Simbolul rușinii

O „mască a rușinii” medievală

Simbolul rușinii, cunoscut de asemenea și ca emblema rușinii sau pur și simplu ca un stigmat[1], reprezintă de regulă un semn distinctiv cerut a fi purtat de către un grup specific de persoane sau o singură persoană, având ca scop umilința publică, ostracismul sau persecutarea publică. În Anglia, în temeiul actului Legii Săracilor din anul 1697, nevoiașii care beneficiau de ajutor de la parohie erau obligați să poarte pe umărul mâinii drepte un semn constând dintr-o pânză albastră sau roșie. Aceasta trebuia să fie cât mai la vedere pentru a face viața săracilor mai umilitoare[2]. Ecusonul galben, pe care evreii erau obligați să-l poarte în diverse părți ale Europei în Evul Mediu[3], iar mai târziu în Germania nazistă și regiunile ocupate de germani, era destinată a fi un simbol al rușinii[4]. Denumirea s-ar putea referi și la măștile identificate a fi asociate cu rușinea. Semnul biblic al lui Cain poate fi, de asemenea, interpretat ca un simbol al rușinii[5][6][7][8]. De asemenea, termenul este folosit metaforic, în special în sens peiorativ, pentru a caracteriza drept rușinos un lucru asociat cu o persoană sau un grup de persoane[9].

Istorie

[modificare | modificare sursă]

Depilarea

[modificare | modificare sursă]

Depilarea punitivă[10] a bărbaților, mai ales arderea părului pubian, era desemnată a fi o emblemă a rușinii în culturile antice mediteraneene, acolo unde părul de pe corp al bărbaților era prețuit[11]. Femeile care comiteau adulter erau, de asemenea, silite să poarte semne sau embleme specifice, sau să aibă părul tuns, ca simbol al rușinii[12]. Multe femei care fraternizau cu forțele de ocupație germane, din Europa ocupată de naziști, aveau părul ras de către gloatele nemulțumite ale semenilor lor după eliberarea de către Aliații din al Doilea Război Mondial[13].

În timpul războiului, naziștii utilizau și ei raderea părului capilar ca semn al rușinii, pentru a pedepsi germanii precum tinerii nonconformiști cunoscuți ca Pirații Edelweiss[14].

Îmbrăcăminte

[modificare | modificare sursă]

În Roma antică, atât bărbații cât și femeile purtau inițial o togă, însă de-a lungul timpului matroanele au adoptat stola, în timp ce prostituatele au păstrat toga. Mai târziu, sub auspiciile legii Lex Julia, femeile acuzate de prostituție erau forțate să poarte o toga muliebris ca însemn al rușinii[15]. Femeile divorțate din cauza adulterului purtau și ele o astfel de îmbrăcăminte[16].

La începutul secolului al XIII-lea, Papa Inocențiu al III-lea a interzis creștinilor să maltrateze evreii, dar a sprijinit izolarea lor în societate. În cel puțin o ocazie, a asemuit acest lucru cu soarta lui Cain descrisă în Cartea Genezei, scrisă de contele de Nevers:

„Dumnezeu l-a făcut pe Cain să fie un rătăcitor și fugar de-a lungul pământului, dar a dispus un însemn asupra lui, ... rătăcitorii trebuie să rămână pe pământ până când chipul lor va fi acoperit cu rușine...”
—[17]

Mai târziu, după ce Inocențiu al III-lea a prezidat Cel de-al IV-lea conciliu din Latran în anul 1215[18], conciliul a adoptat canonul 68, care cerea evreilor (și musulmanilor) să adopte o îmbrăcăminte distinctă pentru a preveni interrelațiile dintre credințe[19]. Acest canon a fost în mare măsură ignorat de către guvernele care existau de secole în Europa, până în 1269 când Regele Ludovic al IX-lea al Franței (mai târziu Ludovic cel Sfânt) a fost determinat să decreteze faptul că evreii francezi trebuie să poarte un însemn galben pe bustul lor și pe spate[20][21]. După ce Cruciada Albigensiană s-a încheiat în 1229, următoarea inchiziție papală, cea a Papei Grigore al IX-lea, a impus penitența eclesiastică a crucii galbene a Catarului ca un indicativ al rușinii, spre a fi purtat de catarii pocăiți rămași, acuzați de erezie[22].

În Noua Anglie colonială, în timpul secolului al XVII-lea și al XVIII-lea, judecătoriile cereau persoanelor condamnate de imoralitate sexuală să poarte litera „A” sau literele „AD” pentru adulter și litera „I” pentru incest pe hainele lor[23].

Deținuți din Utah (SUA) în jurul anului 1885 purtând uniforme de închisoare dungate, considerate un însemn al rușinii

Uniformele dungate ale deținuților erau folosite în mod uzual în secolul al XIX-lea. Ele au fost temporar abolite în Statele Unite pentru că utilizarea lor ca un semn al rușinii a fost considerată indezirabilă, cauzând umilință și iritare constantă pușcăriașilor[24]. Ulterior, au început să fie din nou folosite deoarece opinia publică s-a schimbat. În ziua de zi, în multe dintre închisorile din America cei întemnițați sunt siliți să poarte uniforme de închisoare cu dungi. Un exemplu proeminent este Închisoarea Județeană Mericopa (eng. Mericopa County Jail) sub administrația lui Joe Arpaio, unde sunt folosite dungile albe și negre. O altă schemă de culori predominantă constă în dungi portocalii și albe. O persoană care poartă acest tip îmbrăcăminte este marcat distinct și poate fi fără greșeală identificat ca un deținut.

Piele

[modificare | modificare sursă]

De-a lungul timpului, oamenii au fost marcați în mod direct de către societăți, în practica cunoscută în general ca „însemnarea criminalilor”. Criminalii și sclavii au fost marcați încă din timpul civilizațiilor greco-romane și egiptene[25][26]. Primele societăți cunoscute care au utilizat această formă de stigmatizare au fost tracii, persanii, grecii și romanii[26]. Imoralitatea sexuală în Noua Anglie colonială era de asemenea pedepsită printr-o astfel de metodă, folosind fierul încins pe pielea feței sau pe frunte pentru ca persoanele respective să poată fi văzute de toată lumea[23]. Această practică de a însemna oamenii pe față, într-un mod vizibil pentru toți, a fost stabilită de către Regele Eduard al VI-lea al Angliei sub auspiciile Statutului Vagabonzilor din 1547 care stipula arderea literei „S” pe obrazul sau fruntea unui sclav evadat. Pentru cei care perturbau activitățile din biserici, era folosită litera „F” de la certăreț (eng. fraymaker) arsă pe obrazul celor care se făceau vinovați[27].

James Nayler, un faimos quaker englez condamnat de blasfemie în anul 1656, a fost însemnat pe frunte cu litera „B”[27]. Până în 1829, practicarea însemnării umane a fost abolită în Anglia[27]. În schimb, în Statele Unite ea a continuat până cel puțin în 1864, în timpul Războiului Civil American, când unii dezertori din Armata Unionistă au avut fețele lor însemnate cu litera „D”, ca semn al rușinii desemnat spre a-i descuraja pe ceilalți[28].

Un copil purtând un chipiu special desemnat celor care nu erau buni la învățătură sau aveau un comportament nepotrivit în clasă, cca.1906

Articole pentru acoperirea capului

[modificare | modificare sursă]

În sălile de clasă franceze de modă veche, elevii care au un comportament necuviincios trebuiau să stea într-un colț al clasei, purtând un semn pe care scria „Âne” (măgăruș). Ei erau siliți să poarte un chipiu de bufon cu urechi de măgar, care avea câteodată o formă conică și era cunoscut drept „cap d'âne” (chipiul prostănacilor). În sălile de clasă tradiționale britanice și americane, acest chipiu, adesea marcat cu litera „D” (eng. donkey), era folosit ca simbolul rușinii pentru elevii defavorizați[29][30]. Chipiul nu mai este utilizat în educația modernă[31]. Cu toate acestea, alte forme de rușine sunt încă folosite pentru a pedepsii elevii, precum izolarea în afara clasei pentru o perioadă limitată[32].

Expunere

[modificare | modificare sursă]

În timpuri trecute, arestații și deținuții erau cu regularitate deposedați de hainele lor uzuale și lăsați expuși cu anumite părți distincte ale corpului, care în mod normal sunt acoperite. Remarcabil este faptul că a lăsa o persoană fără pantofi, forțând-o astfel să apară în public desculță, este utilizată chiar de către cele mai civilizate popoare pentru însemna delincvenții. Încălțămintea a fost purtată în mod obișnuit de către toate clasele sociale încă din antichitate. Prin urmare, înfățișarea unei persoane desculță este în principal percepută ca fiind degradantă în contextul social, iar reputația unei persoane poate avea de suferit. Astfel, această măsură a servit în multe țări drept semn al întemnițării și al sclaviei, până în ziua de azi[33][34][35].

Opritori

[modificare | modificare sursă]

Prezentarea arestaților sau deținuților către public, purtând opritori (cătușe, lanțuri sau alte dispozitive similare) a servit de asemenea ca o metodă de etichetare a delincvenților încă din antichitate și până în ziua de azi. În mod obișnuit, efectul este multiplicat prin combinarea mijloacelor de marcare a oamenilor, cum ar fi uniformele de închisoare sau alt tip de îmbracăminte similară și un mod de expunere, așa cum este înfățișarea acelei persoane desculță.

Alte înțelesuri

[modificare | modificare sursă]
Eticheta galbenă pe care evreii erau forțați s-o poarte în Germania Nazistă ca pe un simbol al rușinii
Crucea galbenă catară pentru radicali

Simbolurile rușinii din lagărele de concentrare naziste erau triunghiulare. Fiecare dintre acestea avea o culoare specifică, în funcție de motivul pentru care respectivul deținut se afla închis acolo[36]. Evreii purtau două triunghiuri în forma stelei cu șase colțuri, Steaua lui David. Aceste simboluri, desemnate de naziști a fi însemne ale rușinii, au avut semnificații total opuse după al Doilea Război Mondial. Simbolurile triunghiulare au fost utilizate la comemorarea celor uciși în lagărele de concentrare[36], iar triunghiul roz, pe care deținuții homosexuali trebuiau să-l poarte, a devenit un simbol a mândriei homosexualității[37]. Steaua lui David a sioniștilor, folosită și ea pentru versiunea nazistă a etichetei galbene, a fost ulterior adoptată pe steagul Israelului[38][39][40][41].

La polul opus, simboluri desemnate a avea conotații pozitive pot să aibă consecințe nedorite. După Primul Război Mondial, Departamentul de Război al Statelor Unite a acordat trese aurii soldaților care au servit în diferite zone de luptă din Europa. Tresele argintii acordate pentru serviciul civil în sprijinirea efortului de război erau, în schimb, considerate de mulți dintre cei cărora le erau destinate drept un simbol al rușinii[42][43].

În aprilie 1945, guvernul Cehoslovaciei a ordonat exproprierea, denaturalizarea și deportarea ulterioară a tuturor cehoslovacilor de origine maghiară sau germană. În luna mai a aceluiași an, cehoslovacii de origine germană trebuiau să poarte o banderolă albă sau galbenă, având înscrisă litera capitală „N” de la Němec (în lb. cehă - german). Banderolele au fost purtate pe dinafara hainelor până în 1947, când guvernul a reușit în cele din urmă să deporteze toți cetățenii de origine germană.

Mult mai recent, în anul 2007, poliția din Bangkok, Tailanda, a schimbat banderolele ce aveau un rol punitiv pentru polițiști. Inițial au fost folosite banderolele tartane, desemnate a fi un simbol al rușinii pentru infracțiuni minore făcute de oamenii legii. În schimb, ele au ajuns să fie tratate drept obiecte de colecționat de către ofițerii de poliție siliți să le poarte, creând un stimulent vicios[44]. Cu toate acestea, schema revizuită a fost de asemenea curând abandonată[45].

Opere ficționale

[modificare | modificare sursă]

În Litera stacojie, un roman romantic clasic plasat în Puritanismul Bostonului din secolul al XVII-lea, scris de Nathaniel Hawthorne în anii 1850, personajul principal, Hester Prynne, este condusă de la închisoarea orașului, cu litera stacojie „A” pe pieptul său. Litera stacojie „A” reprezintă actul de adulter pe care ea l-a comis, fiind un simbol al păcatului ei pe care toți ceilalți oameni trebuia să-l vadă. Original ales drept un simbol al rușinii, va avea ulterior alte înțelesuri pe măsură ce viața ei ficțională evoluează în poveste[46].

Filmul mut Pașaportul galben din 1916, având în distribuție pe Clara Kimball Young, era cunoscut și ca Simbolul rușinii atunci când a fost reeditat în 1917[47][48].

În filmul din 2006, Pirații din Caraibe: Cufărul omului mort, Lordul Cutler Beckett (Tom Hollander) este văzut folosind pe post de vătrai un foarfece din fier pentru marcare cu litera „P”, pe care îl utiliza pentru a întipări cu fierul roșu „stigmatul piratului”, ce putea fi observat pe antebrațul drept al Căpitanului Jack Sparrow (Johnny Depp)[49]. Conform poveștii pe care se bazează filmul, Sparrow era însemnat ca pirat de către Beckett din cauza refuzului său de a transporta sclavi pentru Compania Britanică a Indiilor de Est[50].

În filmul Ticăloși fără glorie (eng. Inglorious Basterds), protagoniștii „sculptează” svastici pe frunțile naziștilor care supraviețuiau, pentru a le face vina cunoscută tuturor în viitor.

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ http://dexonline.ro/definitie/stigmat Accesat la 13 martie 2014
  2. ^ Dependency, Shame and Belonging:Badging the Deserving Poor Accesat la 13 martie 2014
  3. ^ Jewish History 1250–1259 : 1257 Badge OF Shame (Italy) Arhivat în , la Wayback Machine. Accesat la 13 martie 2014
  4. ^ D'Ancona, Jacob (). The City Of Light. New York: Citadel. pp. 23–24. ISBN 0-8065-2463-4. But the wearing of a badge or outward sign — whose effect, intended or otherwise, successful or not, was to shame and to make vulnerable as well as to distinguish the wearer… 
  5. ^ Feinsilber, Mike; Webber, Elizabeth (). Merriam-Webster's dictionary of allusions. Springfield, Mass: Merriam-Webster. p. 95. ISBN 0-87779-628-9. As the term [mark of Cain] is used today, the idea of a protective mark has been lost; only the negative sense of a mark of shame or criminality remains. 
  6. ^ R. Swinburne Clymer. Rosicrucian Fraternity in America. Kessinger Publishing, LLC. p. 207. ISBN 0-7661-3019-3. Did we not say that when Mr. Lewis wrote his first history of A.M.O.R.C. that he also wrote his confession, placing on it the badge of shame—the mark of Cain—that revealed its real purpose and spurious nature? 
  7. ^ Clayton Kendall (). What Really Happened in the Garden of Eden?: And Rebuttal To: Eve, Did She or Didn't She?. New York: Vantage Press. p. 122. ISBN 0-533-15291-7. In light of this horror, some of the more ardent rulers and princes of this 'Christian' church related this [yellow] badge of shame to the mark of Cain as Christ killers… 
  8. ^ Maclean, Marie (). „9. 'Better to reign in Hell…'”. The name of the mother: writing illegitimacy. New York: Routledge. p. 164. doi:10.2307/3734056. ISBN 0-415-10686-9. Arhivat din original la . Accesat în . The work of Jean Genet, poet, playwright and novelist (1910-86) and Violette Leduc, innovator in prose narrative (1907-72) reverts to the ancient traditions of bastardy as excess, a badge of shame and evil, a latter-day mark of Cain, which at the same time distinguishes the bastard from the herd and confers a sort of perverse and even grandiose power. 
  9. ^ Hinshaw, S. (). Mark of Shame: Stigma of Mental Illness and an Agenda for Change. Oxford: Oxford University Press, Incorporated. ISBN 978-0-19-530844-0. 
  10. ^ http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=PUNITIV Accesat la 13 februarie 2014
  11. ^ Trexler, Richard C. (). Sex and conquest: gendered violence, political order, and the European conquest of the Americas. Ithaca, N.Y: Cornell University Press. ISBN 0-8014-8482-0. Other sexual punishments left a temporary mark of shame on the body. Perhaps the most important of these was depilation, especially the burning off of anal and pubic hair. 
  12. ^ Winterman, Denise (). „Mark of a woman”. BBC News Magazine. Arhivat din originalul de la . Accesat în . Historically a shaven head has also always had meaning - and in a woman's case, mostly negative. It has been used as a badge of shame, often linked to sexual promiscuity. 
  13. ^ Eva Simonsen; Kjersti Ericsson (). Children of World War II: The Hidden Enemy Legacy. Oxford, UK: Berg Publishers. p. 157. ISBN 1-84520-207-4. After the Occupation, Dutch women and girls who had consorted with the Germans were accused of treason. It was known before the war was over that they would be punished by having their heads shaved. 
  14. ^ „BBC - h2g2 - Youth Resistance in Wartime Germany”. BBC. Accesat în . 
  15. ^ McGinn, Thomas A. (). Prostitution, sexuality, and the law in ancient Rome. Oxford [Oxfordshire]: Oxford University Press. p. 340. ISBN 0-19-508785-2. …through conviction under the law was cast as a prostitute, most visibly through imposition of the label of the toga, the prostitute's badge of shame. 
  16. ^ http://www.imperivm.org/articulos/toga.html Accesat la 13 martie 2014
  17. ^ Flannery, Edward H. (). The Anguish of the Jews: Twenty-Three Centuries of Antisemitism (Stimulus Books). New York, NY: Paulist Press. p. 103. ISBN 0-8091-4324-0. 
  18. ^ Adams, Maurianne (). Readings for diversity and social justice. New York: Routledge. p. 147. ISBN 0-415-92633-5. Pope Innocent III, the most power of the medieval popes, presided over the fourth Lateran Council in 1215 and had the bishops decree that non-Christians must wear distinctive garments. 
  19. ^ Halsall, Paul (februarie 1996). „Lateran IV: Canon 68 - on Jews”. Medieval Sourcebook. Fordham University. Accesat în . …we decree that such Jews … shall be marked off in the eyes of the public from other peoples through the character of their dress… 
  20. ^ Gilmore, George C.; Jackson, Samuel Macauley; Sherman, Charles Neil. „Israel, History of”. Volume VI: Innocents-Liudger. The New Schaff-Herzog Encyclopedia Of Religious Thought. Kessinger Publishing, LLC. p. 59. ISBN 1-4286-3180-1. In 1269 Louis IX. required all Jews to wear a badge of yellow on breast and back… 
  21. ^ Jacques Le Goff (). The Birth of Europe (Making of Europe). Wiley-Blackwell. p. 85. ISBN 1-4051-5682-1. Most secular governments chose to ignore that decision, although in 1269, at the end of his life, Saint Louis was obliged, apparently against his will, to observe it. 
  22. ^ Duffy, Eamon (). „What About the Inquisition?”. Faith Of Our Fathers: Reflections On Catholic Traditions (Continuum Icons). Continuum International Publishing Group. p. 159. ISBN 0-8264-7665-1. Suspects found guilty of heresy had ecclesiastical penances imposed on them, which might include the wearing of a badge of shame. 
  23. ^ a b Howard, George P. A History of Matrimonial Institutions: Chiefly in England and the United States, With an Introductory Analysis of the Literature and the Theories of. Fred B Rothman & Co. pp. 169–178. ISBN 0-8377-2180-6. 
  24. ^ Pratt, John Clark (). Punishment and civilization: penal tolerance and intolerance in modern society. Thousand Oaks, Calif: Sage. p. 76. ISBN 0-7619-4753-1. The distinctive prison stripes were abolished in 1904. …stripes had come to be looked upon as a badge of shame and were a constant humiliation and irritant to many prisoners' (Report of the New York (State) Prison Department, 1904: 22) 
  25. ^ Sayer, Dr. Melissa (). „Tattoos : AKA: Getting inked”. The Surgery. BBC. Arhivat din originalul de la . Accesat în . For thousands of years, people have been getting tattoos.… Others were branded a criminal or slave with tattoos. 
  26. ^ a b De Mello, Margo (). Encyclopedy of Body Adornment. Connecticut (SUA): Greenwood Press. p. 86. ISBN 978-0-313-33695-9. Accesat în . 
  27. ^ a b c Andrews, William L. (). Bygone Punishments. Kessinger Publishing, LLC. p. 138. ISBN 1-4254-9141-3. In the reign of Edward VI. was passed the famous Statute of Vagabonds, authorising the branding with hot iron 
  28. ^ Abdullah, Syed, MD (martie 2001). „Wiiliam Chester Minor, M.D.: The Brilliance of a Tortured Mind” (PDF). The Synapse. West Hudson Psychiatric Society branch of the American Psychiatric Association. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . The branding was sometimes done over the cheek so that the would be deserter carried a visible mark of shame on his face forever. 
  29. ^ Bulliet, Richard W. (). Hunters, herders, and hamburgers: the past and future of human-animal relationships. New York: Columbia University Press. p. 169. ISBN 0-231-13076-7. In old-fashioned schoolrooms in France, teachers made misbehaving students sit in the corner wearing a sign saying Âne, or ass, and a cap with donkey's ears … Their naughty British and American counterparts wore a tall conical dunce cap, a term probably borrowed from French "cap d'âne." which means "ass's head. 
  30. ^ Walker, Barbara G. (). The woman's dictionary of symbols and sacred objects. San Francisco: Harper & Row. p. 83. ISBN 0-06-250923-3. …the "dunce cap" placed as a badge of shame on the heads of children who had failed to leam their lessons. 
  31. ^ Bradshaw, John L. (). Healing the shame that binds you. Deerfield Beach, Fla: Health Communications. p. 61. ISBN 0-932194-86-9. Sitting in the corner with a dunce cap on is a common association with schooldays. Even though most modem forms of education no longer use dunce caps… 
  32. ^ Marzano, Robert J (). Classroom management that works. Alexandria, Vancouver (SUA): Association for Supervision and Curriculum Development. p. 37. ISBN 0-87120-793-1. Accesat în . 
  33. ^ „Cape Town and Surrounds”. Western Cape Government. Accesat în .  Legătură externa în |publisher= (ajutor)
  34. ^ „Slavery in Brazil”. Historical Boys' Clothing. Accesat în .  Legătură externa în |publisher= (ajutor)
  35. ^ Thomas Scheen: Niger: Ehemalige Sklavin erhält Entschädigung. In: Frankfurter Allgemeine Zeitung. 28. Oktober 2008
  36. ^ a b Hayes, Peter (). Lessons and legacies. Evanston, Ill: Northwestern University Press. ISBN 0-8101-1666-9. The 1947 plaque, which simply names the victims and the event, depicts a row of triangle badges, which had been used in the concentration camps to designate categories of prisoners according to the reason for their imprisonment. This badge of shame, which was unmistakably linked to the Nazi camps, was now used as a badge of honor. 
  37. ^ Seifert, D. (). „Between Silence and License: The Representation of the National Socialist Persecution of Homosexuality in Anglo-American Fiction and Film”. History & Memory. 15 (2): 94–129. doi:10.1353/ham.2003.0012. Accesat în . …the pink triangle, which had been the designation for concentration camp inmates incarcerated under Paragraph 175 of the German Penal Code, became one of the most widespread symbols of the new gay liberation movement. 
  38. ^ „Star of David”. The University of Rochester. . Arhivat din original la . Accesat în . The Star of David was used by the Nazis as a "badge of shame" every Jew had to wear prior to deportation and mass murder. Expressing the feelings of hope and re-assurance, the State of Israel in 1948 placed the sign on its flag. 
  39. ^ Bulka, Reuven P. (). Modern folk Judaism: the reality and the challenge. New York: Ktav Publishing House. p. 47. ISBN 0-88125-783-4. The Star of David, imprinted on the flag of Israel,… The Nazis made it a badge of shame, and we reestablished it as a badge of honor. 
  40. ^ Trepp, Leo (). A history of the Jewish experience: Book 1, Torah and history: Book 2, Torah, mitzvot, and Jewish thought. New York: Behrman House. p. 508. ISBN 0-87441-672-8. Intended to be the Jews' badge of shame, the Jews transformed it into a badge of honor and affirmation. It has acquired a new significance and flows proudly as the flag of Israel. 
  41. ^ Ma, Sheng-mei (). The deathly embrace: orientalism and Asian American identity. Minneapolis: University of Minnesota Press. pp. xvi. ISBN 0-8166-3711-3. In a different context, the Star of David, once used by the Nazis to signal vermin to be exterminated, adorns the national flag of Israel. 
  42. ^ Keene, Jennifer D. (). Doughboys, the Great War, and the remaking of America. Baltimore: Johns Hopkins University Press. p. 59. ISBN 0-8018-7446-7. After the war, the War Department awarded silver chevrons for each six months of army service in the United States. The silver chevron intended to recognize honorable stateside service, became instead a badge of shame to those who wore it. 
  43. ^ Keene, Jennifer D. (). World War I (The Greenwood Press Daily Life Through History Series). Westport, Conn: Greenwood Press. p. 131. ISBN 0-313-33181-2. Soldiers who never made it overseas were eventually given silver chevrons, which many saw as a badge of shame. In a poem published by The Stars and Stripes, one soldier imagined the ideal homecoming for a soldier with a silver chevron: 'But, my darling, don't you bleat. No one thinks you had cold feet; You had to do as you were told; Silver stripes instead of gold.' 
  44. ^ Myndans, Seth (). „Cute Kitty Is Pink Badge of Shame in Bangkok”. The New York Times. Arhivat din originalul de la . Accesat în . It is the pink armband of shame for wayward police officers, as cute as it can be, with a Hello Kitty face and a pair of linked hearts. 
  45. ^ „Thai police too macho for Hello Kitty armbands - World Blog”. Worldblog.msnbc.msn.com. Arhivat din original la . Accesat în . 
  46. ^ Bercovitch, Sacvan (). „The A-Politics of Ambiguity in The Scarlet Letter”. New Literary History. 19 (3): pp. 629–654. doi:10.2307/469093. JSTOR 469093. 
  47. ^ „The Yellow Passport (1916)”. The Internet Movie Database. Accesat în . 
  48. ^ „Clara Kimball Young - Silent Film Star -”. goldensilents.com. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  49. ^ „Pirates of the Caribbean: Dead Man's Chest (2006): Partial film transcription”. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  50. ^ „Black Pearl 101”. Walt Disney Pictures. Arhivat din originalul de la . Accesat în .