Nicolae Caragea

Nicolae Caragea

Domn al Țării Românești
Date personale
Născut1737 Modificați la Wikidata
Constantinopol, Imperiul Otoman Modificați la Wikidata
Decedat1784 (47 de ani) Modificați la Wikidata
Constantinopol, Imperiul Otoman Modificați la Wikidata
CopiiIoánnis N. Karatzás[*][[Ioánnis N. Karatzás |​]] Modificați la Wikidata
Ocupațiediplomat
Dragoman Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Familie nobiliarăFamilia Caradja
Domn al Țării Românești
Domnie15 ianuarie 1782 – 17 iulie 1783
PredecesorAlexandru Vodă Ipsilanti
SuccesorMihai Suțu
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Nicolae Constantin Caragea, alternativ Caradja (n. 1737 - 1784) a fost domnul Țării Românești între 15 ianuarie 1782 - 17 iulie 1783.

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Era fiul lui Constantin Caragea și a Zefirei Șuțu.

A fost mare dragoman al Imperiului Otoman la Constantinopol (septembrie 1777 - ianuarie 1782).

În timpul domniei lui s-au dat o serie de dispoziții de poliție edilitară, sanitară, a drumurilor, a localurilor publice și a străinilor. S-au luat măsuri privind igiena publică, măturarea coșurilor, controlul cafenelelor, a hanurilor și a drumurilor. Tot el a oprit portul ilegal de arme și uniforme, de teama unor mișcări și răzmerițe din cauza „stoarcerilor” de bani. Pentru a controla ieșirea din țară a celor nemulțumiți, Caragea a introdus pașușul, pașaportul (cf. maghiara passzus, sârbo-croata pasoš, germana Pass).

În 1783, Nicolae Caragea a crescut birurile, cu scopul plătirii cheltuielilor avute ca mijlocitor între producătorii principatului și Sublima Poartă, care cerea cantități mari de resurse pentru întreținerea Constantinopolului.[1]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Hitchins, p. 29

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Eugène Rizo Rangabé, Livre d'Or de la Noblesse Phanariote et de Familles Princières de Valachie et de Moldavie, Athens, 1892
  • Hitchins, K; Românii; 1774-1866, editura Humanitas, București, 2013.
  • Constantin Gane, Trecute vieți de doamne și domnițe, vol. 2, Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol II”, București, 1935
  • Ștefan Ionescu, Bucureștii în vremea fanarioților, Editura Dacia, Cluj, 1974.
  • Constantin Giurescu, Istoria românilor, Ed. Bic All, București, 2007 ISBN 978-973-571-707-0
  • L. Cârjan, Istoria Poliției Române de la origini până în 1949, Editura Vestala, București 2000

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]
  • (redactor șef) Corneliu Diaconovich: Enciclopedia română I-III., W. Kraft, București, 1898–1904
  • Dimitrie Gusti: Enciclopedia României, Imprimeria Națională, București, 1938–1943
  • (redactor șef) Athanase Joja: Dicționar enciclopedic român I-IV., Editura Politica, București, 1962–1966
  • Rezachevici, Constantin: Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 – 1881, Editura Enciclopedică, București, 2001 [1]
  • Vasile Mărculeț – Alexandru V. Ștefănescu – Stănel Ion – Gherghina Boda – George Marcu – Mihai Chiriac – Elena Gabriela Maximciuc – Ioan Mărculeț – Stan Stoica: Dicționarul domnilor Țării Românești și ai Moldovei, Editura Meronia, București, 2009 [2]
  • Radu Lungu: Domnitori si Principi ai Tărilor Române, Editura Paideia, București, 2010 [3]

Vezi și

[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
Alexandru Ipsilanti
Domn al Țării Românești
1782 – 1783 		Succesor:
Mihai Șuțu