Lena Constante

Lena Constante
Date personale
Născută	18 iunie 1909(1909-06-18) București, România
Decedată	noiembrie 2005
Căsătorită cu	Harry Brauner
Cetățenie	România
Ocupație	pictoriță eseistă folclorist[*]​
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Domeniu artistic	eseu
Studii	Școala de Arte Frumoase
Modifică date / text

Lena Constante (n. 18 iunie 1909, București, România – d. 2 noiembrie 2005) a fost o artistă plastică și o folcloristă din România.

Biografie

Tatăl Lenei Constante, Constantin Constante, a fost aromân emigrat din Macedonia (s-a născut lângă lacul Ohrida, dar casa lui, a familiei, era la Skopje).^{[necesită citare]} Cunoștea nouă limbi foarte bine. Cele balcanice: rusa, sârbo-croata, albaneza, turca, plus franceza, italiana și spaniola.^{[necesită citare]} Fiind intelectual, câștiga din cărți și din gazetărie. A publicat un roman, Haiducii Pindului prin subscripție, cărți despre macedoneni, un dicționar bulgaro-româno-turc pentru funcționarii din Cadrilater, o monografie a Salonicului. Mama Lenei Constante, Julieta (născută Pop), era româncă.

Lena Constante urmează școala elementară de la Pitar Moș și Liceul Regina Maria din București, face studii universitare la Școala de Arte Frumoase, unde îl are profesor pe Dimitrie Gusti. Ca membră a echipelor monografice organizate de școala sociologică de la București în localitățile Cornova, Drăguș și Șanț, are posibilitatea să studieze arta populară românească din regiunile cele mai tradiționale. Din echipă făceau parte și Mircea Vulcănescu, Henri Stahl, Nicolae Argintescu-Amza, Petru Comarnescu, Xenia Costaforu, Paul Sterian, Harry Brauner, cu care se va și căsători, mai târziu. A lucrat covoare cu motive populare stilizate în atelierul propriu având expoziții personale de tapiserie la București, în 1934, 1935, 1946, 1970, 1971, respectiv în 1947, la Ankara.

A fost o artistă binecunoscută pentru lucrările sale originale de tapiserie și activitatea folcloristică; a fost de asemenea scenografă a teatrului de păpuși și unul dintre fondatorii teatrului Țăndărică. În 1945, lucrează ca scenograf la Teatrul Țăndărică din București, împreună cu Elena Pătrășcanu, intrând astfel în cercul ministrului de justiție comunist, Lucrețiu Pătrășcanu, ceea ce duce la arestarea și condamnarea ei la 12 ani de închisoare. Harry Brauner a fost și el condamnat la 15 ani.^[1] Este eliberată în 1962, iar în 1963 se căsătorește cu Harry Brauner. În 1968, la rejudecarea procesului Pătrășcanu, amândoi sunt găsiți nevinovați. A fost membră a Uniunii Artiștilor Plastici.

Opera memorialistică

În închisoare „compune”, păstrând-o în memorie, o piesă de teatru în versuri, prezentată la Radio România Tineret abia după patru decenii: Zâmbete în floare, 1992. Îi apar târziu câteva lucrări literare pentru copii cu ilustrații realizate de ea, pe muzică de Harry Brauner. Una din ele amintește de Cartea cu jucării a lui Tudor Arghezi: O poveste cu un tată, o mamă și trei fetițe.

Devine cunoscută după Revoluția din 1989 în lumea occidentală prin două cărți care descriu experiența avută în închisorile comuniste. Literatura concentraționară a avut mare priză la public în 1989. Cu timpul însă, ea a ajuns să fie selectată.^{[necesită citare]} Opera Lenei Constante nu este doar o mărturisire, ea este un act estetic. Își publică prima carte la Paris în 1990 cu titlul L'Évasion silencieuse. În 1992 este tipărită și la București în traducere proprie: Evadarea tăcută.

Evadarea tăcută a fost denumită de Ruxandra Cesereanu „iadul singurătății” pentru că autoarea prezintă cele „3000 de zile singură în închisorile din România”. Perioada singurătății și a torturii îi aduce gânduri de sinucidere, dar reușește să învingă suferința cruntă prin evadare în estetic, folosind diverse instrumente: uitarea de sine, imaginarul, jocul, visul, traduceri, cuvânt, conceperea unor schițe literare (roman, versuri, poveste, piesă de teatru), modelaj, desen. Supraviețuirea autoarei nu ar fi fost posibilă fără aceste metode: „ajunsesem în al cincilea an de totală singurătate. Cum aș fi putut să înving disperarea, mizeria și spaima celorlalți șapte ani de îndurat încă, fără aceste lungi ore de perfectă evadare? Nebunia nu era oare aproape? La pândă? Eram mulțumită să-i pot da din când în când un bobârnac. În pofida foamei, a singurătății, cu toată slăbiciunea mea și forța lor să le dau tuturora cu tifla”.^{[necesită citare]}

Despre cea de a doua carte, care o continuă pe prima, apărută în 1993, Evadarea imposibilă, Ruxandra Cesereanu a spus că e „purgatoriul promiscuității, cartea cenușie”, pentru că descrie perioada în care Lena Constante a avut parte de celula comună. Această operă a fost scrisă direct în limba română.

Ambele cărți au fost primite cu entuziasm de critică.^{[necesită citare]} Au fost traduse în Statele Unite ale Americii și în Marea Britanie. Nu există studiu despre gulagul comunist românesc care să facă excepție de aceste cărți.^{[necesită citare]}

Procesul și detenția

A fost soția folcloristului Harry Brauner (fratele pictorului suprarealist francez de origine română Victor Brauner), de asemenea condamnat la închisoare politică de către comuniști. A fost arestată în procesul grupului Lucrețiu Pătrășcanu alături de Bellu Zilber și soțul ei Harry Brauner. Bellu Zilber a inventat un soi de poveste pentru a scăpa de tortură și i-a asociat și pe cei doi viitori soți în povestea sa, deși aceștia au negat că ar fi luat parte la grupul respectiv.

A executat 12 ani de pușcărie politică în mai multe închisori pentru femei din țară. Cartea ei document, a doua după Evadarea tăcută se numește Evadare imposibilă, scrisă în original în limba franceză, a fost tradusă în limba engleză sub titlul The Silent Escape: Three Thousand Days in Romanian Prisons) (1995) și s-a bucurat de un mare succes de piață în câteva țări din Vestul Europei.^{[necesită citare]} Cartea povestește doar primii 8 ani de încarcerare. Ea este cu atât mai dramatică cu cât abuzurile povestite sunt privite prin ochii unei femei.

Cea de-a doua carte a sa, Evadarea imposibilă, a fost de asemenea tradusă în limba română și a apărut la Editura Fundației Culturale Române.

În 1990, Lena Constante publică în editura La Découverte, Paris, cartea autobiografică L'évasion silencieuse.^[2]

Scrieri

• Păpușile harnice, București, 1972;
• Păpușile harnice în grădiniță, București, 1975;
• Evadarea tăcută, București, 1992;
• Evadarea imposibilă, București, 1993;
• O poveste cu un tată, o mamă și trei fetițe, București, 1995.

Premii și distincții

• I-a fost acordat "Premiul pentru un destin excepțional în cultura română", de către Fundația Culturală Română în decembrie 1999.^{[necesită citare]}

• Traducerea franceză a cărții sale a obținut Prix Européen în 1992, premiul Asociației Scriitorilor de limba franceză.^[2]

Note

1. Centenar Harry Brauner – articol de Iordan Datcu^{[nefuncțională – arhivă]}
2. ^ [1]

Bibliografie suplimentară

• Săndulescu, Al. (2008), Întoarcere în timp: memorialiști români, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, București: Editura Muzeul Național al Literaturii Române, pp. 372–378 
• Daniel Cristea-Enache, Singuratica, în ”Observator cultural”, nr. 671/2013 http://www.observatorcultural.ro/Singuratica-(I)*articleID_28556-articles_details.html
• Marius Mihet, Una cosa mentale, în ”România literară”, nr. 35/2013 http://www.romlit.ro/una_cosa_mentale Arhivat în 4 martie 2016, la Wayback Machine. (http://www.romaniaculturala.ro/images/articole/RL35_p.10.pdf^{[nefuncțională – arhivă]})
• Ioana Both, ”Totul despre șobolani, nimic despre păpuși”, în ”Lapunkt”, 14 aprilie 2013 http://www.lapunkt.ro/2013/04/14/lena-constante-totul-despre-sobolani-nimic-despre-papusi/
• Codruț Constantinescu, Radiografia unei evadări tăcute”, în ”22”, 8 mai 2013; http://www.revista22.ro/radiografia-unei-evadari-tacute-25627.html Arhivat în 27 august 2014, la Wayback Machine.

Legături externe

• Lena Constante, Humanitas.ro
• Vă mai amintiți de... Lena Constante, 7 iunie 2011, Doinel Tronaru, Adevărul
• Lena Constante: „Vreau să vorbesc de starea de detenție, ca atare. Cu perfecta cunoaștere a faptelor”, 9 aprilie 2013, Ionela Roșu, Adevărul
• Lena Constante, “un destin excepțional în cultura română”, 22 iunie 2013, Carmen Anghel, Jurnalul Național