Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Alexandru Cazaban | |
Date personale | |
---|---|
Născut | Iași, România |
Decedat | (93 de ani) București, România |
Părinți | Pierre Cazaban Paulina Walter |
Căsătorit cu | Elena I. Kovalsky |
Copii | Matilda |
Cetățenie | România |
Ocupație | scriitor dramaturg povestitor[*] |
Limbi vorbite | limba română |
Activitate | |
Studii | Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu |
Specie literară | nuvelă, piesă de teatru, memorii, portret literar |
Modifică date / text |
Alexandru (Alecu) Cazaban (n. 23 septembrie 1872, Iași – d. 1966, București) a fost un scriitor (membru al Societății Scriitorilor Români, al Uniunii Scriitorilor R.P.R.), ziarist (membru al Sindicatului Ziariștilor din București), editor și conferențiar.
Alexandru Cazaban s-a născut la Iași pe 06 octombrie 1872 fiind fiul lui Pierre Cazaban și al Paulinei Walter. Este descendentul unei vechi familii franceze împământenite în Moldova care a dat o seamă de personalități în lumea artistică română precum actorul Jules Cazaban, compozitoarea Mansi Barberis, sculptorul Ion Irimescu, pianista Rodica Suțu, regizoarea Sorana Coroamă-Stanca etc. Alexandru Cazaban a fost căsătorit cu Elena I. Kovalsky și a avut o fiică, Matilda.
Copilăria i-a fost marcată de dificultăți financiare. A absolvit, totuși, Liceul Național din Iași și s-a înscris la Facultatea de Arhitectură din București, pe care însă nu a absolvit-o. Între 10 octombrie 1898 și 1 mai 1899, a lucrat ca desenator în cadrul Serviciului tehnic al Primăriei din Galați. Începând cu 16 februarie 1907, a fost angajat copist-desenator în cadrul Direcțiunii Generale a Telegrafelor, Poștelor și Telefoanelor din București. Tot ca „desemnator” a lucrat, de la 1 mai 1909, în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, în Teleorman, iar la 1 aprilie 1910 a fost numit în postul de conductor provizoriu la Serviciul tehnic al județului Teleorman. De la 12 februarie 1912, a lucrat pe lângă Inspectoratele de poduri și șosele din administrațiunea centrală a Ministerului Lucrărilor Publice. În timpul Primului Război mondial, Alexandru Cazaban a editat, împreună cu Rudolf Suțu, cotidianul ieșean „Dușmanul”, îndreptat contra ocupației germane. De la 1 august 1920 a fost angajat, ca șef de birou, în cadrul Direcțiunii Generale a Artelor din Ministerul Culturii și Artelor. A fost și membru în Consiliul de administrație al Societății de Difuziune Radio Telefonică din România (din 1936). I-a cunoscut pe Eminescu, Caragiale (cu care a și colaborat la „Moftul român”), Delavrancea, Dobrogeanu-Gherea.
Alexandru Cazaban a scris povestiri vânătorești, portrete, amintiri, piese de teatru (Elogiul posterității, Nevasta mea are talent), nuvele. A colaborat la publicațiile „Zeflemeaua”, „Moftul român”, „Revista literară”, „Rampa”, „Viața Românească”, „Luceafărul”, „Universul”, „Viitorul” etc.
Pe 20 noiembrie 2018, asociația Memorie și Speranță l-a comemorat pe Alexandru Cazaban în saloanele Muzeului Național al Literaturii Române din București.[necesită citare]
Filip-Lucian Iorga - „Cazabanii - o cronică de familie”, pag. 21-22