Lactifluus
| Lactifluus | |
|---|---|
| |
| Lactifluus piperatus (lăptucă iute) | |
| Clasificare științifică | |
| Domeniu: | Eucariote |
| Regn: | Fungi |
| Diviziune: | Basidiomycota |
| Clasă: | Agaricomycetes |
| Ordin: | Russulales |
| Familie: | Russulaceae |
| Gen: | Lactifluus (Pers.) Roussel (1806) |
| Sinonime | |
Modifică text  |
|
Lactifluus (Christian Hendrik Persoon, 1797 ex Henri François Anne de Roussel, 1806) din încrengătura Basidiomycota în ordinul Russulales și familia Russulaceae,[1][2] cu global aproximativ 150 de specii (Europa: actual mai puțin de zece), denumit în popor lăptar, lăptucă sau râșcov,[3] este un gen de ciuperci. Speciile lui coabitează, fiind simbionți micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Lactifluus a fost separat de genul Lactarius în special în urma studiilor al filogeniei moleculare. În România, Basarabia și Bucovina de Nord ele cunosc o răspândire largă. Bureții sunt caracterizați prin emanarea unui suc alb atunci când sunt rupți sau tăiați, fiind preponderent necomestibile. Ei se dezvoltă de la câmpie la munte prin păduri, parcuri și pajiști sub arbori de conifere sau foioase, din iunie până în octombrie (noiembrie). Tip de specie este Lactifluus piperatus (lăptuca iute).
Taxonomie
[modificare | modificare sursă]
Genul a fost determinat de naturalistul francez Henri François Anne de Roussel (1748-1812) cu tipul de specie Lactarius piperatus în 1806,[4] bazând pe descrierea cunoscutului micolog bur Christian Hendrik Persoon din 1801, anume Agaricus sect. Lactifluus.[5]
Până în 2008, taxonul a fost considerat doar sinonim al genului Lactarius, când s-a dovedit, îndeosebi pe baza filogeniei moleculare, că anumite ciuperci se diferențiază clar. Astfel, Lactifluus a fost preluat, spre deosebirea de genul Lactarius, mai întâi pentru șapte specii din America de Nord respectiv țări tropice.[6] Repede au fost adăugate o mulțime de alte soiuri.
Toate celelalte încercări de redenumire sunt acceptate sinonim, dar nu sunt folosite.
Numele generic este derivat din cuvintele latine (latină lac, gen. lactis=lapte)[7] și (latină fluens=curgând)[8] datorită sucului emanat, fiind preluat pentru toate speciile ale acestui gen.
Morfologie
[modificare | modificare sursă]Caracteristici macroscopice
[modificare | modificare sursă]Lactifluus seamănă foarte mult cu genul său similar Lactarius, cu care împărtășește latexul asemănător al laptelui exsudant atunci când este lezat. Cuticula zonată și/sau vâscoasă tipică pentru mulți lăptari, apare numai la Lactarius, dar nu la Lactifluus. În plus, acești bureți se deosebesc prin carnea mai aspră, laptele fiind mereu alb. Corpurile fructifere pleurotide (cu picior lateral) sunt cunoscute numai la Lactifluus, în timp ce speciile cu corpuri fructifere angiocarpe apar doar la Lactarius. Până în prezent, caracterele sinapomorfice pentru gen nu au fost descoperite, există doar tendințe care îl disting de Lactarius.[9][10]
O revizuire din 2017, bazată pe filogenetica, a împărțit genul în patru subgenuri: Lactifluus, Lactariopsis, Gymnocarpi și Pseudogymnocarpi. Acestea au fost în împărțite apoi în secții, dar nu toate speciile au fost atribuite secțiilor numite și multe dintre aceste grupuri noi nu corespund cu subdiviziuni făcute anterior, bazate în principal pe morfologie.[11]
Caracteristici microscopice
[modificare | modificare sursă]
Au fost dovedite diferențe ADN între aceste două genuri.
Microscopic, speciile ale genului Lactifluus se caracterizează prin prezența unor elemente hialine (translucide) cu pereți parțial păroși, groși de 3–4 µm, preponderent cilindrici sau în forma de lanțetă, numite lamprocistide, în special la pileocistide (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) și caulocistide (cistide situate la suprafața piciorului). Structura sub-himenului și a tramei himeniale prezintă sferocistide (celule sferice din țesut), comune în Lactifluus, dar rare în speciile Lactarius.
Sporii elipsoidali spre rotunjiți, mereu ornamentați, sunt hialini, amiloid (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), pulberea lor fiind albă până crem.[9][12]
Rezumat
[modificare | modificare sursă]Genetic, cele două genuri sunt foarte diferite: Lactarius este un gen mare, cu o diversitate genetică relativ scăzută. Vedem mulți taxoni în care variația morfologică este mare, dar nefiind confirmată molecular. În timp ce cu genul Lactifluus, avem un grup mai mic, dar cu diversitate genetică foarte mare și subgrupuri în clade foarte diferite și îndepărtate, ceea ce sugerează chiar că genul se va destrăma în diferite genuri odată ce mai mulți taxoni vor fi implicați în analize. Tipice pentru acest grup sunt complexele de specii, cum ar fi Lactarius volemus, unde variația moleculară este mult mai mare decât variația morfologică. Se pare că în acest grup parafiletic de lăptari, cu toții de recunoscut prin acest caracter izbitor al latexului emanat, avem două grupuri cu o istorie filogeografică complet diferită și o rată evolutivă diversă.[13][14]
Speciile genului
[modificare | modificare sursă]La început, acest gen a fost preluat, spre deosebirea de genul Lactarius, pentru șapte specii din America de Nord respectiv din țări tropice. Genul conține între timp aproximativ 150 specii, multe descoperite de abia în secolul XXI, din care majoritatea nu se dezvoltă în Europa. De asemenea, specia L. volemus a fost transferată la noul gen, datorită filogeniei ei moleculare,[15] deși Mycobank [16] sau Pan-European Species Directories Infrastructure.[17] tot o mai văd drept Lactarius, un nume care apare preponderent și în cărțile micologice.
Specii europene
[modificare | modificare sursă]Speciile europene cunoscute, în prezent 7 (8), sunt:
- Lactifluus brunneoviolascens (Bon, 1971) Verbeken (2012) (Lactifluus subg. Gymnocarpi)
- Lactifluus glaugescens (Fr. : Crossl., 1900) Verbeken (2012) (Lactifluus subg. Lactifluus)
- Lactifluus hygrophoroides (Berk. & Broome, 1859) O. Kuntze (1891); cresc preponderent în SUA, dar s-au găsit și câteva exemplare în Spania[18] (Lactifluus subg. Pseudogymnocarpi)
- Lactifluus oedematopus (Scop., 1772) O.Kuntze (1891) (Lactifluus subg. Lactifluus) + imagini
- Lactifluus piperatus (L., 1753) Roussel (1806) (Lactifluus subg. Lactifluus)
- Lactifluus rugatus (Kühner & Romagn., 1953) Verbeken (2012) (Lactifluus subg. Pseudogymnocarpi)
- Lactifluus vellereus (Fr., 1838) O. Kuntze (1891) (Lactifluus subgen. Lactariopsis)
- Lactifluus volemus (Fr., 1838) O.Kuntze (1891) (Lactifluus subg. Lactifluus)
-
!Lactifluus glaucescens! -
!Lactarius hygrophoroides! -
Lactifluus piperatus -
Lactifluus rugatus -
!Lactifluus vellereus! -
Lactifluus volemus
Pers._(5831000314).jpg)
.jpg)
.jpg)
Specii ale genului neeuropene (selecție)
[modificare | modificare sursă]|
Lactifluus subg. Lactifluus Verbeken (2012)
|
Lactifluus subgen. Lactariopsis (Henn., 1901) Verbeken (2011)
|
Lactifluus subgen. Gymnocarpi Verbeken (2012)
|
Lactifluus subgen. Pseudogymnocarpi Verbeken (2012)
|
-
!Lactarius allardii! -
!Lactifluus bertillonii! -
!Lactifluus clarkeae! -
! Lactifluus corrugis ! -
!Lactifluus deceptivus! -
!Lactifluus griseus!
-
!Lactifluus hygrophoroides! -
!Lactifluus luteolus! -
!Lactifluus petersenii! -
!Lactifluus subvellereus! -
!Lactifluus wirrabara!
Delimitare
[modificare | modificare sursă]
Aici cele mai importante deosebiri între genul Russula și alte genuri:[19]
- Genul Agaricus seamănă privind speciile mai mici genului Russula, dar are o manșetă la mijlocul piciorului și lamelele nu sunt albe sau galbene ci rozalii, devenind adesea oară după câtva timp maro, la bătrânețe negre.
- Genul Amanita este crescut mai mare, având fulgi pe pălărie, o manșetă la mijlocul piciorului și un bulb cu volvă la bază.
- Genul Cortinarius are lamele mai groase și îndepărtate. Carnea speciilor otrăvitoare este colorată așa ca și lamelele.
- Genul Lactarius, lapte colorat preponderent cu gust blând, carne fragilă, diferențe insemnatoare filogenetice.
- Genul Russula se deosebește cel mai ușor prin lipsa de lapte.
- Genul Tricholoma se deosebește întotdeauna prin carnea fibroasă, adesea oară cu miros puternic și neplăcut.
Valorificare
[modificare | modificare sursă]Cele mai multe specii ale genului sunt necomestibile din cauza cărnii și sucului iute și/sau amar. Dar din cele cinci soiuri europene, trei sunt comestibile ((lăptucă dulce, lăptucă iute și L. rugatus).
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Index Fungorum 1
- ^ Mycobank 1
- ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 512-513, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumiri RO
- ^ Henri François Anne de Roussel: „Flore du Calvados et terrains adjacents, composée suivant la méthode de Jussieu”, Editura L.-J. Poisson, Caen 1806, p. 66
- ^ C. H. Persoon: „Synopsis methodica Fungorum, vol. 2, Editura Henricus Dieterich, Göttingen 1801, p.429
- ^ B. Buyck, V. Hofstetter et al.: „Walking the thin line between Russula and Lactarius: the dilemma of Russula sect. Ochricompactae”, în: „Fungal Diversity”, vol. 28, p. 15–40
- ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 668, ISBN 3-468-07202-3
- ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 484, ISBN 3-468-07202-3
- ^ a b Annemieke Verbeken & Jorinde Nuytinck: „Not every milkcap is a Lactarius”, în: „Scripta Botanica Belgica”,vol. 51, 2013, p. 162-168
- ^ Jurnalul micologic „Der Tintling”
- ^ E. De Crop et al.: „A multi-gene phylogeny of Lactifluus (Basidiomycota, Russulales) translated into a new infrageneric classification of the genus”, în: „Persoonia”, vol. 38, nr. 1, 2017, p. 58-80
- ^ B. Buyck, V. Hofstetter et al.: „Walking the thin line between Russula and Lactarius: the dilemma of Russula sect. Ochricompactae”, în: „Fungal Diversity”, vol. 28, p. 15–40
- ^ J. Geml et al.: „ Molecular phylogenetic diversity assessment of arctic and boreal ectomycorrhizal Lactarius Pers. (Russulales; Basidiomycota) in Alaska, based on soil and sporocarp DNA”, în: Molecular Ecology, vol. 18, nr. 10, 2009, p. 2213-2227
- ^ K. Van de Putte, J. Nuytinck, D. Stubbe & A. Verbeken: „Lactarius volemus sensu lato (Russulales) from northern Thailand: morphological and phylogenetic species concepts explored”, în: „Fungal Diversity”, vol. 45, 2010, p. 99-130
- ^ Index Fungorum 2
- ^ Mycobank
- ^ EU-Nomen (Pan-European Species Directories Infrastructure), Lactarius volemus
- ^ GBIF
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 17-47, 68-69, ISBN 3-405-11774-7
- ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196, ISBN 3-405-11568-2
- ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 77-78, ISBN 3-453-40334-7
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
Materiale media legate de Lactifluus la Wikimedia Commons
