Radarul P-10 (în rusă ”Волга А”, după clasificarea NATO ”Knife Rest B”) a fost o stație de radiolocație terestră, sovietică, de descoperire îndepărtată care lucra în gama de unde metrice. Radarul a apărut ca modernizare a predecesorului său P-8. În anul 1953 a trecut testele în teren, după care a fost introdus în înzestrarea Armatei Sovietice și s-a folosit în Trupele de Apărare Antiaeriană, Forțele Aeriene și Marina Militară. În continuare a fost înlocuit cu radarul P-12. Acest radar a fost și în înzestrarea țărilor fostului Tratat de la Varșovia, inclusiv în Armata României, până în anul 1973.
În Institutul de Cercetări Ștințifice (NII) al Industriei Radio, în perioada 1951-1953, s-a creat un nou radar, P-10 care a înglobat toate realizările bune care au fost în radarul P-8, și a fost îmbunătățit cu o serie de noi posibilități tactice și tehnice. În anul 1953, radarul P-10 a trecut cu succes testele de teren și a fost pus în înzestrarea trupelor. Acesta a fost utilizat, în principal, în Trupele de Apărare Antiaeriană, Forțele Aeriene și Marina Militară. Radarul a fost, de asemenea, utilizat la o serie de puncte de comandă ale regimentelor și diviziilor de artilerie antiaeriană ale Trupelor de Apărare Antiaeriană ca stații de cercetare și indicare a țintelor.
Radarul a fost folosit pentru cercetarea spațiului aerian, descoperirea și urmărirea mijloacelor aeriene de zbor, determinarea apartenenței de stat a acestora și transmiterea datelor despre situația aeriană la punctele de comandă ale unităților militare beneficiare.
Principalele deosebiri constructive ale radarului P-10 față de P-8 au fost:
O deosebire în ce privește funcționarea a fost realizarea, pentru prima dată, a măsurilor de contraacțiune radioelectronică; în cazul apariției bruiajului activ de zgomot se asigura trecerea pe o altă frecvență de lucru. In anii 1956 - 1957 radarele P-8 și P-10 au fost echipate cu aparatura perfecționată ”Baikal-18” de protecție împotriva bruiajului pasiv, elaborat de Biroul Special de Proiectări (SKB) din uzina 197 a Comitetului de Stat pentru Radioelectronică (GKRE). În aparatură s-a utilizat metoda coerentă de compensare cu scăderea impulsurilor după o perioadă de repetiție, cu potențialoscoape, s-a prevăzut compensarea vitezei de mișcare a norilor de bruiaj pentru viteze până la 30 m/s. Echipamentele "Baikal-18", asigurau conducerea țintei prin bruiajul pasiv mărind semanalul de la țintă de peste 5 ori. A crescut foarte mult mobilitatea radarului prin faptul că antena stației se afla pe același șasiu cu aparatura stației și se putea trece rapid din poziția de marș în poziția de luptă.
ru Вестник ПВО Radarul P-10 (Knife Rest B)