Titus Ozon

Titus Ozon
Informații generale
Data nașterii [1]
Locul nașterii București, România
Data decesului (69 de ani)
Locul decesului București, România
Înălțime 1,70 m
Greutate 65 kg[2]
Poreclă Nas[3]
Post atacant
Cluburi de juniori
Ani Club
1944–1945 Unirea Tricolor
Cluburi de seniori*
Ani Club Ap (G)
1944–1948 Unirea Tricolor 22 (21)
1948–1954 Dinamo 94 (55)
1951 → Steagul Roșu Or. Stalin 17 (8)
1955–1958 Progresul București 58 (41)
1959–1964 Rapid 79 (33)
Echipa națională
Ani Țară Ap (G)
1952–1962 România 22 (7)
Echipe antrenate
1964–1968 Progresul București
1968–1970 Jiul Petroșani
1971 Argeș Pitești
1972–1974 Libia Libia
1974–1975 Jiul Petroșani
1975–1976 Dacia Unirea Brăila
1976–1977 Pandurii
1977–1978 Azotul Slobozia
1978–1979 Șoimii Sibiu
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Bustul lui Titus Ozon din parcul Titus Ozon, București, lângă Gara Obor

Titus Ozon (n. , București, România – d. , București, România) a fost un fotbalist român, care a jucat pentru Dinamo, Progresul și Rapid. Între 1952 și 1962 a jucat la Echipa națională de fotbal a României, pentru care a participat la Jocurile Olimpice din 1952. A fost cunoscut pentru driblinguri și execuții precise.[4][5]

Cariera

[modificare | modificare sursă]

S-a născut la București, în cartierul Obor. A început fotbalul la Unirea Tricolor de la vârsta de 10 ani, sub îndrumarea antrenorului Ștefan Cîrjan.[4] În 1948 ajunge la Dinamo, de la care este împrumutat disciplinar la Dinamo Brașov în 1951.[6] După revenire devine golgheter doi ani consecutiv, în 1952 cu 17 goluri și în 1953 cu 13 goluri. Printre alte performanțe ale sale se numără obținerea locului secund de trei ori și cele patru finale de Cupă a României pe care le-a jucat în 1954 (pentru Dinamo), 1958 (Progresul), 1961 și 1962 (Rapid).[7]

În 1952, Titus Ozon a făcut parte din selecționata Diviziei A care a jucat două meciuri în URSS, cu ȚSKA și Dinamo Moscova. În urma turneului, componenții acestei selecționate au primit ceasuri Pobeda de slabă calitate, pe care le-au aruncat, acesta fiind primul incident care a stârnit nemulțumirea regimului comunist.[8]

În 1953, în timpul unui meci cu Dinamo Tblisi disputat la București, Titus Ozon reușește să treacă mingea printre picioarele vedetei georgienilor, Avtandil Gogoberidze. În urma acestui meci a fost denumit drept „dușman al poporului” de către regimul comunist, care l-a acuzat că și-a bătut joc de poporul sovietic, fiind sancționat cu zece la sută din salariu și arestat la garnizoană o zi.[6]

În 1955 își dorește să plece de la Dinamo, din cauza „atmosferei cazone de-acolo”,[8] și semnează pe ascuns cu Progresul București, însă este prins de Securitate, care dorea să-l împiedice să depună un memoriu acuzându-l că avea simpatii legionare, pentru că jucase la Unirea Tricolor.[7] Conform unui interviu acordat de Ozon în 1995, a fost deportat în Deltă, la tăiat de stuf, unde a stat sechestrat într-o cabană, păzit de un securist.[7] Reușește să scape din arest[8] și ajunge la sediul federației, ascuns într-o mașină, la timp pentru a-și depune memoriul.[4] Antrenorul de la Progresul, Cornel Drăgușin, îl considera un jucător „conflictual, independent și genial pe teren”.[8]

În 1958, după ce a revenit în țară dintr-un turneu al Progresului desfășurat în Albania, este prins la vamă cu aproximativ 3.000 de nasturi de fildeș, acuzat de contrabandă și suspendat din activitatea sportivă.[4] După șase luni,[9] conform scriitorului George Mihalache, Titus Ozon s-a întâlnit cu Gheorghe Gheorghiu-Dej pe Calea Victoriei și i-a cerut să i se ridice suspendarea, iar acesta a fost de acord cu condiția ca Ozon să joace pentru echipa pe care o susținea Dej, Rapid București.[7]

În 1954 a apărut în filmul de comedie ...Și Ilie face sport, regizat de Andrei Călărașu, în care erau relatate viața și moravurile sportivilor și ale microbiștilor. Ozon a jucat și teatru, fiind cap de afiș în spectacolul de satiră „Bujor al 12-lea", care s-a jucat la Teatrul „Constantin Tănase” în 1957.[3]

Se retrage din activitatea de fotbalist în 1964 și ajunge antrenor principal al mai multor echipe din țară, reușind să antreneze o dată și în străinătate naționala Libiei, datorită relațiilor bune dintre Ceaușescu și Gaddafi.[3]

Un parc din Sectorul 2 al Bucureștiului îi poartă numele.[4]

Statistici

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Titus Ozon †, Transfermarkt, accesat în  
  2. ^ Olympedia 
  3. ^ a b c „Nas“, vrăjitorul din Obor, 8 aprilie 2011, Adrian Epure, Adevărul
  4. ^ a b c d e Victor Vrînceanu (). „16 ani de la moartea lui Ozon » Povestea celui care i-a sfidat pe comuniști și a fost trimis la tăiat stuf în Deltă”. Gsp.ro. Accesat în . 
  5. ^ Silviu Prescornițoiu (). „Fenta și driblingul. Lecție de fotbal predată de Titus Ozon”. 7sport.ro. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ a b Silviu Ghering (). „Titus Ozon, maestrul driblingului, se razbuna: nasturi vs gaina!”. Fanatik. Accesat în . 
  7. ^ a b c d Adrian Epure (). „Așa s-a scris istoria. După ce a fost deportat în Deltă, marele fotbalist Titus Ozon s-a așezat în genunchi în fața lui Gheorghiu-Dej: „Iartă-mă, te implor!"”. Adevarul.ro. Accesat în . 
  8. ^ a b c d Drama unui mare fotbalist! A fost terorizat de Securitate pentru că a driblat un rus!, 14 marie 2011, Matei Udrea, prosport.ro
  9. ^ „Evenimentul Zilei: Titus Ozon a fost trimis la taiat stuf pentru ca a părăsit Dinamo - Subiectele zilei - HotNews.ro”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Mereu în 16 metri...., Titus Ozon (autobiografie), ed. Stadion, 1972,

Legături externe

[modificare | modificare sursă]


v • d • m
Golgheterii Campionatului de Fotbal al României
1933: Dobay | 1934: Dobay | 1935: Dobay | 1936 Barbu | 1937: Dobay/Iordache | 1938: Thierjung | 1939: Marksteiner | 1940: Auer | 1941: Bogdan/V. Niculescu | 1947: Bonyhádi | 1948: Bonyhádi | 1949: Váczi | 1950: Rădulescu | 1951: Váczi | 1952: Ozon | 1953: Ozon | 1954: Al. Ene | 1955: Ciosescu | 1956: Alecsandrescu | 1958: Ciosescu | 1959: Gh. Ene | 1960: Constantin | 1961: Constantin | 1962: Constantin | 1963: Ionescu | 1964: Frățilă/Pavlovici | 1965: Adam | 1966: Ionescu | 1967: Oblemenco | 1968: Adam | 1969: Dumitrache | 1970: Oblemenco | 1971: Dumitrache/Moldoveanu/Tătaru | 1972: Oblemenco | 1973: Oblemenco | 1974: Adam | 1975: Georgescu | 1976: Georgescu | 1977: Georgescu | 1978: Georgescu | 1979: Radu | 1980: Câmpeanu | 1981: Radu | 1982: Iordănescu | 1983: Grosu | 1984: Coraș | 1985: Hagi | 1986: Hagi | 1987: Cămătaru | 1988: Pițurcă | 1989: Mateuț | 1990: Balint | 1991: Hanganu | 1992: Gerstenmájer | 1993: Dumitrescu | 1994: Craioveanu | 1995: Craioveanu | 1996: Vlădoiu | 1997: Ilie | 1998: Barbu/Oană | 1999: Ganea | 2000: Savu | 2001: Niculae | 2002: Cursaru | 2003: Răducanu | 2004: Dănciulescu | 2005: Bucur/C. Niculescu | 2006: Mazilu | 2007: C. Niculescu | 2008: Dănciulescu | 2009: Bucur/Costea | 2010: Cristea | 2011: Zicu | 2012: Wesley | 2013: Rusescu | 2014: Antal | 2015: Tadé | 2016: Hora | 2017: Llullaku | 2018: Țucudean/Gnohéré | 2019: Țucudean | 2020: Iancu | 2021: Tănase | 2022: Tănase | 2023: Dugandžić | 2024: Coman/Otele
v • d • m
România – Jocurile Olimpice de vară din 1952
M Călinoiu • M Farmati • M Iordache • M Kovacs • A Ozon • A Paraschiva • M Petschovschi • M Serfözö • M Suru • P Voinescu • F Zavoda • M Balint • A Bodo • M Bone • P Crîsnic • F Fodor • A Mercea • P Popa • F Ritter • A F. Zavoda • Antrenor: Popescu I
România
v • d • m
Antrenorii echipei FC Argeș Pitești

Lăpușneanu (1953–54) • Teodorescu (1954–55) • Lăpușneanu (1955–56) • Teodorescu (1957–58) • Lăpușneanu (1958–59) • Ștefan (1959–63) • Mărdărescu (1963–65) • Ștefan (1965–67) • Bălănescu (1967–69) • Mladin (1969) • Teașcă (1969–70) • Ianovschi (1970) • Marian (1970) • Ozon (1971) • Halagian (1972–73) • Coidum (1973–74) • Halagian (1974–81) • Constantinescu (1981) • Dobrin (1982–85) • Cârstea (1985) • Halagian (1985–88) • Dumitru (1988–89) • A.Moldovan (1989) • Nunweiller (1990) • Cârstea (1990–91) • Dobrin (1992) • Stancu (1992) • Zamfir (1993) • I. Moldovan (1993–94) • Bondrea (1994–95) • Stancu (1995) • Cârstea (1995–96) • I. Moldovan (1996–97) • Dumitrescu (1997–98) • Dobrin (1998–99) • Zamfir (1999) • Halagian (1999–2000) • Bondrea (2000–01) • Dobrin (2001) • Halagian (2001–02) • I. Moldovan (2002–03) • Marinică (2003) • I. Moldovan (2003–04) • Cârțu (2005–06) • Giannini (2006) • Munteanu (2006–07) • Cârstea (2007) • Badea (2007–09) • Negru (2010) • Vlădoiu (2010) • Zamfir (2010) • Eftimie (2010–11) • Dumitrescu (2011–12) • Crivac (2012–13) • Sinescu (2013–14) • Dulcea (2014–15) • Neaga (2015) • Schumacher (2015) • Dică (2015–17) • Eftimie (2017) • Săndoi (2017–19) • Eduard (2019) • Dică (2019) • Badea (2019–20) • Moșteanu (2020) • Eduard (2020) • Prepeliță (2020–22) • Croitoru (2022–23) • Vintilă (2023) • Pelici (2023) • Neagoe (2023-24) • Dică (2024-)

v • d • m
Antrenorii echipei Dacia Unirea Brăila

Onisie (1971) • Popescu (1973–74) • Timar (1974) • Ozon (1975-76) • Tătaru (1976) • Ulman (1978) • Iancu (1979) • Mateianu (1983) • Zavoda (1986) • Cosmoc (1987) • Oțet (1990) • Hălmăgeanu (1990) • Simionaș (1991) • Dumitru (1991) • Sdrobiș (1991) • Dumitriu (1992) • Mulțescu (1992) • Sdrobiș (1993) • Hălmăgeanu (1994) • Dridea (1994–95) • Iuga (1995) • Ciobanu (1999–2001) • Constantinescu (2002) • Grossu (2002) • Buburuz (2003) • Balaur (2003–04) • Gigi (2004–05) • Augustin (2005) • Ciobanu (2006) • Caciureac (2006) • Iuga (2006) • Puiu Antohi (2007) • Darie (2007) • Mihai Ciobanu (2008–09) • Darie (2009) • Timofte (2010) • Ciobotariu (2010) • Timofte (2010–11) • Ion (2011–12) • Pânzaru (2012–18) • Petre (2018–21) • Ivan (2022) • Pinto (2023) • Baldovin (2023–)