Liga a III-a 2018-2019

Liga III
Sezon2018–19
← Sezonul anterior
2017–18
Sezonul următor →
2019–20

Ediția 2018-2019 a Ligii a III-a, eșalonul inferior organizat de Federația Română de Fotbal s-a desfășurat între lunile august 2018 și mai 2019. Au obținut promovarea în prima ligă în sezonul următor câștigătoarele celor cinci serii, respectiv echipele SCM Gloria Buzău, FC Rapid București, Turris-Oltul Turnu Măgurele, CSM Școlar Reșița și FK Csíkszereda.

Preliminariile sezonului

[modificare | modificare sursă]

Echipe retrogradate din Liga II

[modificare | modificare sursă]

În urma jocurilor sezonului 2017-2018 al Ligii a II-a, au retrogradat în Liga a III-a echipele Metaloglobus București, Știința Miroslava și Foresta Suceava. Echipa CS Afumați, clasată a patra în acel sezon al Ligii II a hotărât însă să se retragă și să se înscrie în Liga III, ceea ce face ca Metaloglobus să rămână în Liga II.[1]

Echipe promovate din ligile județene

[modificare | modificare sursă]

Campioanele ligilor județene din sezonul anterior au disputat meciuri de baraj, două câte două, trase la sorți pe regiuni. Rezultatele sunt prezentate în tabelul de mai jos, echipa scrisă îngroșat obținând promovarea.[2][3]

Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
AS SR Brașov (BV) 3–0 Nemere Ghelința (CV) 1–0 2–0
Sticla Arieșul Turda (CJ) 10–2 Unirea Mirșid (SJ) 6–0 4–2
MSE Târgu Mureș (MS) 3–3
1–0 g.d.
Păltiniș Rășinari (SB) 2–0 1–3
CS Hunedoara (HD) 2–2
2–1 g.d.
Voința Lupac (CS) 0–1 2–1
ACS Dumbrăvița (TM) 11–0 Viitorul Șimian (MH) 5–0 6–0
Flacăra Horezu (VL) 9–0 Rapid Buzescu (TR) 8–0 1–0
Unirea Bascov (AG) 3–1 Vedița Colonești (OT) 2–1 1–0
Abatorul Slobozia (IL) 3–5 CSO Bragadiru (IF) 1–1 2–4
AFC Singureni (GR) 1–17 FC R București (B) 0–7 1–10
Sportul Ciorăști (VN) 2–5 CS Medgidia (CT) 2–2 0–3
Avântul Albești (BT) 0–2 Gauss Bacău (BC) 0–1 0–1
Șomuz Fălticeni (SV) 6–0 Flacăra Muntenii de Sus (VS) 5–0 1–0
Minaur Baia Mare (MM) 2–0 CS Sânmartin (BH) 0–0 2–0
Crișul Chișineu-Criș (AR) 7–0 Petrolul Bustuchin (GJ) 4–0 3–0
Venus Independența (CL) 6–2 CS Blejoi (PH) 5–1 1–1
Universitatea Dunărea de Jos Galați (GL) 4–7 CS Făurei (BR) 0–4 4–3
Pescărușul Sarichioi Junior (TL) 1–8 SCM Gloria Buzău (BZ) 0–3 1–5

Deoarece adversarele lor nu au îndeplinit criteriile de organizare pentru a participa la baraj, echipele ACSM Ceahlăul Piatra Neamț (NT), Unu FC Gloria Bistrița (BN), CS Ocna Mureș (AB) și FC U Craiova 1948 (DJ) au fost declarate și ele promovate.

Retrageri și reînscrieri ulterioare

[modificare | modificare sursă]

Deoarece nu toate echipele promovate au putut să se înscrie în liga a III-a, au fost invitate și unele din echipele retrogradate în sezonul trecut, respectiv Sănătatea Darabani, CSM Pașcani, Sportul Chiscani, Viitorul Domnești, CS Iernut și Unirea Dej.

Gauss Bacău s-a înscris, dar s-a retras înainte de prima etapă de campionat, și în locul ei Federația a primit echipa a doua a clubului FC Botoșani.

Favorita seriei I era Suporter Club Oțelul, club-phoenix înființat de suporterii unei echipe cu tradiție, și care obținuse locul 3 în sezonul anterior. Principala pretendentă, SCM Gloria Buzău, generos finanțată de primăria municipiului Buzău, a început și ea campionatul în forță, cu o echipă formată preponderent din tineri localnici, beneficiind și de aportul lui Ciprian Petre, veteran cu multe prezențe în Liga I. Acesta însă nu putea juca meciurile întregi, fie trebuind să intre pe parcurs pentru a fi prezent în unele finaluri tensionate, fie lăsând echipa fără un lider puternic în teren în momente importante. SCM Gloria a reușit totuși să obțină cu greu un egal 0-0 pe terenul rivalei Oțelul, dar a pierdut apoi în meciul imediat următor puncte pe teren propriu în fața Științei Miroslava, recent retrogradată din Liga a II-a. Cele două au continuat un parcurs cu victorii pe linie până spre sfârșitul toamnei, dar SCM Gloria a reușit să depășească pe Oțelul după ce aceasta din urmă a pierdut puncte într-un egal cu ACS Foresta Suceava și apoi o înfrângere pe terenul uneia din ultimele clasate, CSM Râmnicu Sărat. Conducerea clubului SCM Gloria a petrecut iarna făcând achiziții pentru Liga a II-a, dând salarii generoase mai multor jucători cu experiența eșaloanelor superioare, cum ar fi Cristian Danci, Bogdan Chipirliu și Andrei Enescu. Returul a fost astfel la îndemâna Gloriei, care a învins Oțelul cu 5–0; Oțelul a capotat apoi, antrenorul Alin Pânzaru părăsind echipa, care a intrat într-o serie neagră cu multiple înfrângeri, și a pierdut și locul al doilea. În tot acest timp, SCM Gloria a rămas neînvinsă, fiind prima echipă din Liga a III-a promovată matematic și suferind unica înfrângere în ultimul meci, mult după ce câștigarea seriei și promovarea fuseseră deja jucate.

Revelația seriei a fost Bucovina Rădăuți, condusă de Daniel Bălan, care, după un sezon anterior bun, cu o clasare pe locul 4, a ajuns acum pe locul al doilea. Prima jumătate a clasamentului a fost una destul de puternică, grupul fiind completat de fostele divizionare secunde ACS Foresta și Știința Miroslava, împreună cu CSM Focșani, o altă echipă cu prestații bune, dar care a plătit tribut erorilor de organizare, din cauza cărora a pierdut două meciuri la masa verde pentru că a folosit jucători suspendați.[4] În urma lor, Metalul Buzău, după un prim sezon reușit în seria a II-a (locul 4), a obținut într-o serie mai grea, doar poziția a șaptea.

CSM Roman, care a pierdut mulți jucători în intersezon în favoarea nou-promovatei CSM Ceahlăul Piatra Neamț, nu s-a regăsit în ciuda sezonului anterior bun, și a rămas pe ultimul loc, iar primăria orașului a încetat finanțarea secției și a retras echipa din ligă.

Rezultatele meciurilor din seria 1

[modificare | modificare sursă]
Sursa: FRF
Oaspeți ►
Gazde ▼
MIR PAS SAN⁠(d) CHL GBZ BUC BOT SMZ FOC FOR KSE MBZ LIE OGL RMS
Miroslava 2–0 2–0 1–0 1–5 1–4 2–0 2–1 0–1 4–0 2–0 0–0 1–0 5–1 1–0
Pașcani 1–0 2–1 0–2 0–3 2–2 0–3 2–2 0–2 4–1 2–3 1–0 2–3 0–1 0–0
Sănătatea Darabani⁠(d) 2–0 1–4 0–2 0–6 0–1 1–4 2–3 0–5 0–4 3–3 0–4 1–5 1–1 2–1
Ceahlăul 3–1 3–1 3–0 0–1 0–1 2–1 1–1 1–1 1–2 1–2 0–1 1–2 0–1 3–1
SCM Gloria Buzău 3–3 2–1 2–0 6–1 2–0 3–1 7–0 2–1 4–0 3–2 2–0 2–0 5–0 4–2
Bucovina Rădăuți 2–0 2–0 2–0 0–0 0–0 4–0 1–0 2–0 4–1 6–0 2–1 2–1 0–1 4–0
Botoșani II 0–1 0–2 6–1 0–2 0–3 1–0 0–3 1–0 1–2 0–1 1–0 0–2 3–3 0–0
Șomuz Fălticeni 0–3 2–1 5–2 1–2 0–2 0–1 1–1 0–1 1–1 1–0 0–0 0–5 1–5 1–0
Focșani 1–2 2–0 3–0 1–1 2–3 1–0 1–1 2–0 1–0 3–0 3–0 1–1 0–3 1–0
Foresta Suceava 3–1 3–1 5–1 1–0 2–0 2–4 4–0 1–0 2–2 1–1 4–0 3–1 0–0 2–1
Târgu Secuiesc 0–2 2–2 3–2 1–0 0–1 3–0 2–3 4–0 3–0 4–1 1–1 5–2 0–2 3–1
Metalul Buzău 0–1 7–2 5–1 2–1 0–3 2–1 2–1 6–2 1–1 1–1 4–1 1–1 1–0 1–0
Sporting Liești 2–0 1–0 1–0 1–2 0–2 0–2 0–2 2–0 0–1 0–0 2–0 1–4 0–1 4–1
Oțelul 2–1 1–0 7–0 2–1 0–0 1–0 3–0 0–1 2–1 1–3 4–2 3–1 1–1 2–1
Râmnicu Sărat 1–3 0–3 4–1 2–2 1–1 0–4 1–0 0–2 1–1 1–1 2–0 0–2 0–3 1–0
     Câștigă gazdele;      Remiză;      Câștigă oaspeții.

Clasamentul seriei 1

[modificare | modificare sursă]
Sursa: LPF
Loc Echipă Pct. MJ V E Î GM GP DG
1. SCM Gloria Buzău 73 28 23 4 1 77 17 +60 Promovare în Liga a II-a
2. Bucovina Rădăuți 57 28 18 3 7 51 19 +32
3. Oțelul 56 28 17 5 6 48 29 +19
4. Miroslava 50 28 16 2 10 42 32 +10
5. Foresta Suceava 49 28 14 7 7 50 39 +11
6. Focșani 46 28 13 7 8 39 26 +13
7. Metalul Buzău 45 28 13 6 9 47 34 +13
8. Sporting Liești 40 28 12 4 12 41 35 +6
9. Târgu Secuiesc 37 28 11 4 13 46 51 −5
10. Ceahlăul 35 28 10 5 13 35 34 +1
11. Șomuz Fălticeni 29 28 8 5 15 28 54 −26
12. Botoșani II 28 28 8 4 16 30 46 −16
13. Pașcani 25 28 7 4 17 33 51 −18 Retrogradare în Liga a IV-a
14. Râmnicu Sărat 18 28 4 6 18 22 51 −29
15. Sănătatea Darabani⁠(d) 8 28 2 2 24 22 93 −71

Împărțirea echipelor pe serii a făcut ca această serie să fie practic jucată înainte de începerea campionatului. Era oricum una mai slabă ca cele vecine, dar după ce la împărțirea pe serii SCM Gloria Buzău, Turris-Oltul Turnu Măgurele și AS SR Brașov au fost distribuite în alte serii, FC Rapid București a rămas favorită, fiind urmărită pe alocuri doar de CS Afumați și Unirea Slobozia.

După ce în sezonul anterior echipa secundă a vicecampioanei FCSB a beneficiat de aportul multor jucători de perspectivă ai acesteia, precum și de alți jucători de nivelul Ligii I și a obținut o clasare bună, acum toți jucătorii de perspectivă au fost împrumutați la Academica Clinceni în Liga a II-a și FCSB II s-a salvat de retrogradare abia în ultima etapă, la egalitate de puncte și departajată prin meciuri directe de Agricola Borcea. Progresul Spartac, altă performeră a sezonului anterior în care fusese aproape de promovare, a început printr-o pasă proastă, obținând prima victorie în campionat după ce se jucase deja o treime din tur. Deși a produs lui FC Rapid singura înfrângere din campionat, și în retur a obținut rezultate chiar mai bune decât aceasta, Progresul Spartac s-a clasat doar a treia.[5]

O atracție a seriei a fost echipa CS Făurei, nou promovată din județul Brăila, manageriată și antrenată de fostul internațional Bănel Nicoliță, care a și jucat în unele meciuri. Echipa lui Nicoliță și-a îndeplinit obiectivul de a se menține în Liga a III-a.

În seria 2 a fost inclusă și echipa CSO Bragadiru, care însă nu a putut organiza meciurile din etapele 5 și 6, pe teren propriu, și a fost exclusă din campionat. Rezultatele ei de până atunci, toate înfrângeri, au fost anulate.[6] Delta Dobrogea Tulcea s-a retras în intersezon, după un tur în care a pierdut toate meciurile.

Rezultatele meciurilor din seria 2

[modificare | modificare sursă]
Sursa: FRF
Oaspeți ►
Gazde ▼
FAU MDG⁠(d) AFU AGR RAP TUN SLB IMD AXC⁠(d) PRG POP DTL FCS SPC⁠(d) OLT⁠(d)
CS Făurei 2–0 1–4 2–0 1–3 2–2 1–2 1–0 0–0 2–1 0–1 3–0 2–1 4–2 0–0
Medgidia⁠(d) 1–3 1–0 1–3 0–7 1–1 2–3 1–2 1–1 2–2 1–0 2–1 1–4 1–0 2–0
Afumați 1–1 7–1 4–0 1–1 1–2 3–2 4–1 2–1 1–0 6–1 3–0 5–1 2–2 4–0
Agricola Borcea 1–0 1–2 1–3 0–7 1–1 1–4 6–4 3–2 0–1 0–4 3–0 5–3 1–5 1–2
Academia Rapid 10–1 2–1 0–0 6–0 3–2 3–0 1–0 8–1 2–1 4–1 3–0 2–0 1–0 3–1
CS Tunari 6–1 3–0 0–2 5–1 0–2 1–3 1–0 1–1 0–2 1–2 3–0 3–1 3–1 8–1
Unirea Slobozia 2–0 2–0 0–1 3–3 0–1 2–2 3–1 3–0 3–2 1–0 3–0 5–2 3–0 4–1
Înainte Modelu 1–2 2–3 1–5 1–1 2–3 2–1 3–2 1–1 1–4 1–2 3–0 0–2 3–1 3–1
Axiopolis Cernavodă⁠(d) 1–0 0–1 0–3 6–2 1–9 0–0 1–1 1–1 2–1 2–0 2–0 2–1 1–3 3–3
Progresul Spartac 5–1 3–0 2–0 7–3 3–1 0–0 2–0 0–1 3–1 1–0 3–0 2–1 8–0 1–0
Popești-Leordeni 3–0 4–1 2–0 6–1 1–1 1–1 0–3 1–2 1–0 2–2 3–0 5–0 3–4 1–0
Delta Tulcea 1–3 0–3 0–3 0–3 0–3 0–6 0–3 0–1 0–3 1–2 0–3 0–2 0–3 0–3
FCSB II 5–2 2–2 2–3 2–0 0–2 0–0 4–6 3–4 0–1 0–2 4–1 3–0 6–3 1–1
Sportul Chiscani⁠(d) 6–0 2–2 2–3 1–3 1–2 1–1 0–1 2–3 2–1 1–2 3–6 2–1 1–0 3–5
CSM Oltenița⁠(d) 0–0 3–0 1–5 2–3 0–5 0–3 1–4 2–1 1–1 1–2 0–1 1–0 1–2 0–0
     Câștigă gazdele;      Remiză;      Câștigă oaspeții.

Clasamentul seriei 2

[modificare | modificare sursă]
Sursa: LPF
Loc Echipă Pct. MJ V E Î GM GP DG
1. Academia Rapid 75 28 24 3 1 95 18 +77 Promovare în Liga a II-a
2. Afumați 64 28 20 4 4 76 26 +50
3. Progresul Spartac 60 28 19 3 6 64 26 +38
4. Unirea Slobozia 60 28 19 3 6 68 35 +33
5. Popești-Leordeni 48 28 15 3 10 55 39 +16
6. CS Tunari 43 28 11 10 7 57 31 +26
7. Înainte Modelu 36 28 11 3 14 45 54 −9
8. CS Făurei 35 28 10 5 13 35 59 −24
9. Axiopolis Cernavodă⁠(d) 33 28 8 9 11 36 51 −15
10. Medgidia⁠(d) 32 28 9 5 14 33 60 −27
11. FCSB II 30 28 9 3 16 52 61 −9
12. Agricola Borcea 30 28 9 3 16 47 84 −37
13. Sportul Chiscani⁠(d) 28 28 8 4 16 51 66 −15 Retrogradare în Liga a IV-a
14. CSM Oltenița⁠(d) 24 28 6 6 16 31 61 −30
15. Delta Tulcea 0 28 0 0 28 4 78 −74

Existau așteptări ca în această serie lupta pentru promovare să se dea între AS SR Brașov, un club-phoenix susținut de suporterii unei echipe cu tradiție, și FC U Craiova 1948, echipă patronată de Adrian Mititelu. Cu toate acestea echipa Turris-Oltul Turnu Măgurele (locul 3 în sezonul anterior) s-a detașat treptat și a câștigat seria, beneficiind de prestația slabă a brașovenilor și multiplii pași greșiți ai oltenilor.

Revelației seriei a fost nou promovata Flacăra Horezu, singura reprezentantă a județului Vâlcea în fotbalul divizionar, care la un moment dat era lideră a seriei, dar a trebuit să se mulțumească cu locul 3. AS SR Brașov a dezamagit, clasându-se pe locul 8.

Retrogradată și sezonul trecut, dar rămasă în ligă în locul altor echipe care nu s-au putut înscrie, Viitorul Domnești nu a reușit să câștige niciun meci și, cu trei puncte obținute din egaluri, s-a clasat ultima, din nou la retrogradare.

Rezultatele meciurilor din seria 3

[modificare | modificare sursă]
Sursa: FRF
Oaspeți ►
Gazde ▼
SBV FCU VOL TOL ALX FLH⁠(d) AST UBS FIL⁠(d) CSU⁠(d) SPR HER Viitorul Domnești FMR ATL⁠(d) PUC⁠(d)
SR Brașov 1–3 0–0 0–1 0–0 2–1 3–0 1–1 2–0 2–4 1–2 2–0 7–0 1–2 1–2 1–0
FCU Craiova 3–0 0–2 0–1 3–1 4–0 2–3 3–0 1–0 0–3 5–1 4–0 8–0 3–0 3–0 0–0
Voluntari II 0–3 0–4 2–2 2–2 0–2 2–2 2–2 1–4 4–2 0–1 0–1 3–2 1–0 3–1 0–1
Turris-Oltul 0–0 1–1 3–1 3–0 2–0 2–0 6–0 3–1 6–0 4–1 9–1 7–0 5–1 1–0 1–0
FCM Alexandria 0–1 1–0 0–1 2–1 0–1 3–1 4–0 0–2 3–0 6–1 2–2 2–0 2–0 2–1 2–0
Horezu⁠(d) 0–0 2–0 3–2 1–0 0–2 1–1 2–1 1–0 2–0 0–0 1–1 4–1 1–1 3–0 2–0
Astra II Giurgiu 0–1 0–1 0–6 0–1 1–2 0–4 3–0 3–2 1–1 0–0 3–3 4–0 2–0 2–2 2–1
Unirea Bascov 1–0 0–2 0–1 0–0 5–2 2–2 5–1 0–0 0–0 3–0 6–0 3–1 2–5 3–0 0–0
CSO Filiași⁠(d) 2–4 1–2 0–0 1–4 2–0 3–2 1–2 4–3 2–1 3–2 2–0 2–1 1–0 2–1 4–3
CS U Craiova II⁠(d) 2–0 1–1 1–0 0–3 3–0 1–1 0–0 1–1 2–3 2–2 3–0 10–1 1–1 0–1 2–0
Sporting Roșiori 2–2 2–6 1–1 0–3 0–1 0–0 1–2 1–0 2–3 1–1 1–3 1–1 1–0 1–2 1–1
Hermannstadt II 2–0 1–3 1–2 0–2 1–6 1–1 4–6 1–3 0–0 2–1 1–2 5–0 1–3 0–3 1–5
Viitorul Domnești 2–6 1–3 0–3 1–7 0–6 0–1 0–4 0–5 0–2 0–0 1–5 0–0 0–2 0–8 1–7
Moreni 2–1 0–2 2–0 1–1 2–1 0–1 1–0 0–2 1–1 1–4 2–0 2–0 3–0 3–1 1–3
Vedița Colonești⁠(d) 0–4 1–1 1–2 1–5 2–2 0–3 0–4 0–2 3–1 0–2 0–2 3–2 4–3 7–2 5–1
Pucioasa⁠(d) 2–2 2–2 3–0 1–3 1–1 0–1 2–0 3–2 3–1 1–2 4–2 3–1 7–0 3–0 3–0
     Câștigă gazdele;      Remiză;      Câștigă oaspeții.

Clasamentul seriei 3

[modificare | modificare sursă]
Sursa: LPF
Loc Echipă Pct. MJ V E Î GM GP DG
1. Turris-Oltul 74 30 23 5 2 87 16 +71 Promovare în Liga a II-a
2. FCU Craiova 62 30 19 5 6 70 25 +45
3. Horezu⁠(d) 57 30 16 9 5 43 24 +19
4. FCM Alexandria 50 30 15 5 10 55 36 +19
5. CSO Filiași⁠(d) 49 30 15 4 11 50 47 +3
6. Pucioasa⁠(d) 45 30 13 6 11 60 40 +20
7. CS U Craiova II⁠(d) 43 30 11 10 9 50 39 +11
8. SR Brașov 43 30 12 7 11 48 34 +14
9. Unirea Bascov 41 30 11 8 11 52 45 +7
10. Voluntari II 40 30 11 7 12 41 44 −3
11. Moreni 40 30 12 4 14 38 48 −10
12. Astra II Giurgiu 40 30 11 7 12 47 51 −4
13. Vedița Colonești⁠(d) 33 30 10 3 17 49 63 −14 Retrogradare în Liga a IV-a
14. Sporting Roșiori 30 30 7 9 14 36 58 −22
15. Hermannstadt II 21 30 5 6 19 35 78 −43
16. Viitorul Domnești 3 30 0 3 27 16 129 −113

Fără echipe retrogradate din liga superioară, seria a avut-o ca favorită pe CSM Școlar Reșița, locul 2 în sezonul precedent, și care a reușit în cele din urmă promovarea, deși după o luptă foarte grea, în care la un moment dat cinci echipe erau la distanță de două puncte pe primele locuri. Dintre ele, Șoimii Lipova a confirmat creșterea calitativă de la an la an luptând până spre final. Multe echipe au fost revelații ale seriei: nou-promovata ACS Dumbrăvița (locul 3), altă nou-promovată, Crișul Chișineu-Criș, și Gloria Lunca Teuz Cermei, echipă din județul Arad care a fost și lideră pentru o etapă, deși în sezonul anterior evitase cu greu retrogradarea.

CSM Lugoj, lipsită de aportul antrenorului Petruescu, mutat la ASU Politehnica Timișoara în liga a II-a, a dezamăgit și a retrogradat. Unirea Alba Iulia, o echipă cu istorie și suporteri, a evitat cu greu retrogradarea, ceea ce Cetate Deva nu a reușit.

Rezultatele meciurilor din seria 4

[modificare | modificare sursă]
Sursa: FRF
Oaspeți ►
Gazde ▼
OMS Șoimii Lipova DUM IGL⁠(d) GLT⁠(d) CRS⁠(d) LGJ HND MGR⁠(d) UNI CGR SCR AVR⁠(d) GHI NSB⁠(d) CDV
CS Ocna Mureș 1–5 2–3 0–5 1–3 0–4 1–0 1–2 0–1 1–3 2–3 0–5 1–3 1–5 1–1 0–2
Șoimii Lipova 4–3 7–2 4–2 4–2 1–0 1–0 4–1 4–1 1–1 1–0 0–2 1–2 1–0 3–1 4–0
Dumbrăvița 7–1 2–1 2–1 2–0 2–1 3–3 1–3 4–2 2–1 2–0 1–2 5–0 4–2 1–0 2–0
Industria Galda⁠(d) 4–1 0–3 1–2 1–2 1–1 5–1 0–2 2–0 2–1 1–3 1–0 0–1 3–0 1–2 1–0
Gloria LT Cermei⁠(d) 1–0 5–1 0–1 0–3 2–1 3–1 3–1 5–2 2–2 1–1 2–1 3–0 2–1 3–1 2–0
Crișul Chișineu Criș⁠(d) 5–0 0–0 1–1 1–0 2–1 4–2 1–2 2–1 1–1 2–2 1–2 3–1 1–0 4–0 2–1
Vulturii Lugoj 1–1 2–2 1–2 2–5 0–4 0–1 2–1 4–3 1–1 1–2 0–0 0–1 0–2 0–0 1–2
Corvinul 0–2 3–2 2–1 0–1 1–2 1–1 5–1 2–0 3–0 3–3 2–1 3–0 2–3 2–5 1–1
Millenium Giarmata⁠(d) 4–1 2–3 1–1 1–3 1–2 1–5 4–0 1–1 1–4 2–3 2–1 2–1 3–2 3–3 1–0
Unirea Alba Iulia 2–0 0–1 1–3 2–0 2–1 1–1 3–1 2–0 1–1 0–0 0–3 1–1 2–2 2–2 1–0
Metalurgistul Cugir 2–0 1–1 2–1 2–1 2–3 1–1 3–0 3–1 3–1 2–0 2–2 3–0 4–2 2–2 2–3
Școlar Reșița 2–0 2–0 2–0 3–1 5–1 2–2 3–1 3–1 2–1 4–1 2–0 0–0 4–3 0–0 3–1
FC Avrig⁠(d) 5–2 1–3 0–1 3–2 2–0 2–1 3–0 1–0 2–2 0–1 1–3 0–1 1–0 0–1 4–2
Ghiroda/Giarmata Vii 2–2 1–3 4–1 2–0 4–0 1–5 4–2 2–2 2–0 3–1 6–1 0–1 0–2 0–1 2–0
Național Sebiș⁠(d) 2–1 3–3 1–1 1–2 4–1 1–1 5–1 3–3 1–0 3–0 2–1 2–1 0–0 3–1 5–2
CNS Cetate Deva 2–2 2–2 1–0 1–1 1–0 1–0 3–1 1–3 0–1 0–0 2–3 2–1 2–1 0–1 4–2
     Câștigă gazdele;      Remiză;      Câștigă oaspeții.

Clasamentul seriei 4

[modificare | modificare sursă]
Sursa: LPF
Loc Echipă Pct. MJ V E Î GM GP DG
1. Școlar Reșița 62 30 19 5 6 60 27 +33 Promovare în Liga a II-a
2. Șoimii Lipova 60 30 18 6 6 70 42 +28
3. Dumbrăvița 58 30 18 4 8 60 43 +17
4. Gloria LT Cermei⁠(d) 53 30 17 2 11 56 48 +8
5. Metalurgistul Cugir 53 30 15 8 7 59 46 +13
6. Național Sebiș⁠(d) 50 30 13 11 6 57 44 +13
7. Crișul Chișineu Criș⁠(d) 49 30 13 10 7 55 31 +24
8. FC Avrig⁠(d) 43 30 13 4 13 38 43 −5
9. Corvinul 42 30 12 6 12 53 51 +2
10. Industria Galda⁠(d) 41 30 13 2 15 50 43 +7
11. Ghiroda/Giarmata Vii 39 30 12 3 15 57 52 +5
12. Unirea Alba Iulia 38 30 9 11 10 37 42 −5
13. CNS Cetate Deva 35 30 10 5 15 36 49 −13 Retrogradare în Liga a IV-a
14. Millenium Giarmata⁠(d) 29 30 8 5 17 45 64 −19
15. Vulturii Lugoj 12 30 2 6 22 29 77 −48
16. CS Ocna Mureș 10 30 2 4 24 28 88 −60

Locul 2 în sezonul anterior în seria 1, FK Csíkszereda, cu o academie de juniori finanțată generos de guvernul Ungariei, era favorită a seriei. Ea a avut și un parcurs de excepție în Cupa României, ajungând în sferturile de finală după ce a eliminat echipe de ligi superioare, ca ACS Energeticianul, Aerostar Bacău și, cel mai notoriu, FC Dinamo București. Meciurile de cupă au debusolat însă echipa în campionat, în preajma meciurilor de cupă ea suferind înfrângeri surprinzătoare cu echipe ca Avântul Reghin sau MSE Târgu Mureș. Ca urmare, cea mai mare parte a campionatului, seria a fost dominată de Fotbal Comuna Recea, o echipă dintr-o suburbie a Băii Mari, cu o prestație care a depășit net chiar echipa din metropolă, Minaur Baia Mare. În cele din urmă, după eliminarea din cupă, Csíkszereda s-a concentrat pe campionat și și-a prins din urmă rivala. După ce a învins-o în meciul direct și apoi a depășit-o după ce echipa din Recea a pierdut două puncte pe teren propriu în egalul 4–4 cu AFC Hărman după ce condusese la pauză cu 4–0,[7] promovarea a fost aproape tranșată după ce Fotbal Comuna Recea a fost penalizată cu forfait al unui meci de la începutul returului, în care a folosit fără să știe un jucător suspendat.[8] Pe final, ambele echipe au mai pierdut puncte, dar promovarea fusese deja jucată.

Echipa secundă a campioanei CFR Cluj a beneficiat de aportul mai multor tineri jucători ai primei divizionare, inclusiv Claudiu Petrila. Cu toate acestea, clubul intenționa la începutul campionatului să desființeze echipa, iar spre final a pierdut prin forfait un meci deoarece nu a avut ambulanță cu medic la meci. CFR II Cluj s-a clasat totuși a opta într-o serie în care echipele din a doua jumătate a clasamentului nu au pus multe probleme. O altă echipă secundă a unei prime divizionare, Gaz Metan Mediaș II, a avut dificultăți și a retrogradat; într-unul din meciuri, ea nici nu a putut alinia decât 7 jucători, iar după ce unul a fost declarat accidentat, meciul s-a încheiat prin forfait.

Rezultatele meciurilor din seria 5

[modificare | modificare sursă]
Sursa: FRF
Oaspeți ►
Gazde ▼
OCR⁠(d) ARG SAN SAT MSE UNU MBM UDJ ODO IER⁠(d) CFR FCR GAZ HAR⁠(d) Unirea Tășnad CSI
Cetatea Râșnov⁠(d) 1–0 1–1 2–1 4–1 1–0 1–0 0–1 0–1 3–0 1–0 0–2 3–0 2–1 5–2 0–4
Avântul Reghin 0–1 1–0 2–0 3–1 1–2 0–2 1–0 2–0 3–0 1–1 1–0 3–2 2–1 0–0 1–0
Sănătatea Cluj 1–0 1–0 2–1 3–0 3–1 0–1 3–1 2–2 1–0 3–2 0–0 4–1 4–0 2–0 2–3
Arieșul Turda 0–0 2–2 2–0 3–1 1–1 2–2 2–0 1–0 4–4 1–0 1–1 1–0 1–1 1–1 0–2
MSE Târgu Mureș 0–2 0–5 2–3 0–5 1–1 0–0 1–1 0–2 1–0 2–1 1–2 0–4 2–1 0–3 0–0
1. FC Gloria Bistrița 0–1 1–1 2–1 1–2 7–1 1–0 3–1 1–1 5–3 1–4 3–0 4–1 0–0 1–3 0–3
Minaur Baia Mare 0–0 1–0 2–1 1–4 2–0 1–1 3–1 2–1 5–0 1–1 1–0 2–0 1–0 4–0 1–1
Unirea Dej 0–1 1–1 3–1 1–4 5–1 0–1 1–0 3–3 5–0 0–0 0–1 1–1 0–0 3–2 2–2
Odorheiu Secuiesc 0–1 1–3 0–0 1–2 0–1 4–0 0–3 3–2 3–1 2–1 0–4 4–0 0–1 2–0 0–1
CS Iernut⁠(d) 1–3 1–4 1–5 0–1 2–4 1–3 0–5 1–0 0–3 1–6 0–6 1–3 3–2 6–2 1–5
CFR II Cluj 2–0 2–2 1–0 0–3 3–1 2–1 1–1 0–3 1–1 5–3 7–3 5–1 2–1 6–1 1–2
FC Recea 4–0 2–1 1–3 2–1 10–0 3–1 4–0 2–0 0–3 7–0 3–1 3–0 4–4 4–2 2–4
Gaz Metan II 2–5 1–3 1–3 2–0 2–4 0–0 0–2 0–2 1–3 3–3 1–2 0–2 0–1 0–3 0–8
AFC Hărman⁠(d) 2–0 1–1 0–1 3–1 3–0 1–2 1–1 2–2 2–0 4–0 1–3 0–3 3–0 2–3 0–2
Unirea Tășnad 1–1 1–2 2–2 2–3 4–1 1–2 1–1 1–2 2–0 6–1 2–2 0–7 1–0 1–2 0–2
Csíkszereda 3–0 5–0 1–0 1–0 5–0 2–0 0–1 1–1 3–1 7–0 3–0 0–3 5–0 2–2 3–0
     Câștigă gazdele;      Remiză;      Câștigă oaspeții.

Clasamentul seriei 5

[modificare | modificare sursă]
Sursa: LPF
Loc Echipă Pct. MJ V E Î GM GP DG
1. Csíkszereda 71 30 22 5 3 80 18 +62 Promovare în Liga a II-a
2. FC Recea 63 30 20 3 7 85 34 +51
3. Minaur Baia Mare 57 30 16 9 5 46 22 +24
4. Cetatea Râșnov⁠(d) 55 30 17 4 9 39 30 +9
5. Sănătatea Cluj 53 30 16 5 9 52 32 +20
6. Avântul Reghin 52 30 15 7 8 46 31 +15
7. Arieșul Turda 50 30 14 8 8 50 35 +15
8. CFR II Cluj 46 30 13 7 10 62 46 +16
9. 1. FC Gloria Bistrița 43 30 12 7 11 46 44 +2
10. Odorheiu Secuiesc 38 30 11 5 14 41 40 +1
11. Unirea Dej 36 30 9 9 12 42 41 +1
12. AFC Hărman⁠(d) 35 30 9 8 13 42 43 −1
13. Unirea Tășnad 30 30 8 6 16 47 67 −20 Retrogradare în Liga a IV-a
14. MSE Târgu Mureș 22 30 6 4 20 26 86 −60
15. Gaz Metan II 12 30 3 3 24 26 81 −55
16. CS Iernut⁠(d) 11 30 3 2 25 34 114 −80

Retrogradarea de pe locul 12

[modificare | modificare sursă]

La sfârșitul campionatului, s-a alcătuit un clasament special între echipele de pe locul 12 din fiecare serie. Cea de pe ultimul loc al acestui clasament retrogradează și ea în Liga a IV-a. În acest clasament, punctajul acordat acestor echipe este doar cel din meciurile contra echipelor aflate pe primele 11 locuri din seria lor.

Poz
Echipa
MJ
V
E
Î
GM
GP
G
Pct
Calificare sau retrogradare
1 Astra II Giurgiu 22 6 4 12 22 41 −19 22
2 AFC Hărman⁠(d) 22 4 8 10 24 34 −10 20
3 Unirea Alba Iulia 22 4 8 10 22 37 −15 20
4 Botoșani II 22 5 3 14 17 41 −24 18
5 Agricola Borcea (R) 22 5 3 14 33 74 −41 18 Retrogradare în
Liga a IV-a

Ultima actualizare:
Sursa: ProSport ro
Reguli de clasare: 1. puncte; 2. golaveraj; 3. goluri marcate.
POZ = Poziția în clasament; (C) = Campioană; (R) = Retrogradată; (P) = Promovată; (E) = Eliminată; (O) = Câștigătoare de play-off; (A) = Avansează în runda următoare.
Aplicabil doar când sezonul nu este terminat:
(Q) = Calificare în faza competiției indicată; (TQ) = Calificare în competiție, dar încă nu în faza indicată; (RQ) = Calificată în competiția de retrogradare indicată; (DQ) = Descalificată din competiție.

  1. ^ „CS Afumați s-a retras oficial din Liga a II-a! Ce echipă îi ia locul în eșalonul secund - Sport Total FM”, Sport Total Fm, arhivat din original la , accesat în  
  2. ^ „Primele 14 campioane județene care au promovat în Liga 3, printre care Rapid, Ceahlăul, AS SR Brașov sau FC U Craiova 1948. Daniel Niculae a înscris un hat-trick la ultimul său meci ca fotbalist. Rezultatele și marcatorii meciurilor de baraj”, Liga2.prosport.ro, accesat în  
  3. ^ „Ultimele șapte campioane județene care au promovat în Liga 3. Bănel Nicoliță a înscris din nou și și-a îndeplinit visul. Rezultatele și marcatorii”, Liga2.prosport.ro, accesat în  
  4. ^ „Alte trei victorii la "masa verde" dictate de FRF în Liga 3 schimbă clasamentele. CSM Focșani o comite a doua oară în acest retur, iar SC Oțelul profită”, Liga2.prosport.ro, accesat în  
  5. ^ „Retur aproape perfect pentru Progresul Spartac în seria câștigată de Rapid. Antrenorul Andrei Erimia a tras concluziile: "Acest campionat a fost ca un sezon de Formula 1", Liga2.prosport.ro, , accesat în  
  6. ^ Ionel Luțan (), „ULTIMĂ ORĂ O formație din Ilfov va fi exclusă din campionat!”, Gsp, accesat în  
  7. ^ „Aproape de un nou Dinamo - Foresta 4-5! Desfășurare incredibilă de scor la un meci din Liga 3, cu "erou" negativ unul dintre lideri. "A fost o nebunie de meci", Liga2.prosport.ro, , accesat în  
  8. ^ „Csikszereda, ca si promovata in Liga 2 dupa o gafa uriasa a principalei rivale”, Ziare.com, , accesat în