[[wiki]] | Acest articol sau această secțiune nu este în formatul standard. Ștergeți eticheta la încheierea standardizării. Acest articol a fost etichetat în august 2016 |
Nicolae Gheorghe | |
Date personale | |
---|---|
Născut | Roșiorii de Vede, Teleorman, România |
Decedat | (66 de ani)[1] |
Cetățenie | România |
Ocupație | activist pentru drepturile omului |
Limbi vorbite | limba română limba romani |
Activitate | |
Premii | Premiul Bruno Kreisky pentru drepturile omului[*] |
Modifică date / text |
Nicolae Gheorghe (n. 12 noiembrie 1946, Roșiorii de Vede, jud. Teleorman – d. 8 august 2013), s-a născut într-o familie de rromi. Tatăl său era zlatar, iar mama sa se trăgea din vătrași și lăutari. Avea nouă ani când părinții s-au mutat la București.[2] A studiat, între anii 1968-1972 filosofia și sociologia, după care a lucrat la Centrul de Cercetări Sociologice (inițial la Universitatea București, apoi la Academia Română). Din ce în ce mai mult, începe să combine interesul personal cu activitațile profesionale, elaborând studii sociologice despre rromi care l-au condus în diferite regiuni și cunoscând diferite neamuri de rromi. Relaționarea cu aceste grupuri l-a făcut să înceapă să învețe limba romani, exercițiu desăvârșit prin apropierea de Ion Cioabă (mai târziu auto-proclamat „rege” al rromilor) și familia acestuia. Începând cu mijlocul anilor '70, Partidul Comunist Român a inițiat dezbateri interne cu privire la integrarea grupurilor marginalizate cum erau rromii. Începând cu anul 1974, Nicolae a investigat situația romilor din România și a dezvoltat conceptul de integrare socială a acestora. Contactele sale cu lumea academică occidentală au făcut ca ușor-ușor să nu mai fie agreat de către sistem, fiind acuzat de manipulare și exagerare a problematicii „rrome”. A fost chestionat de către Securitate, proiectul de cercetare oprit, trebuind să se întoarcă la cercetarea „dezvoltării rurale”. În 1981, trimite o scrisore informativă cu privire la situația romilor din România la Europa Liberă, urmată de o alta, trimisă de Vasile Burtea, un alt sociolog român de etnie rromă. Pseudonimele sub care au fost trimise cele două scrisori sunt Cosmina Cosmin și Alexandru Danciu.[3]