Pavle Radinović

Pavle Radinović
Date personale
Decedat	1415
Părinți	Radin Jablanić[*][[Radin Jablanić (14th century Bosnian nobleman)|​]]
Copii	Petar Pavlović[*][[Petar Pavlović (15th century Bosnian nobleman)|​]] Radoslav Pavlović[*][[Radoslav Pavlović (15th century Bosnian nobleman)|​]]
Modifică date / text

Pavle Radinović, uneori Radenović,^[a][1] (fl. 1381 - d. 1415), din familia nobiliară Radinović-Pavlović, a fost unul dintre cei mai puternici magnați din Regatul Bosniei în timpul domniei regilor Tvrtko I (1377– 1391), Dabiša (1391–1395), Jelena Gruba (1395–1398), Ostoja (1398–1404), Tvrtko al II-lea (1404-1409) și din nou Ostoja (1409–1418). El a deținut inițial posesiuni în estul Bosniei, în jurul râului Prača, între Krivaja, Drina și Lim, și a avut reședința în castelele Borač și Pavlovac, între Prača și Rogatica.^[1] El a fost proprietarul unor mine din Olovo și Fojnica.

Tinerețe

Tatăl său a fost Radin^[a] Jablanić (fl. 1380 - d. 1397), care avea posesiuni în Krivaja și în jurul râului Prača. Sora sau ruda sa apropiată a fost regina bosniacă Kujava Radinović, a doua soție a regelui Stjepan Ostoja și mama regelui Stjepan Ostojić.^[2] El a fost crescut la curtea regală bosniacă.

Serviciu și vasalitate

Domnia lui Tvrtko I

Scribul său era Radosav Milosalić, menționat în carta nobiliară a lui Pavle (25 martie 1387).^[3]

Domnia lui Dabiša

După moartea lui Tvrtko, Pavle și-a extins foarte mult domeniul nobiliar și a stăpânit, pe lângă teritoriul ereditar din jurul râurilor Krivaja și Prača, orașul Borač de lângă Vlasenica, târgul Prača și mina Olovo.

În 1392 Radič Sanković și fratele său, Beljak, au încercat să-l vândă zona Konavle Republicii Ragusa.^[4] În același an, pe 15 mai, Radič a emis o cartă negustorilor raguzani prin care le oferea permisiunea de a face comerț pe teritoriile sale.^[5] Cu toate acestea, regele sau nobilimea au convocat o ședință a sfatului regal care a votat împotriva vânzării; Vlatko Vuković și Pavle Radenović au fost trimiși cu oaste împotriva lui Radič în decembrie 1391 după ce au primit binecuvântările sfatului.^[6] Cei doi l-au capturat pe Radič și au ocupat zona Konavle, împărțind-o între ei, în ciuda protestelor Republicii Ragusa.^[6] Stăpânirea zonei Konavle însemna că Pavle administra mai multe posturi vamale, dintre care unul (Konavljanske Ledenice) era deținut în comun cu Vlatko. Vuković a murit la scurt timp după aceasta și i-a succedat nepotul său, Sandalj Hranić, care a continuat să lupte împotriva lui Radič.^[6]

Când Ștefan Dabiša (1391–1395) a murit în septembrie 1395, ar fi trebuit să-i succeadă regele Sigismund al Ungariei, soțul verișoarei sale, regina Maria, pe care monarhul bosniac îl desemnase ca succesor. Maria, cu toate acestea, murise în mai 1395, înaintea lui Dabiša. Nobilimea bosniacă a refuzat să-l recunoască pe Sigismund ca rege, întrucât dreptul său de succesiune în calitate de soț al Mariei încetase odată cu moartea soției sale. În schimb, nobilimea a ales-o pe Jelena Gruba, văduva lui Dabiša și membră a familiei Nikolić, ca succesoare a soțului ei.^[7]

Domnia Jelenei Gruba

În 1397 carta lui Pavle Radinović a asigurat comerțul liber și protecția ragusanilor pe domeniile sale, pentru care a devenit cetățean de onoare al orașului Ragusa. În politica externă, el, la fel ca și ceilalți magnați ai Regatului Bosniei, l-a sprijinit pe Ladislau de Napoli în lupta sa de a câștiga coroana Ungariei de la Sigismund de Luxemburg.

Pavle și alți magnați bosniaci, printre care Hrvoje Vukčić (? -1416) și Sandalj Hranić, au fost de jure supuși ai reginei Jelena Gruba, dar au fost de facto conducători ai regatului.

Prima domnie a lui Ostoja

Pavle a susținut hotărârea sfatului regal de încoronare ca rege a lui Ostoja în 1398. Pe la sfârșitul secolului al XIV-lea, el mai deținea domeniul Trebinje, župa (județul) Vrm cu orașul Klobuk și jumătate din domeniul Konavle cu orașul Cavtat.

La 22 aprilie 1404 Ostoja a emis Republicii Veneția o cartă regală de comerț; curtea sa regală era compusă în acea vreme din knez Pavle, vojvoda Vukmir Jurjević, vojvoda Pavle Klešić, vojvoda Radič Sanković și knez Radoje Radosalić. Din „triumviratul magnaților” care stăpânea Bosnia, singurul care l-a mai susținut pe Ostoja a fost doar Pavle.^[8] Hranić l-a capturat și i-a scos ochii lui Radič, pe care l-a ținut în închisoare până la moartea sa în 1404.^[6] Regiunea Nevesinje până la coasta dalmatică a fost ocupată de Hranić.^[6] Ostoja a fost detronat în 1404, iar Tvrtko al II-lea a fost încoronat ca noul rege al Bosniei.

Domnia lui Tvrtko al II-lea

După renunțarea lui Ladislau de la Napoli și vânzarea drepturilor sale asupra Dalmației către Republica Veneția în 1409, mai mulți nobili s-au aliat cu Sigismund și au complotat pentru detronarea lui Tvrtko al II-lea, care îl sprijinise pe Ladislau, și au reușit să-i restituie tronul pretendentului lui Sigismund, Ostoja. Hranić s-a aliat și el cu împăratul Sigismund la jumătatea anului 1411 și a decis să stabilească legături mai strânse cu importantul aliat al lui Sigismund, Stefan Lazarević, căsătorindu-se cu sora acestuia din urmă, Jelena (care era mama lui Balša al III-lea, conducătorul Principatului Zeta, și rămăsese văduvă), după ce a divorțat în decembrie 1411 de Katarina, nepoata lui Hrvoje.^[9][10][11]

Pavle l-a numit pe cneazul Brailo Tezalović ca protovestijar (vistiernic) al lui, cândva prin 1411. El a fost gata să vândă ragusanilor partea sa din domeniul Konavle în 1414, dar această înțelegere nu s-a finalizat niciodată.

A doua domnie a lui Ostoja

Harta politică, cca. 1412.

O conspirație împotriva lui Pavle a fost pusă la cale la adunarea nobiliară (stanak) organizată la Sutjeska în august 1415 și la care au participat toți nobilii seniori, cu excepția lui Hrvoje. La sfârșitul lunii, în timpul unei plimbări la curtea regală, a izbucnit un conflict între Sandalj și Pavle. Sandalj și oamenii săi, cărora li s-a alăturat Vukmir Zlatonosović, au scos săbiile și l-au capturat pe fiul lui Pavle, Petar. Pavle a fugit, dar a fost prins și decapitat. Un slujitor al lui Pavle a supraviețuit, deoarece s-a refugiat într-o clădire a călugărilor franciscani; el a transportat ulterior cadavrul lui Pavle la moșia sa din Vrhbosna. Petar urma să fie orbit, dar această acțiune nu a mai avut loc, din anumite motive. Moșiile lui Pavle au fost împărțite prompt de conspiratori. Sandalj a justificat crima, acuzându-l pe Pavle că a adus multă nenorocire în Regatul Bosniei.^[12]

Familie

• Petar I Pavlović (d. martie 1420), duce (vojvoda), a căzut în lupta cu trupele otomane ale lui Sandalj
• Radislav Pavlović (fl. 1420 - d. 1441), mare duce al Bosniei (din 1441), cneaz (knez) și duce (vojvoda), i-a succedat fiul său, Ivaniš (1441-1450)

Notă explicativă

1. ^ Nume: Numele său este uneori scris Radenović (în sârbă Раденовић) și alteori Radinović, care este un patronim de la numele tatălui său, Raden sau Radin (Jablanić). Același lucru este valabil și pentru fiul său Radoslav sau Radislav (Pavlović). Autori diferiți folosesc o ortografie diferită: astfel, autorii din Bosnia și Herțegovina și Croația folosesc în majoritatea cazurilor varianta Radin-Radinović-Radislav a acestor nume, cum este cazul, de exemplu, al unuia dintre cei mai importanți istorici medievaliști bosniaci Marko Vego,^[13] al cărții Veliki vojvoda bosanski Sandalj Hranić Kosača a lui Esad Kurtović^[14] care la referința 60 de la pagina 23 menționează carta medievală a lui Radinović („Primjera radi, knez Pavle Radinović naveden je ispravno: „knezj Pavalj Radinović jzj bratiomj”; „Comes Paulus Radinović cum fratribus”, Šurmin, Hrvatski spomenici, 97; Klaić, Povelja, 61.”); în schimb, autorii din Serbia, precum Jovan Radonić, folosesc varianta Raden-Radenović-Radoslav, iar uneori varianta Radosav. Autorii din afara spațiului lingvistic al limbii sârbocroate folosesc oricare din aceste variante într-un mod nediscriminatoriu; astfel, John Fine folosește forma Paul (Pavle) Radenović,^[15] în timp ce, de exemplu, Heinrich Renner scrie Paul Radinović în cartea Durch Bosnien und die Herzegovina kreuz und quer (p. 129).^[16]

Referințe

1. ^ Marko Vego (1957). Naselja bosanske srednjevjekovne države (în Bosnian). Sarajevo: Svjetlost. Accesat în 19 mai 2015. Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
2. Јован Радонић, О кнезу Павлу Раденовићу. Приложак историји Босне крајем XIV и поч. XV века, Нови Сад, Летопис Матице српске, књ. 211, 39-63; Летопис Матице српске, књ. 212, 34-62, 1902.
3. Glas. U Kralj.-srpskoj državnoj štampariji. 1941. кнез Павле Радиновић, имао је 1397 год. Дијака Радосава Милосалића.У повељи Павловој од 25 марта 1397 год. стоји: А бписа днћкБ Радосавв МилосаликБ.4) 
4. Fine 1994, p. 471
5. Klaić 1882, p. 210
6. ^ Fine 1994, p. 456
7. Fine 1994, p. 458–
8. Milorad Medini (1953). Dubrovnik a l'epoque des Gučetić au XIV siecle. Naučna knjiga. p. 26. 
9. Bešić 1970, p. 189.

   „Повлачење Ладислава Напуљског нагонило јебосанског краља и обласне господаре да се приближе Жигмунду.Сандаљ Хранић је већ крајем љета 1411. год. био на његовојстрани. Садшм тим успоставио је најбоље односе са српским дес-потом Стефаном.”

10. Fine 1975, p. 233.

    „...Sandalj a divorțat de nepoata lui Hrvoje și la scurt timp după aceea s-a căsătorit cu Jelena...”

11. Veselinović 2001, p. 96.

    „Њему се прикључио 1411 и војвода Сандаљ Хранић. Крајем те исте године Балшина мајка Јелена се преудала за војводу Сандаља.”

12. Živković 1981, p. 73.
13. Vego 1957.
14. Kurtović 2009.
15. Fine 1994.
16. Renner 1897.

Bibliografie

• Sulejmanagić, Amer (2012). „The Coat of Arms of the Pavlović Family”. Bosna Franciscana. Aleja Bosne Srebrene 111, Sarajevo, Bosnia and Herzegovina: Franjevačka teologija Sarajevo. 36/2012: 165–206. 
• Ćorović, Vladimir (2001), Istorija srpskog naroda (în sârbă) (ed. Internet), Belgrade: Ars Libri 
• Fine, John Van Antwerp (decembrie 1975), The Bosnian Church: a new interpretation : a study of the Bosnian Church and its place in state and society from the 13th to the 15th centuries, East European quarterly, ISBN 978-0-914710-03-5, accesat în 12 ianuarie 2013 
• Fine, John Van Antwerp (1994), The Late Medieval Balkans: A Critical Survey from the Late Twelfth Century to the Ottoman Conquest, Ann Arbor: University of Michigan Press, ISBN 978-0-472-08260-5 
• Renner, Heinrich (1897), Durch Bosnien und die Herzegovina kreuz und quer (în germană), Berlin D. Reimer (E. Vohsen) 
• Vego, Marko (1957), Naselja bosanske srednjevjekovne države (în bosniacă), Sarajevo: Svjetlost 
• Kurtović, Esad (2009), Veliki vojvoda bosanski Sandalj Hranić Kosača (PDF) (în bosniacă), Sarajevo: Institut za istoriju univerzitet Sarajevo, arhivat din original (PDF) la 14 iulie 2018, accesat în 18 iunie 2020 
• Živković, Pavo (1981). Tvrtko II Tvrtković: Bosna u prvoj polovini xv stoljeća (în sârbo-croată). Sarajevo: Institut za istoriju. ISBN 0-472-08260-4. 

Lectură suplimentară

• Jovan Radonić (1901). O knezu Pavlu Radenoviću: priložak istoriji Bosne krajem xiv i xv veka. Štamparija Srpske knjižare braće M. Popovića. 
• „Земља Павловића : средњи вијек и период турске владавине”. зборник радова са научног скупа Рогатица, 27–29. јуна 2002. Бања Лука ; Српско Сарајево: Академија наука и умјетности Републике Српске: 203–210. 2003. 
  • „Кнез Павле Раденовић и Котор”. Земља Павловића : средњи вијек и период турске владавине: 203–210. 2003.