Ochelarii șarpelui sunt un disc (solz, membrană) transparent fix, ca o sticlă de ceas care acoperă corneea ochilor șerpilor și servește pentru protejarea lor și ca un rezervor pentru lichidul lacrimal. Șerpii nu au pleoape mobile, ca la șopârle. Cele două pleoape sunt sudate într-o membrană transparentă ce acoperă ochii și care dă acestora aspectul sticlos. Înainte de năpârlire această membrană transparentă devine mată și bine vizibilă.
Ion E. Fuhn, Șt. Vancea. Fauna Republicii Populare Române. Vol. XIV. Fascicula 2: Reptilia (Țestoase, Șopîrle, Șerpi). București: Editura Academiei Republicii Populare România, 1961, 352 p.
Ion E. Fuhn. Broaște, șerpi, șopîrle. Editura Științifică, București 1969.
D.C. Wareham. Elsevier’s Dictionary of Herpetological and Related Terminology. Elsevier, 2005