Partidul Libertății (Statele Unite ale Americii, 1840)

Partidul Libertății
Oameni cheie
Date
Înființat	1839
Desființat	1860
Informații
Modifică date / text

Partidul Libertății a fost un partid politic minor în Statele Unite în anii 1840 (cu unele ramuri supraviețuind până în anii 1860). Partidul a fost un susținător timpuriu al cauzei aboliționiste^⁠(d) și s-a desprins de Societatea Americană Anti-Sclavie^⁠(d) (AASS) pentru a susține opinia conform căreia Constituția era un document anti-sclavie. William Lloyd Garrison^⁠(d), liderul AASS, a susținut opinia contrară, conform căreia Constituția ar trebui condamnată ca un malefic document pro-sclavie. Partidul includea aboliționiști care erau dispuși să lucreze în politica electorală pentru a încerca să influențeze oamenii să le susțină obiectivele. Prin contrast, radicalul Garrison s-a opus votului și lucrului în cadrul sistemului. Mulți membri ai Partidului Libertății s-au alăturat Partidului Pământul Liber, o grupare anti-sclavie (dar nu aboliționistă) în 1848 și, în cele din urmă, au contribuit la înființarea Partidului Republican în anii 1850.

Originea partidului

Partidul a fost anunțat în noiembrie 1839 și s-a adunat pentru prima dată la Warsaw, New York^⁠(d). Prima sa convenție națională a avut loc la Arcade, New York^⁠(d), la 1 aprilie 1840.

Partidul Libertății l-a nominalizat pe James G. Birney^⁠(d), fost proprietar de sclavi din Kentucky, pentru funcția de președinte în 1840^[1] și 1844.^[2] A doua convenție de nominalizare a avut loc în august 1843 la Buffalo, New York. Platforma Partidului Libertății din 1843 a hotărât „să considere și să trateze” clauza sclavilor fugar^⁠(d) din Constituție „drept complet nulă și neavenită și, în consecință, nu face parte din Constituția Statelor Unite” pe motive de drept natural. De asemenea, conținea următorul crez politic:

S-a hotărât ca Partidul Libertății... să ceară divorțul absolut și necondiționat dintre guvernul general [federal] și sclavie și, de asemenea, restabilirea egalității în drepturi între oameni, în fiecare stat în care partidul există sau poate exista.^[3]

Sprijin și influență

Partidul nu a atras prea mult sprijin. La alegerile din 1840, Birney a primit doar 6.797 de voturi, iar la alegerile din 1844 62.103 de voturi (2,3% din votul popular). Cu toate acestea, este posibil să fi făcut ca James Polk să câștige în dauna lui Henry Clay alegerile din 1844, Birney primind 15.800 de voturi la New York și Polk câștigând New York cu 5.100 de voturi.^[4] Dacă Clay ar fi câștigat New York-ul, ar fi avut majoritatea voturilor electorale în locul lui Polk.

O a treia convenție de nominalizare a avut loc la Syracuse, New York^⁠(d) în octombrie 1847, susținându-l pe John P. Hale din New Hampshire cu 103 voturi (acolo Gerrit Smith^⁠(d) a primit patruzeci și patru de voturi pentru nominalizare, cu alte douăsprezece voturi dispersate pentru alții).^[5] Cu toate acestea, Hale s-a retras mai târziu din cauza evenimentelor ulterioare din 1848.^[6]Format:Start U.S. presidential ticket list Format:U.S. presidential ticket list row Format:U.S. presidential ticket list row Format:U.S. presidential ticket list row Format:U.S. presidential ticket list row Format:U.S. presidential ticket list row Format:U.S. presidential ticket list row Format:U.S. presidential ticket list row |}

Relația cu Partidul Pământul Liber

În 1848, odată cu sentimentul politic stârnit de controversele de pe marginea prevederii Wilmot și cu desprinderea facțiunii aboliționiste „Barnburner^⁠(d)” a democraților din New York de restul Partidului Democrat, a existat posibilitatea formării unei structuri politice mult mai mari și mai influente dedicată obiectivelor anti-sclavie – dar nu toți s-au considerat în primul rând aboliționiști și nu erau dispuși să lucreze sub titulatura Partidului Libertății. Prin urmare, mulți membri ai Partidului Libertății s-au întâlnit în Buffalo, New York, cu alte grupuri în august 1848 pentru a forma Partidul Pământul Liber, un partid care, deși se opunea sclaviei, nu era strict aboliționist. O minoritate care nu era dispusă să fuzioneze cu Partidul Solului Liber l-a nominalizat pe Gerrit Smith drept candidat al Partidului Național al Libertății pentru 1848, la o convenție organizată în perioada 14-15 iunie 1848 la Buffalo.^[7] Smith a obținut 2.545 de voturi, mai puțin de 1% din totalul voturilor pentru Partidul Pământul Liber.

Partidul Pământului Liber a fuzionat mai târziu cu Partidul Republican în 1854, moment în care multe dintre problemele susținute inițial de Partidul Libertății deveniseră mainstream din punct de vedere politic. Un membru al Partidului Libertății, care mai târziu a câștigat o mare importanță politică ca liber-pământist și republican a fost Salmon P. Chase.

Chase s-a alăturat Partidului Libertății în 1841 și a avut o influență semnificativă asupra platformei Partidului Libertății din 1843–1844, și a organizat Convenția Partidului Libertății din Sud și Vest la Cincinnati în 1845, unde s-au întâlnit mai mulți delegați din Vestul Mijlociu și Sudul Superior. Pentru a lărgi atractivitatea partidului, Chase a susținut completarea retoricii aproape pur religioase și morale a Partidului Libertății din alegerile din 1840 cu analize politice și constituționale și a dorit ca partidul să sublinieze că scopul său imediat este să retragă tot sprijinul direct pentru sclavie al guvernului federal și recunoașterea sclaviei (sau „divorțarea” guvernului federal de sclavie) spre deosebire de simpla solicitare a abolirii sclaviei peste tot în Statele Unite (ceva care depășea puterea legală a guvernului federal așa cum exista atunci Constituția). În 1847–1848, Chase a fost un susținător puternic al mișcării de fuziune, care a dus la formarea Partidului Pământul Liber.^[8]

Partidul Libertății a continuat să existe mulți ani după aceea, în ciuda faptului că majoritatea susținătorilor săi au plecat pentru a se alătura unor partide mai puțin motivate din punct de vedere religios. În absența lui Chase, retorica religioasă în cuvântările și platformele oficiale ale partidului a crescut. Platforma din 1848 a condamnat ferm tentativele percepute de a modera partidul. În același an, partidul a început să susțină în mod deschis diverse politici moraliste generale, cum ar fi interzicerea alcoolului, a jocurilor de noroc și a prostituției. În afară de aceste restricții religioase asupra activității pieței, partidul a favorizat în mare măsură comerțul liber și s-a opus tarifelor vamale. Un an mai târziu, a douăzeci și a doua rezoluție a platformei din 1849 a lăudat cartea lui Lysander Spooner, Neconstituționalitatea sclaviei^⁠(d).

În 1852, partidul a ținut convenția națională la 30 septembrie la Syracuse, New York.^[9] Candidatul la președinție în acel an a fost William Goodell din New York, iar partenerul său pentru vicepreședinție a fost SM Bell din Virginia.

O convenție de stat a Partidului Libertății a avut loc în februarie 1853, la Syracuse.^[10]

Până în 1856, mai rămăsese foarte puțin din Partidul Libertății după ce majoritatea membrilor săi trecuseră la Partidul Pământul Liber în 1848 și aproape tot ceea ce a rămas din partid s-a alăturat republicanilor în 1854. Mica rămășiță a partidului l-a renominalizat pe Gerrit Smith sub numele de „Partidul Libertății Naționale”.

În 1860, restul partidului a fost numit Aboliționiștii Radicali.^[11][12] O convenție de o sută de delegați a avut loc la Convention Hall, Syracuse, New York, la 29 august 1960. Au fost prezenți delegați din New York, Pennsylvania, New Jersey, Michigan, Illinois, Ohio, Kentucky și Massachusetts. Câțiva dintre delegați erau femei.

În ciuda sănătății sale precare, errit Smiths lintratcîn cursă u William Goodell pentru nominalizarea la președinție. În cele din urmă, Smith a fost nominalizat pentru președinție și Samuel McFarland din Pennsylvania a fost nominalizat pentru vicepreședinție.

Candidatura a obținut 171 de voturi populare în Illinois și Ohio. În Ohio, o listă de alegători prezidențiali angajați pentru Smith a candidat sub numele de Partidului Uniunii.^[13]

Alți membri importanți ai Partidului Libertății

• James Appleton^⁠(d), membru al legislativului statului Maine și candidat al Partidului Libertății pentru funcția de guvernator (1842)
• Shepard Cary^⁠(d), membru democrat al Congresului din Maine și nominalizat pentru guvernator din partea Partidului Libertății (1854)
• Charles Durkee^⁠(d), membru al legislativului din Wisconsin și congressman care a trecut la partidul Pământul Liber și apoi senator american ca republican
• Samuel Fessenden^⁠(d), co-fondator al Partidului Republican și candidat al Partidului Libertății pentru funcția de guvernator al statului Maine (1847)
• Ezekiel Holmes^⁠(d), membru al legislativului statului Maine și de două ori nominalizat pentru funcția de guvernator din partea Partidului Libertății
• Abby Kelley^⁠(d), care a vorbit la convenția Partidului Libertății (1843), devenind prima femeie americană care a vorbit la o convenție politică națională

Note

1. Willey 1886, p. 131.
2. Willey 1886, p. 175.
3. The National Conventions and Platforms of All Political Parties 1789-1905 by Thomas Hudson McKee ISBN: 0-403-00356-3 p. 52
4. „Third Party Tickets: Bubbles That Have Floated for a While on the Political Sea”. The New York Times. 24 iulie 1892. p. 4. 
5. The National Era 1847, p. 3.
6. The National Conventions and Platforms of All Political Parties 1789-1905 by Thomas Hudson McKee ISBN: 0-403-00356-3 p. 70.
7. Smith 1848, p. 4.
8. Free Soil, Free Labor, Free Men: The Ideology of the Republican Party before the Civil War by Eric Foner, Oxford University Press (1970) ISBN: 0-19-501352-2.
9. „Our Campaigns - National Liberty Party Convention Race - Sep 30, 1852”. ourcampaigns.com. Accesat în 19 octombrie 2017. 
10. „Liberty Party State Convention”. National Anti-Slavery Standard^⁠(d). 3 martie 1853. p. 2 (162). 
11. Proceedings of the Convention of Radical Political Abolitionists, held at Syracuse, N. Y., June 26th, 27th, and 28th, 1855, New York: Central Abolition Board, 1855 
12. „RADICAL ABOLITION NATIONAL CONVENTION”. Douglass' Monthly. octombrie 1860. p. 352. 
13. „US President - Liberty (Union) National Convention”. Our Campaigns. 24 noiembrie 2008. 

Bibliografie

• „Correspondence of the Era - General Liberty Conference at Buffalo”. The National Era. Washington, D.C.: Buell & Blanchard, Printers. 1 (43). 1847. 
• Smith, Gerritt (1848). Proceedings of the National Liberty Convention, held at Buffalo, N.Y. Portland, ME: Brown Thurston. Arhivat din original la 1 februarie 2009. Accesat în 26 decembrie 2009. 
• Willey, Austin (1886). The history of the antislavery cause in state and nation. B. Thruston. 
• National Party Conventions 1831–1972 (1976). Rhodes Cook. Congressional Quarterly. ISBN: 0-87187-093-2ISBN 0-87187-093-2.

Lectură suplimentară

• Julian P. Bretz. "The Economic Background of the Liberty Party". American Historical Review. vol. 34. no. 2 (January 1929). pp. 250–264. In JSTOR.
• Brooks, Corey M. (2016). Liberty Power: Antislavery Third Parties and the Transformation of American Politics. University of Chicago Press. ISBN 9780226307282. 
• Reinhard O. Johnson (2009). The Liberty Party, 1840–1848: Antislavery Third-Party Politics in the United States. Baton Rouge, LA. Louisiana State University Press.
• R.L. Morrow, "The Liberty Party in Vermont". New England Quarterly. vol. 2. no. 2 (April 1929). pp. 234–248. In JSTOR.
• Edward Schriver, "Black Politics without Blacks: Maine 1841-1848". Phylon. vol. 31. no. 2 (1970, Q-II). pp. 194–201. In JSTOR.
• Richard H. Sewell, "John P. Hale and the Liberty Party, 1847-1848". New England Quarterly. vol. 37. no. 2 (June 1964). pp. 200–223. In JSTOR.
• Ray M. Shortridge, "Voting for Minor Parties in the Antebellum Midwest". Indiana Magazine of History. vol. 74. no. 2 (June 1978). pp. 117–134. In JSTOR.
• Charles H. Wesley, "The Participation of Negroes in Anti-Slavery Political Parties". Journal of Negro History. vol. 29. no. 1 (January 1944). pp. 32–74. In JSTOR.
• Vernon Volpe (1990). Forlorn Hope of Freedom: The Liberty Party in the Old Northwest, 1838-1848. Kent, OH. Kent State University Press.

Legături externe

• The Liberator Files – articole referitoare la Partidul Libertății din colecția lui Horace Seldon și rezumatul cercetărilor din copiile originale din The Liberator ale lui William Lloyd Garrison la Biblioteca Publică din Boston, Massachusetts.