Titusz Dugovics

Titusz Dugovics
Date personale
Decedat	21 iulie 1456 Belgrad, Regatul Ungariei
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	militar
Modifică date / text

Titusz Dugovics sau Titus Dugović (în maghiară Dugovics Titusz; n. ?- d. 21 iulie 1456) a fost un soldat mitic maghiar de etnie croată sau sârbă care a luptat împotriva forțelor Imperiului Otoman în Asediul Belgradului din 1456 și a murit eroic, împiedicându-l pe portdrapelul turc să înfigă steagul otoman pe turnul cetății. Cu toate acestea, existența sa istorică este pusă la îndoială, deoarece toate cronicile cunoscute în care apare au o veridicitate extrem de discutabilă.

Asediul

Cetatea Nándorfehérvár (Belgrad) era stăpânită la acel moment de armatele conduse de Iancu de Hunedoara. Ea a fost asediată în perioada 4- 22 iulie 1456 de oștile sultanului Mehmed al II-lea. După ce mai multe lupte înverșunate, trupele otomane au atacat zidurile orașului pe 21 iulie, iar un ienicer a reușit, potrivit legendei, să urce în vârful turnului și să înfigă acolo drapelul otoman. El a fost dat jos de soldați în același moment în care Dugovics l-a înșfăcat pe portdrapel, trăgându-l de pe ziduri. Ca urmare, atât Dugovics, cât și purtătorul de steag au căzut de pe ziduri, aflându-și moartea.

Acest act eroic a avut un rol semnificativ în înfrângerea turcilor și onorează memoria apărătorilor orașului Nándorfehérvár.

Persoană fictivă?

În studiul său,^[1] istoricul Tibor Szőcs susține că Titusz Dugovics nu a existat. O figură familiară în istoria maghiară, Dugovics este întruchiparea rezistenței antiotomane și a sacrificiului de sine. Această faptă eroică a servit ca subiect a numeroase creații literare și artistice la mijlocul secolului al XIX-lea și mai multe străzi din Ungaria au fost numite după el.

Cu toate acestea, o analiză a surselor istorice disponibile demonstrează că povestea nu poate fi considerată ca fiind corectă. Actul eroic a fost atestat documentar pentru prima dată în cronica lui Antonio Bonfini scrisă la sfârșitul secolului al XV-lea, în care este menționat un luptător maghiar anonim. Aceeași poveste este relatată atât de Bonfini, cât și de sârbul Konstantin Mihailović, în legătură cu Asediul fortăreței Jajce din 1464, referindu-se la un soldat anonim. Lucrarea istorică cehă de la începutul epocii moderne scrisă de Jan Dubravius se referă, de asemenea, la eroul de la Belgrad/Nándorfehérvár ca fiind necunoscut, dar îl descrie ca fiind ceh.^[2]

De la sfârșitul secolului al XVIII-lea, odată cu formarea conștiinței naționale maghiare, bravul soldat a fost privit ca un erou național și un model de urmat. Imre Dugovics, un membru al unei familii nobiliare maghiare de origine croată, a profitat de aceste relatări.^[3] În 1821, prin intermediul a trei documente false, a încercat să dovedească faptul că luptătorul anonim era un strămoș al familiei sale, numit Titusz Dugovics. Numele a fost făcut cunoscut publicului de către Gábor Döbrentei, un cărturar recunoscut al acelei perioade, care a fost înșelat de acele documente false și le-a publicat în lucrarea sa de istorie maghiară. Astfel, Titusz Dugovics și povestea lui a devenit curând (și a rămas de atunci) o parte a conștiinței istorice maghiare, deși personajul său nu ar trebui să fie considerat mai mult decât un personaj ficțional inventat la începutul secolului al XIX-lea. Singurul element al poveștii care poate fi acceptat ca autentic este actul de vitejie al unui soldat necunoscut descris de Bonfini și de Mihailović.^[4]

Referințe

1. Szőcs 2009, pp. 3–35.
2. Péter Hahner (2010). „19. Dugovics Titusz önfeláldozó hőstettet hajtott végre Nándorfehérvár védelmében”. 100 történelmi tévhit. Budapest, Hungary: Animus Kiadó. pp. 52–54. ISBN 9789639884953.  Mai multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor)
3. Dugovics Titusz legendája kipukkadt
4. „Így lett romantikus nemzetképünk hőse Dugovics Titusz”. www.mult-kor.hu. Accesat în 7 mai 2012.  (Textul maghiar: „A 15. századi források vizsgálata azt mutatja, hogy keringett valamiféle történet egy ismeretlen katonáról, aki így adta bizonyságát hősiességének. A 18-19. század fordulóján ezt a vitéz tettet fedezte fel újra a magyar történelmi emlékezet, amely a romantikus nemzeti múlt-kép egyik fontos epizódja lett. Az 1820-as évek elején ezt a hírességet használta ki Dugovics Imre, aki saját családját kívánta rokonságba hozni a belgrádi hőssel. Céljai elérése érdekében a hamis oklevelek gyártatásától sem riadt vissza. Azonban ő sem gondolta, hogy Döbrentei Gábor lelkesedésének köszönhetően Dugovics Titusz alakja bekerül a nemzeti panteonba.” - Traducere: „Sursele din secolul al XV-lea consemnează existența unei povești despre un soldat necunoscut care a efectuat un gest prin care și-a dovedit vitejia. La începutul secolului al XIX-lea memoria istorică maghiară a reexplorat această faptă eroică, care a devenit astfel o parte importantă a trecutului romantic al națiunii. La începutul anilor 1820, un anume Imre Dugovics a profitat de această faptă faimoasă atunci când a dorit să stabilească o legătură între familia sa și eroul de la Belgrad. El a falsificat evidențe pentru a-și atinge scopul, dar nu și-a imaginat niciodată că Titusz Dugovics va intra în panteonul național prin entuziasmul istoricului Gábor Döbrentei.”)

Bibliografie

• Szőcs, Tibor: Egy "legendás" hős: Dugovics Titusz története. Hadtörténeti Közlemények, 2009. pp. 3-35.
• Döbrentei, Gábor: Dugovics Titus, ki magát, csakhogy nemzete győzzön, halálra szánta. 1824.
• Nagy, Iván: Magyarország családai címerekkel és nemzedékrendi táblázatokkal. Pest, 1858.
• Balogh, Gyula: Vasmegye nemes családjai. Szombathely, 1894.
• Kempelen, Béla: Magyar nemes családok. Budapest, 1912.
• Porkoláb, István: Celldömölk Kismáriacell szabadalmas mezőváros története. Celldömölk, 1927.
• Dömötör, Sándor: Dugovics Titusz hősi halálának 500. évfordulóján. Dugovics Titusz vasi kapcsolatai. Vasmegye, 1956. 171. sz. (júl. 21.) p. 4.
• Nádasdy, Lajos: Legenda vagy valóság Dugovics Titusz nagysimonyi származása? Új Kemenesalja, 1994. május 26. p. 5.