Panlatinism

Panlatinismul este o ideologie care promovează uniunea popoarelor vorbitoare de limbi romanice.[1]

Istoria

[modificare | modificare sursă]
Bustul lui Jean Charles-Brun, un susținător al panlatinismului internațional și al Confederației latine.[2]

Cu privire la panlatinism s-a afirmat că și-ar avea originea în Italia - acesta fiind ea însăși locul de baștină al latinilor - epocii medievale, fiind susținut de poetul italian Dante Alighieri a cărui perspectivă implica un panlatinism imperial în context european.[3]

Termenul de „panlatinism” a fost inventat de Torres de Caicedo (1830-1889).[4] Panlatinismul își are originea în ideea unei rase latine comune.[5]

Perspectiva s-a materializat pentru prima dată în Franța, în special datorită influenței lui Michel Chevalier (1806-1879) care compara popoarele „latine” din America cu popoarele „anglo-saxone” care locuiau în aceste teritorii.[6] Scriitorul francez Stendhal considera „latinismul” drept o ideea imperială conform căreia latinii ar trebui să-i conducă pe vecinii de sorginte nelatină.[7] Această perspectivă a fost adoptat mai târziu de către Napoleon al III-lea care și-a declarat sprijinul pentru unitatea culturală a popoarelor latine și a prezentat Franța drept lider modern al popoarelor latine, justificând astfel intervenția franceză în politica mexicană, fapt care a condus la crearea celui de-al Doilea Imperiu Mexican pro-francez.[8]

În urma înfrângerii Franței în Războiul Franco-Prusac și construcției unui stat din Germania, teoreticianul francez Gabriel Hanotaux a respins afirmațiile conform cărora epoca dominației imperiale a popoarelor latine și, în particular, franceze, s-a încheiat, iar noua era era reprezentată de dominația popoarelor anglo-saxone, germanice și slave.[9] Hanotaux a declarat că popoarele latine au avut un rol imperial în colonizarea Africii și a afirmat că proprietățile deținute de către popoarele latine ar trebui să includă Africa și America de Sud în timp ce proprietățile popoarelor anglo-saxone ar fi America de Nord, cele ale popoarelor germanice ar fi Europa Centrală, iar cele ale popoarelor slave Siberia.[10]

O formă democrată și confederală de panlatinism a luat naștere datorită influenței scriitorului francez Frédéric Mistral care milita pentru autonomia regională a Occitaniei în Franța. De asemenea, Mistral a început să facă apologia panlatinismului în urma contactului cu catalanii care își doreau autonomia Cataloniei și uniune între latini.[11] L-a influențat puternic pe Jean Charles-Brun, acesta din urmă impresionându-l la rândul său pe Mistral prin publicarea volumului Le Regionalisme.[11] Charles-Brun milita în favoarea latinismului internațional și constituirii unei „confederații latine” democrate, respingând în același timp ideea propusă de imperialiști de creare a unui „imperiu latin”.[11]

Panlatinismul a reprezentat o componentă importantă a fascismului italian și a fost utilizată alături de practicile Romanitas în scopul promovării superiorității rasiale italiene.[12]

Referințe

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Thomas H. Holloway. A Companion to Latin American History. Blackwell Publishing, Ltd., 2011. P. 7.
  2. ^ Julian Wright. The Regionalist Movement in France, 1890–1914: Jean Charles-Brun and French Political Thought. Oxford University Press, 2003. P. 72.
  3. ^ René Maunier. The Sociology of Colonies: An Introduction to the Study of Race Contact, Part 1. London, England, UK: Routledge, 1949, 1998, 2002. P. 203.
  4. ^ João Feres. The concept of Latin America in the United States: misrecognition and social scientific discourse. Nova Science Publishers, 2010. P. 38.
  5. ^ João Feres. The concept of Latin America in the United States: misrecognition and social scientific discourse. Nova Science Publishers, 2010. P. 38.
  6. ^ Thomas H. Holloway. A Companion to Latin American History. Blackwell Publishing, Ltd., 2011. P. 7.
  7. ^ René Maunier. The Sociology of Colonies: An Introduction to the Study of Race Contact, Part 1. London, England, UK: Routledge, 1949, 1998, 2002. P. 203.
  8. ^ Thomas H. Holloway. A Companion to Latin American History. Blackwell Publishing, Ltd., 2011. P. 7.
  9. ^ H. L. Wesseling. Certain Ideas of France: Essays on French History and Civilization. Greenwood Publishing Group, 2002. P. 138.
  10. ^ H. L. Wesseling. Certain Ideas of France: Essays on French History and Civilization. Greenwood Publishing Group, 2002. P. 138.
  11. ^ a b c Julian Wright. The Regionalist Movement in France, 1890–1914: Jean Charles-Brun and French Political Thought. Oxford University Press, 2003. P. 72.
  12. ^  Caesar in the USA. Berkeley and Los Angeles, California, USA: University of California Press, 2012. P. 104-105

Vezi și

[modificare | modificare sursă]