Sensibilitatea este proprietatea organismului de a recepționa stimulii indiferenți și de a stabili o legătură cu sens între stimulii indiferenți și cei necesari organismului.Este o formă de reacție a organismului la mediu. Se manifestă prin capacitatea organismului de a avea senzație. Este o proprietate psihică a organismului fiind o formă incipientă a psihismului. Sensibilitatea stă la baza celorlalte procese de relaționare a organismului cu mediul. Este o formă mai evoluată a adaptării față de iritabilitate deoarece sesizează prezența stimulilor nenecesari organismului dar care devin elemente de reper pentru descoperirea stimulilor necesari vieții.