Nicolae Cernomaz (n. 14 decembrie 1949, Țiganca, raionul Cantemir, RSS Moldovenească, URSS – d. 6 aprilie 2023, Chișinău, Republica Moldova) a fost un diplomat din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de ministru de stat (1997-1999) și apoi de ministru al afacerilor externe al Republicii Moldova (2000-2001). În perioada 2003 - 2005 a fost Ambasador Republicii Moldova în Ucraina, iar între 1999–2000 Ambasador al Republicii Moldova în Ungaria, și prin cumul în Croația și Cehia.
Nicolae Cernomaz s-a născut la data de 14 decembrie 1949 în satul Țiganca, raionul Cantemir, RSS Moldovenească. A absolvit cursurile Universității de Stat a Moldovei, cu specializarea de profesor de istorie și sociologie. Ulterior a obținut și titlul științific de doctor în istorie și docent.
Din anul 1973 a lucrat în cadrul aparatului Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din RSS Moldovenească. În perioada 1976-1979, a studiat la Universitatea de Stat M.T. Lomonosov din Moscova. Începând din anul 1979 a lucrat la Universitatea de Stat a Moldovei și apoi, din anul 1982, în cadrul aparatului Consiliului de Miniștri al RSS Moldovenească. Tot din același an, a condus o catedră a Institutului Pedagogic "Ion Creangă" din Chișinău. Între anii 1990-1997, a lucrat ca director-general al companiei de stat "Moldova Tur".
Nicolae Cernomaz a intrat în activitatea politică în anul 1996, dirijând campania electorală a lui Petru Lucinschi. După alegerile victorioase, Petru Lucinschi l-a numit în funcția de Ministru de stat în guvernele conduse de către Ion Ciubuc (24 ianuarie 1997 - 2 februarie 1999), conducând în această calitate aparatul Cancelariei de stat a Guvernului.
La data de 28 ianuarie 1999, Nicolae Cernomaz a fost numit în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Ungară [1] și reprezentant al Republicii Moldova în Comisia Dunării (prin cumul), cu reședința la Budapesta, fiind revocat din funcția de ministru de stat. [2] După două luni și jumătate, la 15 aprilie 1999, a fost desemnat și în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Croația.[3] Ca o recunoaștere a muncii îndelungate în organele administrației publice și participare activă la viața socială a țării, la 14 decembrie 1999, i s-a conferit Ordinul Gloria Muncii.[4]
În perioada 22 noiembrie 2000 - 27 iulie 2001, Nicolae Cernomaz a îndeplinit funcția de ministru al afacerilor externe. A fost demis de către președintele Vladimir Voronin la numai trei luni de la reconfirmarea sa ca membru al Guvernului Vasile Tarlev, redevenind om de afaceri. La 30 martie 2001, a primit rangul diplomatic de ambasador extraordinar și plenipotențiar.[5]
După mai bine de un an și jumătate, la 26 martie 2003, a fost numit Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Ucraina și prin cumul și în Republica Azerbaidjan și Georgia. La 25 ianuarie 2005, a fost rechemat din funcție, dar nu a mai revenit la Chișinău, preferând să–și continue activitățile de afaceri în Ucraina.