Ioanichie al III-lea al Constantinopolului

Ioanichie al III-lea al Constantinopolului
Date personale
Născut	1700
Decedat	1793 (93 de ani) Haghia Triada monastery, Halki^⁠(d), Imperiul Otoman[1]
Părinți	Georgios Caradja[*][[Georgios Caradja (1665 - uncertain)|​]][2] Roxane Diplovatatzi[*][[Roxane Diplovatatzi (1660 - uncertain)|​]][2]
Religie	creștinism ortodox[*]​
Ocupație	preot ortodox[*]​
Funcția episcopală
Modifică date / text

Ioanichie al III-lea al Constantinopolului (în greacă Ιωαννίκιος Γ΄, transliterat: Ioannikios III, în sârbă Јоаникије III, cu alfabet latin: Joanikije III; n. 1700 – d. 1793, Haghia Triada monastery, Halki^⁠(d), Imperiul Otoman) a fost un cleric creștin-ortodox care a îndeplinit funcțiile de arhiepiscop de Peć și patriarh al Serbiei în perioada 1739-1746^[3] și de patriarh ecumenic al Constantinopolului în perioada 1761-1763. Numărul ordinal al titlului său este al III-lea pentru ambele ranguri patriarhale.^[4]

Biografie

Ioannis Karatzas s-a născut în jurul anului 1700 în influenta familie fanariotă Caradja (Karatzas), care era de origine greco-bizantină.^[5] A fost hirotonit diacon și l-a slujit pe patriarhul Paisie al II-lea, iar mai târziu a fost ridicat la rangul de protosinghel.^[4]

Prin Tratatul de la Belgrad din 1739, care a pus capăt Războiului Austro-Turc (1737–1739), Regatul Serbiei a încetat să mai existe. Sultanul otoman l-a detronat pe patriarhul sârb Arsenije al IV-lea, care se situase de partea Monarhiei Habsburgice în timpul războiului, iar în locul lui l-a numit pe grecul Ioanichie, care a preluat titlul de arhiepiscop de Peć și patriarh al Serbiei. Noul patriarh a fost cunoscut în rândul sârbilor sub numele de Joanikije (Јоаникије) și s-a consemnat la acea vreme că a fost numit de „puternicul turc și nu prin alegere de către sabor [Sinodul Bisericii Sârbe]”.^[6] Fostul patriarh Arsenije al IV-lea s-a refugiat pe teritoriul Monarhiei Habsburgice, împreună cu mai mulți sârbi, în ceea ce este cunoscut sub numele de A Doua Mare Migrație Sârbă.^[7] Arsenije al IV-lea a devenit mitropolit de Carloviț și a continuat totuși să mențină legături strânse cu sârbii care au rămas în Imperiul Otoman. Grecul Ioanichie a rămas patriarh al Serbiei până în 1746, când, împovărat cu datorii din cauza traiului său luxos, a fost nevoit să-și vândă titlul pentru a-și plăti creditorii.^[4]

După întoarcerea la Constantinopol, a reușit să fie numit în septembrie 1747 ca mitropolit al Calcedonului. A cumpărat în această calitate Mănăstirea „Sf Gheorghe”^{⁠(el)[traduceți]} (Agios Gheorghios Krimnos) de pe insula Halki și a renovat-o în 1758.^[8]

La 26 martie 1761 a fost ales patriarh ecumenic al Constantinopolului, după destituirea predecesorului său, Serafim al II-lea.^[9] Alegerea lui a stat la baza unui dezacord intens între fanarioți. Ioanichie nu a fost acceptat ca patriarh de toate familiile fanariote din cauza neregulilor administrative și financiare care i-au fost atribuite.^[10] În plus, autoritățile guvernamentale otomane l-au considerat nestatornic și insolvabil.^[11] Ioanichie a fost destituit la 21 mai 1763 și exilat la Muntele Athos,^[9] dar, prin intervenția familiei sale, s-a întors din exil după un an și s-a stabilit la mănăstirea „Sf. Gheorghe” de pe insula Halki din apropierea Constantinopolului, pe care a închinat-o Patriarhiei Ierusalimului.^[4] A administrat veniturile acestei mănăstiri, folosindu-se de ele în interesul său personal.^[4]

Ioanichie a continuat să se amestece în anii următori în treburile Patriarhiei Ecumenice, subminând autoritatea succesorului său, Samuil, prin trimiterea unor scrisori cu diferite acuzații către sultanul Mustafa al III-lea (1757-1774).^[12] A murit la 20 septembrie 1793 la o vârstă înaintată și a fost înmormântat în incinta bisericii Mănăstirii „Sf. Gheorghe” de pe insula Halki.^[4]

Note

1. https://books.google.de/books?id=Qf1KC5GClJUC&pg=PA310#v=onepage&q&f=false  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
2. ^ Genealogics 
3. Вуковић 1996, p. 233-234.
4. ^ DHGE.
5. „Genealogical Tree of the Caradja Family” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 11 iulie 2011. Accesat în 3 ianuarie 2022. 
6. Мирковић 1965, p. 94.
7. Вуковић 1996, pp. 33-34.
8. Εγκυκλοπαίδεια Μείζονος Ελληνισμού
9. ^ Kiminas 2009, p. 41.
10. Μπακούρος 1998, p. 203.
11. Μπακούρος 1998, p. 204.
12. Μπακούρος 1998, p. 361.

Bibliografie

• R. Aubert (2000). „Joannikios III”. Dictionnaire d'histoire et de géographie ecclésiastiques. 27. Paris: Letouzey et Ané. 1379-80. ISBN 2-7063-0210-0. 
• Fotić, Aleksandar (2008). „Serbian Orthodox Church”. Encyclopedia of the Ottoman Empire. New York: Infobase Publishing. pp. 519–520. ISBN 9781438110257. 
• Kašić, Dušan, ed. (1965). Serbian Orthodox Church: Its past and present. 1. Belgrade: Serbian Orthodox Church. 
• Kiminas, Demetrius (2009). The Ecumenical Patriarchate: A History of Its Metropolitanates with Annotated Hierarch Catalogs. Wildside Press LLC. ISBN 9781434458766. 
• Мирковић, Мирко (1965). Правни положај и карактер Српске цркве под турском влашћу (1459-1766). Београд: Завод за издавање уцбеника. 
• Μπακούρος, Βασίλειος (1998). Ο Οικουμενικός Πατριάρχης Σαμουήλ Α΄ Χαντζερής ο βυζάντιος: ο βίος και το έργο του (1700-1775). Αθήνα: Εθνικό και Καποδιστριακό Πανεπιστήμιο Αθηνών (ΕΚΠΑ),Εθνικό Αρχείο Διδακτορικών Διατριβών. 
• Pavlovich, Paul (1989). The History of the Serbian Orthodox Church. Serbian Heritage Books. ISBN 9780969133124. 
• Слијепчевић, Ђоко М. (1962). Историја Српске православне цркве (History of the Serbian Orthodox Church). књ. 1. Минхен: Искра. 
• Вуковић, Сава (1996). Српски јерарси од деветог до двадесетог века (Serbian Hierarchs from the 9th to the 20th Century). Београд: Евро. 

Legături externe

• Official site of the Serbian Orthodox Church: Serbian Archbishops and Patriarchs Arhivat în 27 decembrie 2017, la Wayback Machine.

Funcții religioase
Predecesor: Arsenije al IV-lea	Patriarh al Serbiei 1739–1746	Succesor: Atanasije al II-lea
Predecesor: Gabriel al V-lea	Mitropolit al Calcedonului 1747-1761	Succesor: Ioanichie al II-lea
Predecesor: Serafim al II-lea	Patriarh ecumenic al Constantinopolului 1761–1763	Succesor: Samuil