Cei care pleacă din Omelas

„Cei care pleacă din Omelas”
Autor	Ursula K. Le Guin[1]
Titlu original	„The Ones Who Walk Away from Omelas”
Traducător	Cătălin Teniță, Emanuel Huțanu
Țara primei apariții	Statele Unite ale Americii
Limbă	limba engleză[1]
Gen	științifico-fantastic
Publicată în	New Dimensions 3[*][[New Dimensions 3 (1973 anthology edited by Robert Silverberg)|​]] The Wind's Twelve Quarters[*][[The Wind's Twelve Quarters (short stories collection by Ursula K. Le Guin)|​]] Q63930155[*]​
Data publicării	octombrie 1973[1]
Modifică date / text

„Cei care pleacă din Omelas” (în engleză „The Ones Who Walk Away from Omelas”) este o povestire de Ursula K. Le Guin publicată prima dată în 1973 în New Dimensions #3 (editura Doubleday). Naratorul prezintă un festival de vară în orașul utopic Omelas, a cărui prosperitate depinde de suferința perpetuă a unui singur copil.^[2]

Prezentare

Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

În prefață, Le Guin definește lucrarea ca pe un psiho-mit a cărei idee centrală este tema „țapului ispășitor”: care este prețul pe care oamenii sunt dispuși să-l plătească pentru propria lor existență prosperă și fericită.

Narațiunea ca atare lipsește. Textul este o parabolă, o descriere a vieții fericite a unui oraș numit Omelas. Starea de bine a acestui oraș s-a dovedit a fi legată într-un mod misterios de viața unui anumit copil, care își duce existența singur într-un subsol întunecat. Nu este dată nicio altă explicație în acest sens. Niciun locuitor al orașului nu îndrăznește să intervină în viața acestui copil pentru a-l ajuta sau chiar să se apropie de el cu un singur cuvânt afectuos de consolare - în caz contrar fericirea întregului oraș se va sfârși. Mai mult, toți locuitorii știu despre acest copil. Cei mai mulți continuă să se bucure de viață, deși amintirile despre nefericitul copil le otrăvesc ființa. Mulți caută motive ca să se împace cu această ordine a lucrurilor. Dar sunt și cei care găsesc puterea să respingă aceste motive - aceștia sunt cei care pleacă din Omelas.

Povestirea se termină astfel: „Locul înspre care merg e și mai greu de imaginat, pentru cei mai mulți dintre noi, decât orașul fericirii. Eu, cel puțin, nu-l pot descrie câtuși de puțin. Se poate chiar să nici nu existe. Dar ei, cei care pleacă din Omelas, se pare că știu încotro merg.”^[3]

Inspirație și teme

Le Guin a declarat că numele orașului se pronunță "OH-meh-lahss".^[4] Le Guin a avut ideea numelui orașului când a văzut un indicator rutier cu Salem, Oregon, într-o oglindă a mașinii. „[… Oamenii mă întreabă]„ De unde îți vin ideile, doamnă Le Guin?” De la uitatul Dostoievski și de la citirea indicatoarelor rutiere în sens invers, firește! De unde altundeva?"^[5]

"Ideea centrală a acestui psiho-mit, a țapului ispășitor", scrie Le Guin, "apare în [romanul] Frații Karamazov al lui Dostoievski și mai multe persoane m-au întrebat, destul de suspicioase, de ce i-am acordat creditul lui William James. Ideea este că nu am fost în stare să-l citesc pe Dostoievski, la fel de mult cum îl iubeam, asta de când aveam douăzeci și cinci de ani, și pur și simplu am uitat că el a folosit ideea [primul]. Dar când am întâlnit-o în lucrarea lui James „am avut un șoc al recunoașterii”.

Citatul din William James este:

Utopiile lui Fourier și Bellamy și Morris ar trebui să fie toate depășite, iar milioanele de oameni ar trebui să fie permanent fericiți cu singură condiție: ca un anumit suflet pierdut în îndepărtare ar trebui să ducă o viață singuratică de tortură, ceea ce, cu excepția unei emoții sceptice și independente care am simți-o imediat, chiar dacă a apărut în noi un impuls pentru a ne înfunda în fericirea astfel oferită, [ne face să ne întrebăm] cât de hidoasă ar fi plăcerea ei atunci când este acceptată în mod deliberat ca rod al unei astfel de negocieri?^[5][6]

Primire

În 1973 a fost nominalizată la Premiul Locus pentru cea mai bună povestire^[7] și în 1974 a primit Premiul Hugo pentru cea mai bună povestire.^[8][9]

Traducere

În limba română a fost tradusă de Cătălin Teniță și publicată în Jurnalul SF, numărul 132 (din 22-29 august 1995) ^[10], precum și de Emanuel Huțanu și publicată în Sci-Fi Magazin, numărul 4 (din ianuarie 2008).^[11]

Note

1. ^ Internet Speculative Fiction Database 
2. Spivack, Charlotte, Ursula K. Le Guin, (Boston: Twayne Publishers, 1984), page 159.
3. "The place they go towards is a place even less imaginable to most of us than the city of happiness. I cannot describe it at all. It is possible it does not exist. But they seem to know where they are going, the ones who walk away from Omelas."
4. Le Guinn, Ursula K. (2012). The Unreal and the Real: Selected Stories of Ursula K. Le Guin. Volume Two: Outer Space, Inner Lands. Easthampton, MA: Small Beer Press. p. iv. ISBN 9781618730350. 
5. ^ Kennedy, X.J., and Dana Gioia (ed.): An Introduction to Fiction, 8th ed., page 274. Longman, 2004. ISBN: 0-321-08531-0.
6. James, William. "The Moral Philosopher and the Moral Life Arhivat în 28 martie 2007, la Wayback Machine.". April 1891.
7. Premiile Locus pentru cea mai bună povestire, sfadb.com
8. Premiile Hugo din 1974, hugo.org
9. „1974 Hugo Awards”. The Hugo Awards. Accesat în 12 mai 2011. 
10. Ursula K. Le Guin, Cei care pleacă din Omelas, Jurnalul SF, nr. 132, 22-29 august 1995, traducere de Cătălin Teniță
11. Ursula K. Le Guin, Cei care pleacă din Omelas, Sci-Fi Magazin, nr. 4, ianuarie 2008, traducere de Emanuel Huțanu

Surse

• Bloom, Harold, ed. (1986). Ursula K. Le Guin (ed. 1st). New York, NY: Chelsea House. ISBN 0-87754-659-2. 
• Cadden, Mike (2005). Ursula K. Le Guin Beyond Genre: Fiction for Children and Adults (ed. 1st). New York, NY: Routledge. ISBN 0-415-99527-2. 
• Le Guin, Ursula (1975). The Wind's Twelve Quarters (ed. 1st). New York, NY: Harper & Row. ISBN 0-06-012562-4. 
• Spivack, Charlotte (1984). Ursula K. Le Guin (ed. 1st). Boston, MA: Twayne Publishers. ISBN 0-8057-7393-2. 

Legături externe

• Cei care pleacă din Omelas / Revista Nautilus s-a relansat online pe revistanautilus.ro, Ziarul Metropolis