Colegiul Dartmouth[*] Exeter College[*][[Exeter College (constituent college of the University of Oxford)|]] The Thacher School[*][[The Thacher School (private, independent, boarding, day school in Ojai, California, United States)|]]
Rukmini Maria Callimachi, născută Sichitiu[2] (n. , București, România) este o poetă și jurnalistăromână-americană pentru The New York Times, care abordează subiecte despre extremismul islamic. Rukmini s-a clasat de patru ori printre finaliștii pentru decernarea premiilor Pulitzer. A fost gazda podcast-ului Caliphate, realizat de The New York Times, pentru care a primit Peabody Award, însă acest premiu i-a fost retras ulterior în urma unei controverse legate de integritatea emisiunii.
Rukmini Sichitiu a părăsit România la vârsta de cinci ani, în 1979, alături de mama și bunica sa, sub pretextul unei călătorii în Elveția, în timp ce tatăl ei a rămas în București, pentru a îndepărta orice suspiciune, după care s-a alăturat și el familiei în 1980. În Elveția, părinții ei au divorțat, tatăl ei a rămas în Lausanne, iar ea și mama ei s-au mutat în Ojai, California, unde Rukmini a urmat școala primară. Aici a absolvit apoi The Oak Grove School și The Thacher School. A obținut diplome de la Dartmouth College și de la Exeter College în cadrul Universității Oxford, unde a urmat cursuri de lingvistică.[2]
După ce a publicat poezie, Callimachi a devenit freelancer în New Delhi, India, inclusiv pentru revista Time.[5][6] În 2003 a devenit membră a Associated Press din Portland, Oregon. A petrecut un an în New Orleans, relatând în presa scrisă despre urmările uraganului Katrina, iar în 2006 a început să relateze despre Dakar, în calitate de corespondent în Africa Occidentală din partea Associated Press. În acest context, a condus ample investigații despre situația copiilor exploatați, provenind din medii defavorizate din Africa Occidentală și Centrală. Pentru aceste articole a fost finalistă la Premiile Pulitzer pentru reportaje internaționale în 2009.[7] Ulterior, ea a devenit cunoscută pentru reportajele despre extremism și a fost din nou finalistă Pulitzer în 2014, pentru „descoperirea și cercetarea neînfricată a unor documente interne care au dărâmat mituri și au aprofundat percepția globală asupra rețelei teroristeal-Qaida.”[8]
În 2014, Callimachi a fost angajată de The New York Times.[9] Aici s-a axat pe reportaje despre extremismul islamic, ceea ce a contribuit la includerea în grup a personalului cotidianului american pe lista finaliștilor Pullitzer.[10] În 2016, munca ei de jurnalist de investigații a fost recunoscută prin decernarea Premiului pentru integritate în jurnalism acordat de către International Center for Journalists, pentru „deosebita contribuție la expunerea crimelor împotriva umanității”.[11] În 2020, Callimachi a fost repartizată la alt departament de știri din cadrul The New York Times, care nu se ocupă de terorism.[12]
Serialul documentar audio (podcast) Caliphate, lansat în aprilie 2018, cuprinde reportaje realizate de Callimachi despre statul Islamic, precum și relatările lui Abu Huzaifa al-Kanadi, care susținea că a ucis oameni care luptau pentru Statul Islamic și de aceea s-a întors în Canada, unde putea trăi liber.[13][14][15] Podcast-ul a obținut un premiu Peabody la secțiunea radio/podcast din anul respectiv.[16] Tot pentru Caliphate, Callimachi a fost din nou numită finalistă Pullitzer, „pentru redarea puterii și permanenței mișcării teroriste ISIS, prin neobosite reportaje online și pe teren și pentru deosebita prezentare a acestora în cadrul unui podcast.”[17]
În mai 2018, jurnalista de televiziune Diana Swain de la CBC News a contestat credibilitatea relatării lui Huzaifa și a sugerat că acesta ar putea minți The New York Times.[18] În septembrie 2020, canadianul Abu Huzaifa, al cărui nume real era Shehroze Chaudhry, a fost acuzat conform legilor canadiene de inventarea poveștii despre călătoria sa în Siria pentru a se alătura grupării ISIS, relatată apoi de podcast-ul Caliphate produs de The New York Times. Cazul lui se judecă în continuare.[19][20][21] Răspunsul din partea The New York Times a fost că vor demara o anchetă privind reportajele incluse în podcast.[22] În decembrie 2020, The New York Times a recunoscut că mare parte din podcast s-a bazat pe informații eronate și că acest podcast „nu ar fi trebuit să fie centrat exclusiv pe narațiunea dlui Chaudhry”.[23][24] Drept urmare, Callimachi a fost repartizată la alt departament.[25] Pe 18 decembrie 2020, The New York Times a anunțat că, în așteptarea finalizării investigației, va retrage premiul Peabody câștigat de podcast-ul Caliphate.[12]
Peste 15.000 de dosare, cunoscute sub numele de „The ISIS Files” (Dosarele ISIS), obținute de Rukmini și colegii săi în perioada cât au stat alături de armata irakiană au fost digitalizate, traduse, analizate și publicate de The New York Times și Universitatea George Washington, în cadrul unui „acord exclusiv”. Cele două părți implicate și-au făcut publice intențiile unei astfel de colaborări în 2018, iar până în 2020 deja dosarele apăruseră în mediul virtual.[26]
Au existat și păreri critice referitoare la modul în care Rukmini Callimachi a intrat în posesia acestor dosare.[27][28] S-a afirmat că acestea ar fi fost obținute fără permisiunea legală, demonstrând astfel o atitudine neoimperialistă.[27]