Otidea bufonia

Otidea bufonia sin. Otidea umbrina
Genul Otidea, aici Otidea bufonia
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Ascomycota
Clasă: Pezizomycetes
Ordin: Pezizales
Familie: Pyronemataceae
Gen: Otidea
Specie: O. bufonia
Nume binomial
Otidea bufonia
(Pers.) Boud. (1907)
Sinonime
  • Peziza umbrina Pers. [1799] (1800)
  • Scordelina umbrina (Pers.) Gray (1821)
  • Peziza cochleata var. umbrina (Pers.) Fr. (1822)
  • Peziza bufonia Pers. (1822)
  • Peziza pseudobadia Cooke (1877)
  • Aleuria pseudobadia (Cooke) Gillet (1879)
  • Aleuria bufonia (Pers.) Quél. (1886)
  • Geopyxis bufonia (Pers.) Sacc. (1889)
  • Geopyxis pseudobadia (Cooke) Sacc. (1889)
  • Otidea umbrina [?] (Pers.) Bres. (1892)
  • Otidea pedunculata (Pers.) Velen.. (1934)
Modifică text Consultați documentația formatului

Otidea bufonia (Christian Hendrik Persoon, 1822 ex Émile Boudier, 1907), sin. Otidea umbrina (Christian Hendrik Persoon, 1822 ex Giacomo Bresadola, 1892) din încrengătura Ascomycota, în familia Pyronemataceae și de genul Otidea, [1][2] este o specie saprofită de ciuperci necomestibile regional destul de răspândită. O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord buretele trăiește mai ales în mănunchiuri și numai rar solitar, în mediu umed, prin frunziș, în toate felurile de pădure, preferat în cele mixte, dar fructifică cu predilecție la marginea potecilor bine călcate, poate prin perturbația cauzată de modificarea densității solului datorită compactării lui. Apare de la câmpie la munte din iulie (august) până la sfârșitul lui noiembrie.[3][4]

Taxonomie

[modificare | modificare sursă]
Émile Boudier

O specie de ciuperci, anume Peziza umbrina, a fost descrisă de savantul bur Christian Hendrik Persoon drept Peziza alutacea în volumul 2 al lucrării sale Observationes mycologicae. Seu descriptiones tam novorum, quam notabilium din 1799 (înregistrarea în 1800),[5] cu care s-au ocupat în urmă mai mulți micologi. Astfel omul de știință englez Gray a denumit specia Scordelina umbrina în 1821,[6] renumitul Elias Magnus Fries Peziza cochleata var. umbrina în 1822[7] și, în sfârșit, cunoscutul micolog italian Giacomo Bresadola care a transferat specia corect la genul Otidea sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 2 al operei sale Fungi tridentini novi vel nondum delineati et iconibus illustrati (scrisă în limba latină) din 1892.[8]

În prezent (2020), apartenența ciupercii Otidea umbrina drept sinonim unei alte specii sau independența ei este discutată controvers. Astfel Index Fungorum o declară sinonim al Otidea cochleata,[1] Mycobank sinonim al Otidea bufonia,[2] iar alții o tot văd specie independentă.[9][10][11][12]

Cum ar și fi, Christian Hendrik Persoon a determinat numele binomial valabil Peziza bufonia în volumul 1 al publicației sale Mycologia Europaea din 1822[13] și micologul francez Émile Boudier a transferat specia la genul Otidea sub păstrarea epitetului, de verificat în cartea sa Histoire et classification des discomycètes d'Europe din 1907.[14] Acest taxon este numele curent valabil (2020).

Toate celelalte încercări de redenumire sunt acceptate sinonim, dar nu sunt folosite.

Epitetul este derivat din cuvântul latin (latină bufo=broască râioasă, mormoloc),[15] datorită aspectului.

Descriere

[modificare | modificare sursă]
Bres.: Otidea umbrina
  • Corpul fructifer: are un diametru maximal de 4-6 (8)cm, o înălțime în cele mai multe cazuri identică, este cărnos, gomos, dar și destul de fragil, în forma unei cupe alungite, de melc sau ureche, cu o despicătură în partea laterală mai scurtă și margini oarecum neregulate care se suprapun mai degrabă decât să se doar ciocnească. Suprafață inferioară (superioară), cea fertilă (adică cea căptușită cu stratul himenal care va produce sporii) este netedă, castanie, brun-roșcată până brun măslinie, iar cea sterilă exterioară, granuloasă până fin verucoasă, este de colorit mai deschis, cu o culoare de piele de porc, maroniu-gălbuie, în zone mai deshidratate precum cu reflexii purpurii sau brun-liliacee, în special pe marginea bine hidratată.
  • Piciorul: albicios până crem este cu o lungime de aproximativ 1cm forte scurt. Se înrădăcinează ascuțit.
  • Carnea: deschis maronie este gomoasă, dar totuși fragilă, cu un miros neînsemnat, poate slab făinos și gust blând, dar anost.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori cu pereți subțiri și netezi pe exterior, alungit elipsoidali, unicelulari, hialini (translucizi), fiecare cu două picături de ulei în interior, având o mărime de 14-17 x 6-8 microni. Culoarea pulberii este albicioasă. Ascele cilindrice precum la bază atenuat pețiolate măsoară în general 200-260 x 11-12 microni și conțin câte 8 spori fiecare. Parafizele neamiloze (nu se decolorează cu reactivi de iod) cu pigmenți intracelulari maronii, înguste, îndoite în formă de baston de promenadă și sus rotunjite, late de 2,5-3µm și mai înalte decât ascele, sunt în jos ramificate și septate în celulele marginale de 2-3 ori.[16]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[3][4]
  • O. bufonia mature
    O. bufonia mature
  • O. bufonia mai bătrâne
    O. bufonia mai bătrâne

Confuzii

[modificare | modificare sursă]

Otidea bufonia poate fi confundată cu mai multe specii de ciuperci neotrăvitoare, ca de exemplu: Discina ancilis sin. Discina perlata (comestibilă), Gyromitra leucoxantha sin. Discina leucoxantha (fără valoare culinară),[17] Helvella silvicola sin. Wynnella silvicola (necomestibilă),[18] Otidea abietina (inferioară),[19] Otidea alutacea (fără valoare culinară),[20] Otidea auricula (inferioară),[21] Otidea cochleata (inferioară),[22] Otidea concinna (comestibilă),[23] Otidea grandis (inferioară),[24] Otidea leporina (comestibilă),[25] Otidea onotica (comestibilă),[26] Otidea umbrina (inferioară),[27] Peziza arvernensis (fără valoare culinară),[28] Peziza badia (comestibilă),[29], Peziza muralis (inferioară)[30] sau Peziza succosa (inferioară).[31]

Specii asemănătoare

[modificare | modificare sursă]
  • Discina ancilis sin. Discina perlata
    Discina ancilis sin. Discina perlata
  • Gyromitra leucoxantha sin. Discina leucoxantha
    Gyromitra leucoxantha sin. Discina leucoxantha
  • !Otidea alutacea!
    !Otidea alutacea!
  • Otidea auricula
    Otidea auricula
  • Otidea cochleata
    Otidea cochleata
  • Otidea concinna
    Otidea concinna
  • Otidea grandis
    Otidea grandis
  • Otidea leporina
    Otidea leporina
  • Otidea onotica
    Otidea onotica
  • !Otidea umbrina!
    !Otidea umbrina!
  • Helvella silvicola
    Helvella silvicola
  • Peziza arvernensis
    Peziza arvernensis
  • Peziza badia
    Peziza badia
  • Peziza repanda
    Peziza repanda
  • Peziza succosa
    Peziza succosa

Valorificare

[modificare | modificare sursă]

Această ciupercă nu este toxică și cine ar vrea, ar putea să o consume. Dar din cauza mirosului și gustului plictisitor precum a consistenței cărnii, nu are nicio valoare culinară.

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b Index Fungorum
  2. ^ a b Mycobank
  3. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 548-549, ISBN 3-405-12124-8
  4. ^ a b c Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 652-653,ISBN 978-3-8354-1839-4
  5. ^ C. H. Persoon: „Observationes mycologicae. Seu descriptiones tam novorum, quam notabilium”, vol. 2, Editura Gessneri, Usteri et Wolfii, Leipzig (Lipsiae) și Lucerna 1799, p. 77 [1]
  6. ^ Samuel Frederick Gray: „A natural arrangement of British plants”, vol. 1, Editura Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821, p. 668
  7. ^ Elias Fries: „Systema mycologicum”, vol. 2, Editura Ernest Mauritius, Greifswald 1822, p. 50
  8. ^ Giacomo Bresadola: „Fungi tridentini novi vel nondum delineati et iconibus illustrati”, vol. 2, Editura J. Zippel, Trento 1892, p. 68 [2]
  9. ^ NCBI
  10. ^ Pilzflora Ehingen
  11. ^ Myco.db France
  12. ^ Miguel Ángel Ribes Ripol: Otidea bufonia
  13. ^ Christian Hendrik Persoon: „Mycologia Europaea”, vol. 1, Editura Ioanni Iacobi Palmii, Erlangen 1822, p. 225
  14. ^ Émile Boudier: „Histoire et classification des discomycètes d'Europe”, Editura Librairie des Sciences Naturelles Paul Klincksieck, Paris, 1907, p. 52
  15. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-a, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 150, ISBN 3-468-07202-3
  16. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1933, p. + tab. 1229
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 594-595 – 1, ISBN 88-85013-25-2
  18. ^ Bundesamt für Naturschutz: „Schriftenreihe für Vegetationskunde”, nr. 28, Editura Bundesanstalt für Vegetationskunde, Naturschutz und Landschaftspflege, Bonn-Bad Godesberg 1996, p. 384
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 548-549, ISBN 3-405-12124-8
  20. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 618-619 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 624-625, ISBN 3-405-12116-7
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 552-553 ISBN 3-405-12124-8
  23. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 678-679, ISBN 978-3-440-14530-2
  24. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 620-621, ISBN 88-85013-37-6
  25. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 661, ISBN 3-85502-0450
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 670-671, ISBN 3-405-12081-0
  27. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1933, p. 142, tab. 1229
  28. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 616-617 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 670-671, ISBN 3-405-12081-0
  30. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 666, ISBN 3-85502-0450
  31. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 226, ISBN 978-1-4454-8404-4

Bibiliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 330, ISBN 978-3-440-13447-4</ref>
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 678-679, ISBN 978-3-440-14530-2</ref>
  • Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze – vol. II a.: „Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”, Editura Gustav Fischer, Jena 1963

Legături externe

[modificare | modificare sursă]