Palatul Dandolo (în italiană Palazzo Dandolo), în prezent Hotel Danieli, este o clădire somptuoasă din Veneția (Italia), care găzduiește un hotel de cinci stele. A fost construit la sfârșitul secolului al XIV-lea de către familia Dandolo. CNN îl citează ca pe unul dintre primele cinci "hoteluri somptuoase" din oraș.[1] În 2010, s-au realizat filmări intensive la hotel pentru The Tourist, cu Johnny Depp și Angelina Jolie.
Clădirea principală a hotelului este Palazzo Dandolo[2], aflat în apropiere de Piața San Marco[3], cu o fațadă pe cheiul de promenadă Riva degli Schiavoni[4] și cu vedere la Bazinul San Marco. Ea se învecinează cu mai multe clădiri datând din secolele al XIV-lea și al XV-lea.[5]
Clădirea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de către Dandolo, o familie venețiană nobilă.[5][6] În secolul al XVI-lea, clădirea a fost împărțită în trei secțiuni pentru diferiții membri ai familiei. Edificul bogat decorat, care are din exterior aspectul unei singure unități[3], a fost apoi locul în care s-au organizat întruniri sociale și petreceri extravagante.
În secolul al XVII-lea, palatul a trecut în proprietatea familiilor Mocenigo și Bernardo care au continuat să organizeze acolo importante evenimente sociale. La celebrarea nunții Giustinianei Mocenigo cu Lorenzo Giustiniani în 1629, a fost interpretată Proserpina Rapita cu libretul lui Giulio Strozzi și muzica lui Claudio Monteverdi. Cele două familii erau încă proprietarii clădirii la căderea Republicii Venețiene în 1797.[6] După ce clădirea a suferit efectele decăderii orașului, venețianul Giuseppe Dal Niel din Friuli, cunoscut sub numele de Danieli, a închiriat primul etaj al clădirii începând din 24 octombrie 1822 pentru propriul său uz și pentru a-i găzdui pe oaspeții săi. În 1824, apreciind potențialul său ca loc de întâlnire central, el a cumpărat întreaga clădire, a restaurat-o cu stil și a transformat-o într-un hotel pe care l-a redenumit în mod corespunzător "Danieli".[6]
Mai mulți artiști notabili, scriitori, muzicieni și alte personalități au trecut pe aici, printre ei numărându-se Johann Wolfgang von Goethe, Richard Wagner, Charles Dickens, George Byron, Peggy Guggenheim, Leonard Bernstein, Harrison Ford și Steven Spielberg.[3] Una dintre cele mai populare camere din hotel este cea de la numărul 10; Aurore Dudevant, mai bine cunoscută sub numele de George Sand, a stat aici cu iubitul ei Alfred de Musset.[3] Biografia lui George Sand, la secțiunea "Dragoste și geniu", prezintă detaliile romantice ale șederii lor în această cameră. În această perioadă, a fost deschis faimosul restaurant, cunoscut inițial sub numele de Caffè Brigiacco, printre magazinele de la parter. Cum era condus de doi frați greci care aveau o simpatie pentru vestimentația orientală, el a devenit cunoscut mai târziu ca "Caffè Orientale".[6]
În secolul al XIX-lea, accesul la plaja privată a fost o caracteristică a hotelului[4], în timp ce oaspeții puteau folosi serviciile unor interpreți care vorbeau fluent mai multe limbi europene.[7] În 1895, când s-a schimbat proprietarul clădirii, hotelul a fost modernizat cu accesorii electrice, ascensoare și încălzire centrală, transformându-se în luxosul "Hotel Royal Danieli".[6]
Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, hotelul a fost anexat unui palat adiacent din secolul al XIX-lea, cunoscut astăzi sub numele de Casa Nuova care a devenit parte a hotelului în 1906.[8] În acel an, împreună cu alte patru hoteluri de lux din Veneția, Danieli a intrat sub controlul societății Compagnia Italiana Grandi Alberghi, deținută de contele Giuseppe Volpi.[6] Au fost realizate modificări ulterioare la fațadă de către arhitectul Francesco Marsich. În cele din urmă, în perioada 1946-1948, după ce clădirile dintre Palatul Dandolo și Palazzo delle Prigioni au fost demolate, hotelul a fost extins în mod substanțial. "Danielino" (Micul Daniel), o clădire nouă cu o fațadă de marmură proiectată de Virgilio Vallot, a devenit ultima completare la hotel.[6][8]
În 2010, s-au realizat filmări la hotel pentru filmul The Tourist, cu Johnny Depp și Angelina Jolie. Apartamentul care a aparut în film a fost locuit odată de Marcel Proust și Balzac, lucru menționat în film.[9] Într-o scenă, Depp a urcat pe țiglele de pe acoperișul hotelului în pijama.[9]
Clădirea din secolul al XIV-lea, care a fost hotel din anul 1822, are acum o fațadă de culoare roz cu praguri de marmură, turnulețe albe și balcoane cu arcade ascuțite.[8] Principala caracteristică arhitecturală este curtea interioară cu patru etaje, care este acoperit cu arce în stil gotic bizantin și permit accesul luminii naturale a soarelui. Foaierul duce la scările deschise cu balustrade până în camerele și apartamentele mobilate. În timp ce un lift este disponibil, scara interioară este pictat cu auriu.[10] Există camere cu vedere spre lagună în aripa originală a hotelului și camere vaste în palatul din secolul al XIX-lea.[5] Hotelul are, de asemenea, un șemineu imens.[10]
Apartamentul dogelui este cel mai luxos, cu mobilier datând din secolul al XVIII-lea și frescele realizate de artistul venețian din secolul al XVIII-lea Jacopo Guarana.[8] Balconul are un magazin de măști venețiene, în timp ce restaurantul este ornamentat cu o intrare cu arcuri înalte și candelabre din sticlă venețiană.[4] Restaurantul de pe terasa aflată pe acoperiș are vedere la Veneția și la mare.[3]