Morchella tridentina

Morchella tridentina sin.

Morchella frustrata

Zbârciog de grădină
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Ascomycota
Clasă: Pezizomycetes
Ordin: Pezizales
Familie: Morchellaceae
Gen: Morchella
Specie: M. tridentina
Nume binomial
Morchella tridentina
Bres. (1892)
Sinonime
Modifică text Consultați documentația formatului

Morchella tridentina (Giacomo Bresadola, 1892), sin. Morchella frustrata (Michael Kuo, 2012),[1] din familia Morchellaceae și genul Morchella este o ciupercă de tip Ascomycota, fiind comestibilă și foarte delicată. Buretele este denumit în popor zbârciog de grădină. El este, crescând în grupuri mici sau solitar, în mod predominant locuitor de sol saprofit, dar studii au arătat că este și o specie cu caracteristici de simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor), aplicând ambele roluri în diferite stadii ale dezvoltării sale.[2] Specia se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord prin grădini, curți, de-a lungul străzilor pe straturi de flori sau la marginea drumuri și prin luminișuri în păduri de foioase deja de la sfârșitul lui martie până la începutul lui iunie.[3][4]

Taxonomie

[modificare | modificare sursă]
G. Bresadola

Genul Morchella a fost și este sursa de considerabile controverse taxonomice de-a lungul anilor, mai ales în ceea ce privește numărul de specii implicate. El se află în prezent în centrul de studii extinse filogenetice, biogeografice, taxonomice și nomenclaturale, cu privire și la această ciupercă.

Morchella tridentina a fost descrisă pentru prima dată de renumitul micolog italian Giacomo Bresadola în volumul 2 al lucrării sale Fungi tridentini novi vel nondum delineati et iconibus illustrati (scrisă în limba latină) din 1892.[5] După acea, ciuperca a fost descrisă de către alți trei autori sub alt nume și ca o specie separată. Primul a fost biologul francez Émile Boudier care a descris-o în Bulletin de la Société mycologique de France din 1897 ca Morchella hortensis.[6] Această specie a fost până acum scurt timp declarată subspecie a soiului Morchella elata.[7] Peste o jumătate de secol mai târziu, în 1952, micologii cehi Miroslav Smotlacha și Miroslav Kolařík au găsit acești zbârciogi în apropiere de Praga, numindu-i Morchella pragensis. Ambele soiuri însă pare să fie identice cu Morchella tridentina, cum confirmă jurnalul Asociației Cehe de Micologie (Česká myckologická společnost).[8]

În sfârșit, micologul american Michael Kuo a descris o nouă specie găsită în SUA ca Morchella frustrata într-o publicație din 2012, rezultând din proiectul Morel Data Collection, determinând în plus denumirea lui Bresadola sinonim. În două studii ulterioare, Franck Richard și coautorii săi (2014) precum Michael Loizides cu colaboratori lui (2015) au folosit analiza ADN-ului pentru a determina, că această specie este identică cu Morchella tridentina. Corespondând descrierii inițiale a Morchella tridentina prin Bresadola, acest taxon mai vechi are prin urmare prioritate față de Morchella frustrata, restituind vechiul nume binomial, atestat și de Index fungorum (vezi sus).[9][10]

Descriere

[modificare | modificare sursă]
Bres.: M. tridentina

Sub numele românesc de „zbârciog” se tratează aproape mereu patru mari genuri de ciuperci: Gyromitra, Helvella, Morchella și Verpa. Între primele două se găsesc specii otrăvitoare pe când cele două din urmă sunt comestibile. Cu toate că cele patru genuri sunt goale pe interior, ele pot fi deosebite destul de ușor: Morchella și Verpa sunt unicamerale, pe când Gyromitra și Helvella sunt multicamerale, prezentând o încrengătură de goluri în interiorul lor.[11][12]

  • Corpul fructifer: are în total o înălțime de 9-12 (20) cm, pălăria având una de 4-6 cm și un diametru de 4-6 (10) cm, fiind țuguiată sau conic aplatizată, ovală sau ușor rotundă. Are o suprafață zbârcită de niște riduri longitudinale, unite de riduri scurte transversal, învăluind alveole neregulate și unghiulare. Coloritul variază între albicios spre gri-murdar până la pal-gălbui în tinerețe, devenind mai târziu palid-cafeniu spre cafeniu-roz până maroniu. Muchiile ridurilor sunt mereu de culoare mai deschisă iar cavele între ele de culoare mai închisă, chiar negricioase la bătrânețe. Acest contrast caracterizează specia.
  • Piciorul: are o lungime de 3-10 cm și o grosime de 1,5-3,5 cm și o suprafață încrețită cu solzișori, format neregulat și spre bază îngroșat, prezentând o cavitate unicamerală ce unește pălăria cu piciorul. Culoarea lui este albă.
  • Carnea: este albicioasă, fragilă și un pic pieloasă cu gust savuros și miros aromat ca de pământ sau de ciupercă, dar mai slab decât la alți zbârciogi. S-au găsit deja exemplare cu o lungime totală de 20 cm. Ca toate speciile ale genului buretele nu se decolorează sub adăugare de reactivi chimici.
  • Caracteristici microscopice: are spori elipsoidali, netezi, hialini (translucizi), fără picătură de ulei și au o mărime de 20-26 x 12-18 microni, fiind colorați crem deschis.
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[3][4]
  • M. tridentina, spori
    M. tridentina, spori
  • M. tridentina, secțiune longitudinală
    M. tridentina, secțiune longitudinală
  • M. tridentina tânără
    M. tridentina tânără
  • M. tridentina bătrână
    M. tridentina bătrână

Confuzii

[modificare | modificare sursă]

Morchella tridentina poate fi confundată ușor cu alte soiuri de genul Morchella, cu toate comestibile, ca de exemplu cu Morchella conica,[13] Morchella costata,[14] Morchella crassipes,[15] Morchella deliciosa,[16] Morchella elata,[17] Morchella elatoides Jacquet,[18] Morchella eximia, [19] Morchella punctipes,[20] Morchella spongiola,[21] Morchella steppicola[22] sau Morchella vulgaris.[23]

Pentru un începător, confundarea cu buretele posibil mortal Gyromitra esculenta (zbârciogul gras), cu totul că speciile se deosebesc destul de clar, ar putea să se dezvolte fatal.

Ciuperci asemănătoare

[modificare | modificare sursă]
  • Morchella conica
    Morchella conica
  • Morchella costata
    Morchella costata
  • Morchella crassipes
    Morchella crassipes
  • Morchella deliciosa
    Morchella deliciosa
  • Morchella elata
    Morchella elata
  • Morchella eximia
    Morchella eximia
  • Morchella elatoides
    Morchella elatoides
  • Morchella esculenta
    Morchella esculenta
  • Morchella punctipes
    Morchella punctipes
  • Morchella spongiola
    Morchella spongiola
  • Morchella steppicola
    Morchella steppicola
  • Morchella vulgaris
    Morchella vulgaris
  • !!!Gyromitra esculenta!!!
    !!!Gyromitra esculenta!!!

Valorificare

[modificare | modificare sursă]
Brouillade cu zbârciogi

Mai întâi trebuie menționat că zbârciogul de grădină nu poate fi mâncat crud pentru că conține puțină hidrazină care se dizolvă în timpul fierberii (astfel ca toți zbârciogii). De asemenea, consumat în porții mari, poate crea reacții neplăcute la persoane sensibile, pentru că buretele este cam greu de digerat.[24]

Morchella tridentina este de calitate gastronomică foarte bună. Ea poate fi pregătită ca ciulama,[25], alături de legume, dar nu împreună cu alte ciuperci (din cauza gustului și mirosului specific) sau ca sos, servit cu carne albă (pui, curcan, porumbel, vițel). Se și potrivește la o mâncare de creier (porc, vițel), cu raci, scoici, melci[26] sau ca foietaj cu șuncă sau într-o plăcintă (de exemplu „pe modul reginei” ,cu carne de vițel sau pui). Exemplare mai mari pot fi prăjite ca un șnițel[27] sau umplute cu carne, după ce au fost blanșate.[28]

Uscați și preparați după înmuiat, bureții dezvoltă un gust și miros mai intensiv (folosiți și apa de înmuiat filtrată printr-o sită). La acest burete se poate folosi și piciorul.

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ J. L. Dahlstrom, J. E. Smith, N.S. Weber: „Mycorrhiza-like interaction by Morchella with species of the Pinaceae in pure culture synthesis”, în magazinul Mycorrhiza nr. 9, Editura Springer, Berlin 2000, p. 279-285
  3. ^ a b Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1932, p./tab. 1156 (în limba latină)
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 650-651, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ Giacomo Bresadola: „Fungi tridentini novi vel nondum delineati et iconibus illustrati”, vol. 2, Editura J. Zippel, Trento 1892, p. 257-259
  6. ^ Bulletin de la Société mycologique de France nr. 13, p. 145
  7. ^ Pilzkunde Vulkaneifel
  8. ^ Asociația cehă de micologie
  9. ^ Franck Richard, Jean-Michel Bellanger și alții; „True morels (Morchella, Pezizales) of Europe and North America: evolutionary relationships inferred from multilocus data and a unified taxonomy”, în: Jurnalul Mycologia vol. 107, nr. 2, p. 359–382
  10. ^ Michael Loizides, Pablo Alvarado și alții; „Morchella tridentina, M. rufobrunnea, and M. kakiicolor: a study of three poorly known Mediterranean morels, with nomenclatural updates in section Distantes”, în : Mycological Progress, vol. 14, nr. 3, Editura Springer, Berlin – Heidelberg, martie 2015 [1]
  11. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2012, p. 226, ISBN 978-1-4454-8404-4
  12. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 220-221, ISBN 978-3-8427-0483-1
  13. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 641, ISBN 3-85502-0450
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 648-649, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 24-25, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1932, p. + tab. 1157, 1158
  17. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 225, ISBN 978-3-8427-0483-1
  18. ^ Morchella elatoides
  19. ^ Émile Boudier: „Icones mycologicae ou iconographie des champignons de France principalement discomycètes avec texte descriptif”, vol. II, Editura Librairie des Sciences Naturelles”, Paris 1910, p. 108, tab. 208
  20. ^ Morchella punctipes
  21. ^ Meinhard Michael Moser: „Über das Massenauftreten von Formen der Gattung Morchella auf Waldbrandflächen”, în: „Sydowia”, vol. 3, Editura Ferdinand Berger & Söhne G.m.b.H., Horn, Austria 1949, p. 188
  22. ^ Deutsche Gesellschaft für Pilzkunde: „Zeitschrift für Pilzkunde”, vol. 40-42, Editura Deutsche Gesellschaft für Pilzkunde, 1974, p. 113
  23. ^ Bruno Cetto: Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 652-653, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 224-225, ISBN 978-3-8427-0483-1
  25. ^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 96, ISBN 978-973-50-3475-7
  26. ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 121-122
  27. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 53-57, ISBN 3-453-40334-7
  28. ^ Sanda Marin: „Carte de bucate”, Editura Orizonturi, București 1995, p. 93

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Bibiliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Luigi Belli, Aldobrando De Angelis: „Libro Funghi e Tartufi - Regione Umbria”, Editura Regione Umbria - Gruppo Micologico Ternano, Perugia 2013
  • Giacomo Bresadola: „Fungi tridentini novi vel nondum delineati et iconibus illustrati”, vol. 2, Editura J. Zippel, Trento 1892, p. 257-259 (în limba latină)
  • Bruno Cetto, volumele 1-3 (vezi la note)
  • E. Jacquetant: „Les Morilles”, Editura La Bibliothèque des Arts, Paris 1984
  • Pier Andrea Saccardo: „Sylloge fungorum omnium hucusque cognitorum”, vol. 16, Editura R Friedländer & Sohn, Berlin 1902
  • Karl Wilhelm Dalla Torre: „Flora der Gefürsteten Grafshaft Tirol, des Landes Vorarlberg und des Fürstenthumes Liechtenstein”, volumul: „Die Pilze (Fungi) von Tirol, Vorarlberg und Liechtenstein”, Editura Wagner'sche Universitäts-Buchhandlung, Innsbruck 1905
  • Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze - Partea a.: „Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”, Editura G. Fischer, Jena 1950