inclusiv celor pe acest timp letale, variola și ergotismul. În acest context a scris mai multe cărți care au făcut senzație, prima deja în anul 1765: Histoire de la petite vérole, avec les moyens d’en préserver les enfants (în română: „Istoria variolei, cu mijloacele de a proteja copiii”) în două volume, în care a fost cuprinsă și traducerea lucrării marelui medic egiptean din secolul al IX-lea (respectiv al X-lea) Abu Bakr Muhammad ibn Zakariya al-Razi (865-925). Trei an mai târziu a completat această lucrare prin publicarea de două cărți, una, în care a demonstrat posibilitatea păstrării unui întreg popor de această boală, alta despre secretul medicinei - prezervația împotriva variolei, urmărite de mai multe alte cu această tematică.[5]
În 1776, a inițiat publicarea jurnalul medicinal Gazette de sante (apoi preluat, din 1804, de Marie de Saint-Ursin (1763-1818).[6] Tot în 1776, Paulet a publicat cercetările sale istorice și fizice privind bolile epizootice. Lucrările lui despre ergotism au fost publicate în Memoriile Academiei de Medicină alături de cele ale lui Henri Alexandre Tessier (1741-1837) și Charles Jacques Saillant (1747-1814). Savantul a devenit de asemenea cunoscut pentru opoziția sa împotriva magnetismului animal în L’Antimagnétisme, ou origine, progrès, décadence, renouvellement et réfutation du magnétisme animal (în română: „Antimagnetismul sau originea, progresul, degradarea, reînnoirea și dezmințirea magnetismului animal”), (Londra, 1784 tradus în limba germană în 1788), fiind un adversar rezolut lui Franz Anton Mesmer și un suporter înfocat al inoculației [7][8]
Mai departe, Paulet s-a interesat pentru botanică precum micologie. Astfel a publicat între 1790 și 1793 marea sa operă Traité des champignons (în română: „Tratat despre ciuperci”) în două volume, pe aproape 600 de pagini și cu 227 de plăci gravate și colorate. În aceste cărți a descris ciuperci comestibile și otrăvitoare precum efectele acestora pentru diversele animale și om, ele fiind văzute până în prezent fundamentale pentru determinarea grupurilor de bureți. Această operă a fost completată, în 1791, de Fugorsarum plantarum tabulae. A mai scris alte două cărți celebre în domeniul botanicii: revizuirea lucrării lui John Stackhouse (1742–1819) despre genurile de plante descrise de Teofrast (1816) și despre „Flora și fauna” a lui Virgiliu (1824). După ce a devenit medic regal la castelul din Fontainebleau, a mai publicat în 1805 un mic tratat referitor la mușcătura Viperei aspis de acolo și, în 1815, o revizuire a istoriei medicinei în 5 volume a lui Kurt Sprengel (Versuch einer pragmatischen Geschichte der Arzneikunde).[5][7]
În ziua de 22 octombrie 1821, savantul a fost ales corespondent al „Academiei de Științe” în secțiunea medicină și chirurgie.[9]
Câteva lucrări ale marelui savant:[10]