Temko Popov

Temko Popov
Date personale
Născut	1855 Ohrid, Imperiul Otoman
Decedat	1929 (74 de ani) Ohrid, Regatul Iugoslaviei
Ocupație	diplomat
Activitate
Alte nume	Temko Popov (Темко Попов); Temko Popović (Темко Поповић)
Organizație	* Comitetul Secret Macedonean Asociația Sârbo-Macedonenilor^⁠(d) Societatea Sfântul Sava^⁠(d) Liga Democratică Sârbă^⁠(d)
Cunoscut pentru	că a fost un activist național macedonean și activist al mișcării naționale sârbe din Macedonia
Modifică date / text

Temko Popov (în bulgară Темко Попов, în sârbă Темко Поповић, cu alfabetul latin: Temko Popović; n. 1855, Ohrid, Imperiul Otoman – d. 1929, Ohrid, Regatul Iugoslaviei) a fost un activist promacedonean și muncitor național sârb în Imperiul Otoman. El a îmbrățișat în tinerețe, potrivit istoricilor bulgari, un fel de identitate macedoneană prosârbească^⁠(d). Potrivit istoricilor sârbi, acest tip de identitate vagă a fost folosită de politicienii sârbi ca o contrapondere la influența bulgară și a fost transformată mai târziu în naționalism sârb.^[1][2]

Biografie

Popov s-a născut în orașul Ohrid, care făcea parte în acea vreme din Imperiul Otoman. A absolvit liceul la Atena (Grecia), unde a lucrat în diverse agenții ortodoxe. A predat mai târziu ca profesor la Edirne și apoi la Liceul Bulgar de Băieți din Bitola. Ulterior, s-a mutat la Sofia (Bulgaria), unde a devenit unul dintre fondatorii Comitetului Secret Macedonean, care fusese înființat în 1886 pentru a promova un fel de identitate macedoneană prosârbească, deosebită în special de identitatea etnică a bulgară.^[3] Ceilalți conducători ai asociației au fost Naum Evrov, Kosta Grupčev și Vasilij Karajovev.^[4]

Dați în urmărire de autoritățile bulgare la sfârșitul lunii august 1886, ei s-au mutat la Belgrad, unde au condus negocieri cu guvernul sârb în chestiunea macedoneană și au participat la formarea Asociației Sârbo-Macedonenilor^⁠(d) în același an. La acea vreme „macedonismul” era văzut de guvernul sârb ca o posibilă contrapondere la influența bulgară în Macedonia și ca o etapă a serbizării^⁠(d) treptate a slavilor macedoneni.^[5] Autoritățile sârbe de la Belgrad l-au trimis pe Popov la Salonic, unde a fost infiltrat ca profesor la Liceul Bulgar de acolo. Cu toate acestea, a fost expulzat de acolo în 1887 din cauza propagandei prosârbești pe care o desfășura. În anul 1888, într-o scrisoare către Despot Badžović^⁠(d), Temko Popov a subliniat scopul său cel mai important: macedonizarea slavilor macedoneni.^[6] În aceeași scrisoare, el a spus:

“

Să nu ne mințim singuri, Despot, spiritul național din Macedonia a ajuns astăzi într-un asemenea stadiu încât chiar dacă Iisus Hristos ar fi venit pe Pământ, nu l-ar fi putut convinge pe macedonean că este bulgar sau sârb, cu excepția acelor macedoneni în care propaganda bulgară a prins deja rădăcini.

”

Aceste activități ale lui Popov au fost criticate de intelectualitatea bulgară din Macedonia. Cu această ocazie, scriitorul bulgar Kuzman Șapkarev scria în anul 1888 într-o scrisoare către Marin Drinov că „Un ciudat – Temko Popov, fiul nelegitim al lui Stefan Vladikov – trădătorul lui Dimităr Miladinov, îl minte pe consulul sârb de la Țarigrad (Stojan Novaković)^[7] că-i va transforma pe bulgarii macedoneni în sârbi vechi”.^[8] Temko s-a mutat înapoi la Belgrad, unde Societatea „Sfântul Sava”^⁠(d) l-a ajutat material în noua sa activitate. Acest compromis cu interesele sârbe l-a făcut mai târziu să abandoneze complet programul său separatist.^[9] Ulterior, din 1888 până în 1913, Temko s-a aflat în serviciul diplomatic sârb, îndeplinind diverse însărcinări la Salonic, Istanbul și Atena. Ca urmare, odată cu intrarea în secolul al XX-lea, el și colaboratorii săi au promovat doar idei prosârbești.^[10] După Revoluția Junilor Turci, Temko a devenit senator sârb în Parlamentul Otoman^⁠(d), îndeplinind acest mandat în anii 1908–1909, când a locuit la Constantinopol.^[11] Aici a publicat ziarul sârbesc Carigradski glasnik.^[12] Mai târziu a lucrat la Ambasada Serbiei de la Atena până la încheierea Războaielor Balcanice în 1913. S-a mutat apoi în orașul Ohrid, care fusese cedat recent Serbiei, și a devenit primarul acestui oraș până la ocuparea sa de către bulgari în 1915. În anul 1918, după încheierea Primului Război Mondial, a devenit pentru a doua oară primar al orașului Ohrid. Popov a fost numit în 1921 inspector în Serviciul Agricol de la Bitola, de unde s-a pensionat.

Note

1. ...In other words, Macedonianness is a direct consequence or, more precisely, construct of the competing Balkan ideologies. Marinov provides a few examples of how this Macedonianness found expression. However, these examples yield only one conclusion: it is not quite clear what Macedonianness means because all the Macedonian intellectuals defined it and expressed it in a different way, including Grupčević and Popović. According to Marinov, «there are historical personalities from late Ottoman Macedonia whose identity largely ‘floated’ between the Serbian and the Bulgarian national option», and between them appeared the third Macedonian option, which was used by Serbian diplomatic circles as «a possible counterweight to Bulgarian influence in Macedonia.» Stojan Novaković concretely assumed it would be much better to use the already present vague sense of this Macedonianness, and turn, harness and mold it to Serbian advantage, instead of attempting to impose Serbian nationhood directly upon Macedonians. This was obviously the case with the two owners of Carigradski glasnik, who turned from the Greek education they had been given and their vague sense of Macedonianness to Serbian nationhood.. Pentru mai multe informații vezi: Klara Volarić, Forgotten Istanbul-based Paper in the Service of Ottoman Serbs, 1895-1909” (teză de doctorat nepublicată, Central European University, Budapesta, 2014), p. 94.
2. The Serbian politician might have had in mind the “successful” example of Macedonian Slavs who migrated to Serbia and developed a kind of Macedonian pro-Serbian identity. One such case was Despot Badžović, a personal friend of Gjorgjija Pulevski, who in 1879 published a primer written in a Serbified variety of the Macedonian language. Similarly, some of the first “Macedonists” were educated in Serbia or under Serbian cultural influence; sometimes they sought to spread that influence. This was likely the case with four activists—Naum Evro(vić), Kosta Grupče(vić), Temko Popov(ić) and Vasil(ije) Karajovov(ić)—who, in 1886, formed in Sofia an ephemeral “Secret Macedonian Committee.” Pentru mai multe informații vezi: Roumen Daskalov and Tchavdar Marinov. Entangled Histories of the Balkans: Volume One: National Ideologies and Language Policies. BRILL, 2013. p. 315.
3. Roumen Daskalov și Tchavdar Marinov. Entangled Histories of the Balkans: Volume One: National Ideologies and Language Policies. BRILL, 2013. p. 316
4. Dragan Taškovski (1969). Rađanje makedonske nacije. Zavod za izdavanje udžbenika Socijalističke Republike Srbije. p. 175. Accesat în 23 mai 2013. коју су предводили Наум Евров, Коста Групчев, Василиј Карајовев и Темко Попов 
5. Chris Kostov, Contested Ethnic Identity: The Case of Macedonian Immigrants in Toronto, 1900-1996, Peter Lang, 2010, ISBN: 3034301960, p. 65
6. Jovan Pavlovski; Mišel Pavlovski (1993). Od prvična ideja do država: eden možen pogled na razvojot na nacionalnata misla i državnosta kaj Makedoncite. Detska radost. p. 45. Accesat în 25 mai 2013. да не се лажеме, Деспоте, националниот у Македонија до такво дередже денеска је стигнал, што то и сам Исус Христос ако слезит од небоно не можит да го уверит Македонеца оти тој е блгарин или србин, освен оние Македонци у кои веќе пропагандата блгарска се има вкоренено 
7. According to Novaković the Bulgarian idea was deeply rooted in Macedonia and it was almost impossible to shake it completely by opposing it merely with the Serbian idea. That was why the Serbian idea would need an ally that could stand in direct opposition to Bulgarianism and would contain in itself the elements which could attract the people and their feelings and thus sever them from Bulgarianism. This ally he saw in Macedonism. Novaković's diplomatic activity in Constantinople and St. Petersburg played significant role for the realization of his macedonist ideas. The diplomatic convention with Ottoman Turkey signed in 1886, due to Novaković's skillful negotiations, made possible the opening of Serbian consulates in Skopje and Thessaloniki. He was instrumental in organizing a huge network of Serbian consulates, secular and religious Serbian schools and Serb religious institutions throughout Turkey in Europe, in particular in Macedonia, where he aided macedonist intellectuals. Angel G. Angelov, The European Legacy: Toward New Paradigms, 1470-1316, vol. 2, nr. 3, 1997, pp. 411–417
8. Kosta Tsŭrnushanov, Makedonizmŭt i sŭprotivata na Makedonia sreshtu nego, Universitetsko izdatelstvo „Sv. Kliment Okhridski”, 1992, p. 38.
9. Klaus J. Mattheier, Sociolinguistica, vol. 5–6, M. Niemeyer, 1991, ISBN: 3484603682, p. 131
10. Dimitar Bechev, Historical Dictionary of the Republic of Macedonia, Scarecrow Press, 2009, ISBN: 0810855658, p. 162
11. Mehmet Hacısalihoğlu, Die Jungtürken und die Mazedonische Frage (1890-1918), Oldenburg, 2003, ISBN: 3486567454, p. 257.
12. Klara Volarić, „Between the Ottoman and Serbian States: Carigradski Glasnik, an Istanbul-based Paper of Ottoman Serbs, 1895-1909”, în The Hungarian Historical Review, vol. 3, nr. 3, (2014), pp. 560–586.

Bibliografie

• Društvo Sv. Save (1936). Spomenica Društva Svetoga Save, 1886-1936. Društvo Sv. Save. 
• Биљана Вучетић (1 septembrie 2012). Наша ствар у Османском царству: Our Issue in the Ottoman Empire. Istorijski institut. pp. 63, 107. ISBN 978-86-7743-095-5.