Ropcea, Storojineț

Ropcea
Ропча
—  Comună  —

Ropcea se află în Regiunea Cernăuți
Ropcea
Ropcea
Ropcea (Regiunea Cernăuți)
Poziția geografică
Ropcea se află în Ucraina
Ropcea
Ropcea
Ropcea (Ucraina)
Poziția geografică
Coordonate: 48°07′12″N 25°46′12″E ({{PAGENAME}}) / 48.12000°N 25.77000°E

ȚarăUcraina Ucraina
RegiuneCernăuți
RaionStorojineț

KOATUU7324588001
Atestare18 februarie 1448

ReședințăRopcea
ComponențăRopcea

Altitudine344 m.d.m.

Populație (2001)
 - Total3.324 locuitori

Fus orarUTC+2
Cod poștal59032
Prefix telefonic3735

Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata

Ropcea (în ucraineană Ропча, transliterat: Ropcea și în germană Ropcze) este un sat reședință de comună în raionul Storojineț din regiunea Cernăuți (Ucraina). Are 3,324 locuitori.

Satul este situat la o altitudine de 344 metri, în partea de centru-est a raionului Storojineț. Are un sol fertil, fiind un sat de agricultori.

Localitatea Ropcea a făcut parte încă de la înființare din regiunea istorică Bucovina. Prima atestare documentară a satului datează din data de 18 februarie 1448.

În ianuarie 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi) teritoriu cunoscut sub denumirea de Bucovina. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775, localitatea Ropcea a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci, făcând parte din districtul Storojineț (în germană Storozynetz).

După Unirea Bucovinei cu România la 28 noiembrie 1918, satul Ropcea a făcut parte din componența României, în Plasa Flondoreni a județului Storojineț. Pe atunci, majoritatea populației era formată din români (aproape în totalitate). În perioada interbelică, ființa în sat o filială a Societății pentru cultură și literatură română în Bucovina [1].

Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Bucovina de Nord a fost anexată de către URSS la 28 iunie 1940. Bucovina de Nord a reintrat în componența României în perioada 1941-1944, fiind reocupată de către URSS în anul 1944 și integrată în componența RSS Ucrainene.

Începând din anul 1991, satul Ropcea face parte din raionul Storojineț al regiunii Cernăuți din cadrul Ucrainei independente. Conform recensământului din 1989, numărul locuitorilor care s-au declarat români plus moldoveni era de 2834 (2.789+45), adică 91,04% din populația localității. În sat, mai locuiau 195 ucraineni, 31 ruși, 10 poloni și 9 de altă etnie [2]. În prezent, satul are 3.324 locuitori, preponderent români.




Componența lingvistică a comunei Ropcea

     Română (94,46%)

     Ucraineană (4,51%)

     Alte limbi (1,03%)

Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Ropcea era vorbitoare de română (94,46%), existând în minoritate și vorbitori de ucraineană (4,51%).[3][4]


1930: 2.791 (recensământ)[5]
1989: 3.079 (recensământ)
2001: 3.324 (recensământ)

Recensământul din 1930

[modificare | modificare sursă]




Componența etnică a comunei Ropcea (județul Storojineț)

     Români (94,87%)

     Evrei (3%)

     Altă etnie (2,13%)



Componența confesională a comunei Ropcea

     Ortodocși (95,01%)

     Romano-catolici (1,57%)

     Mozaici (3,26%)

     Altă religie (0,16%)

Conform recensământului efectuat în 1930[5], populația comunei Ropcea se ridica la 2.791 locuitori. Majoritatea locuitorilor erau români (94,87%), cu o minoritate de evrei (3,00%). Alte persoane s-au declarat: maghiari (1 persoană), germani (22 de persoane), ruteni (1 persoană), polonezi (25 de persoane) și ruși (10 persoane). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor erau ortodocși (95,01%), dar existau și romano-catolici (1,57%) și mozaici (3,26%). Alte persoane au declarat: greco-catolici (1 persoană) și evanghelici\luterani (3 persoane).

  1. ^ România interbelică - Județul Storojineț
  2. ^ „Dr. Ion Popescu - Cap. II. Populația românofonă din Regiunea Cernăuți la sfârșitul perioadei sovietice (Nordul Bucovinei, nordul Basarabiei și Ținutul Herței)” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  3. ^ „Rezultatele recensământului din 2001 cu structura lingvistică a regiunii Cernăuți pe localități”. Institutul Național de Statistică al Ucrainei. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ „Rezultatele recensământului ucrainian din 2001 cu structura lingvistică pe localități”. 
  5. ^ a b Populația statornică în 1930, p. 430, Institutul Central de Statistică

Legături externe

[modificare | modificare sursă]