Constantin Rădulescu-Motru

Constantin Rădulescu-Motru s-a născut pe 2/15 februarie 1868, în comuna Butoiești, județul Mehedinți, fiul lui Radu Poppescu și al Juditei Butoi. Tatăl său, născut în 1837, a fost fiul egumenului mânăstirii Gura Motrului, Eufrosin Poteca. Descendența este sugerată direct de Constantin Rădulescu-Motru însuși în Revizuiri și adăugiri ..., indirect de schimbarea numelui său de familie și confirmată fară echivoc de fiica filozofului, Margareta, în 1993. Mama, Judita Butoi, s-a născut în 1847 și a murit, din cauza complicațiilor avute la naștere, la câteva zile după nașterea lui Constantin. Ulterior, Radu Poppescu s-a recăsătorit cu Ecaterina Cernăianu, cu care a avut nouă copii.

Moșteniri

Averea mamei, moșia din Butoiești, măsurând aproximativ 300 de pogoane, administrată de bunicul matern al lui Constantin, Ion Butoi, care a fost și proprietarul acesteia, va reveni ca moștenire copilului, slujindu-i ca suport material constant în viață.

Radu Poppescu a fost, printre altele, secretar al tatălui său, ierarhul Eufrosin Poteca. Prin testament, acesta îi lăsase tatălui lui Constantin fonduri pentru o bursă în străinătate, de care Radu Poppescu nu a putut beneficia datorită unor dificultăți birocratice create de ministrul Instrucției Publice. Mult mai târziu, când problemele birocratice legate de folosirea fondurilor au fost rezolvate, Constantin Rădulescu (încă nedevenit Rădulescu-Motru), moștenitorul de drept al bursei, o refuză considerând că își poate acoperi cheltuielile legate de studierea în străinătate cu ajutorul veniturilor moșiei de la Butoiești. Bursa respectivă a fost, în final, "destinată" lui Gheorghe Țițeica, viitorul mare matematician.

Copilărie

În timpul copilăriei, Constantin a suferit de friguri palustre și și-a fracturat un picior, motiv pentru care va rămâne cu un defect fizic, pe care îl va suporta toată viața.

Conform biografiei din "Psihologia poporului roman", Rădulescu Motru nu a suferit de mic de nici un defect fizic. Piciorul si l-a fracturat in timpul vieții de om matur - spre batrânețe (alunecând pe scări).^{[necesită citare]}

Studii

Între 1880 - 1885, Constantin urmează liceul la Craiova, pe care îl va termina și absolvi la vârsta de 17 ani.

În 1885 se înscrie simultan la Facultatea de Drept și la Facultatea de Litere și Filosofie, ambele din cadrul Universității București. Cu Titu Maiorescu, care îi este profesor, și care îl remarcă imediat, stabilește legături spirituale puternice și de durată. Frecventează, de asemenea, cursurile profesorilor Constantin Dumitrescu-Iași, Bogdan Petriceicu Hașdeu, V. A. Urechia, Grigore Tocilescu.

În 1888, obține licența în drept cu teza "Despre contracte", cu mențiunea magna cum laude.

În 1889, trece examenul de licență în filosofie cu lucrarea "Realitatea empirică și condițiile cunoștinței".

Europa Centrală

În vara anului 1889, în lunile iulie și august îl însoțește pe Titu Maiorescu într-o călătorie în Austria, Germania și Elveția. În Austria și Germania, vizitarea Vienei și a München-ului, a universităților prestigioase din aceste centre culturale și contactarea personală a unor personalități marcante ale momentului au fost scopurile esențiale ale vizitelor.

Germania

Între 1890 și 1893 se stabilește în Germania. După ce a studiat un semestru la München, fiind student al lui Carl Stumpf, se mută la Leipzig. Acolo, timp de trei ani, lucrează în laboratorul vestitului psiholog Wilhelm Wundt. Alături de studiile psihologice, pe care le face sub îndrumarea profesorului Wundt, frecventează și alte cursuri, dintre care cele de fizică, fiziologie, chimie, psihiatrie și matematică sunt cele pe care le frecventează regulat. De asemenea, frecventează cursul de filologie română, ținut de profesorul Gustav Weigand. Se căsătorește cu o nemțoaică, care refuză să-l însoțească în România. Ca atare, această căsnicie nereușită va fi desfăcută ulterior.

În 1892, își adaugă numele de Motru la cel de Rădulescu.

Revenirea în țară

Un an mai târziu, devine doctor în filosofie cu teza Zur Entwickelung von Kant's Theorie der Naturkausalität. Henri Bergson a citat teza lui Rădulescu-Motru în lucrarea Introduction à la Metaphysique. În 1897 înființează „Studii filosofice” care va deveni "Revista de filosofie". Între 1895 și 1899 este bibliotecar la biblioteca Fundației Universitare Carol I. În 1918 devine director al Teatrului Național din București. În 1923 este primit în Academia Română pentru ca în 1938 să devină președintele acestei instituții, funcție exercitată până în 1941.

Contribuțiile în psihologie

Constantin Rădulescu-Motru își începea Cursul de psihologie cu definiția etimologică a psihologiei, pe care o numea știința despre viața sufletească, pornind de la termenii grecești psyche (suflet) și logos (știință).Considera că psihologia „urmărește să descrie în mod complet și exact diferite forme ale vieții sufletești; în același timp, ea ne dă și explicarea faptelor sufletești sub raportul succesiunii și al coexistenței lor” ^[3].

El definea senzațiile sau simțirile elementare „ca fiind ultimele diferențieri pe care le obținem în înfățișările intuitive ale conștiinței, prin izolarea și modificarea condițiilor lor de producere”. Conform lui, conștiința recepționează imagini despre obiecte, nu trăiri elementare, deoarece gusturile, culorile și impresiile noastre despre temperatură etc., sunt proprietățile unor obiecte, fără o existență proprie, iar denumirile lor sunt rezultatul unui proces de abstractizare. Deși rareori omul le realizează separat, senzațiile sunt fenomene reale ale vieții psihice, care stau la baza proceselor psihice mai complexe și se integrează în acestea ^[4].

Scrieri

F.W.Nietzsche. Viața și filosofia, 1897
Problemele psihologiei, 1898
Știință și energie, 1902
Cultura română și politicianismul, 1904
Psihologia martorului, 1906
Psihologia industriașului, 1907
Puterea sufletească; Psihologia ciocoismului, 1908
Poporanismul politic și democrația conservatoare; Naționalismul cum se înțelege. Cum trebuie să se înțeleagă, 1909
Sufletul neamului nostru. Calități bune și defecte, 1910
Din psihologia revoluționarului, 1919
Rasa, cultura și naționalitatea în filosofia istoriei, 1922
Curs de psihologie, 1923
Țărănismul. Un suflet și o politică, 1927
Învățământul filosofic în România; Centenarul lui Hegel; Psihologie practică, 1931
Vocația, factor hotărâtor în cultura popoarelor, 1932
Ideologia statului român, 1934
Românismul. Catehismul unei noi spiritualități, 1936
Psihologia poporului român, 1937
Timp și destin, 1940
Etnicul românesc. Comunitate de origine, limbă și destin, 1942

In memoriam

Casa Memorială „Constantin Rădulescu-Motru” din Butoiești, județul Mehedinți

Note

^ ^a ^b Constantin Rădulescu-Motru, Autoritatea BnF
^ IdRef, accesat în 23 mai 2020
^ Lupșa, Elena, Victor Bratu, op. cit., pg. 6
^ Lupșa, Elena, Victor Bratu, op. cit., pg. 14

Bibliografie suplimentară

Schifirneț, Constantin (ianuarie 2003), Constantin Rădulescu-Motru. Viața și faptele sale, vol.I-III, București: Editura Albatros

Săndulescu, Al. (2008), Întoarcere în timp: memorialiști români, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, București: Editura Muzeul Național al Literaturii Române, pp. 140–154
Bejat, Marian (1972), Geneza psihologiei ca știință experimentală în România, București: EDP, pp. 215–236
Lupșa, Elena, Victor Bratu (2005), Psihologie. Manual pentru clasa a X-a. Deva: Editura Corvin.

Legături externe

Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – R
Cezar Avram, Mihaela Bărbieru, Constantin Rădulescu-Motru – Personalitate marcantă a culturii românești^{[nefuncțională]}, Arhivele Olteniei, Serie nouă, nr. 31, 2017, p. 105-115

[f4e5b9b90b1ba0d2d821a55b0aff536b-1] Constantin Rădulescu-Motru, Autoritatea BnF

[732b91f9ef22460a58b70934f3c1e0d9-2] IdRef, accesat în 23 mai 2020

[3] Lupșa, Elena, Victor Bratu, op. cit., pg. 6

[4] Lupșa, Elena, Victor Bratu, op. cit., pg. 14

[1]

[2]

[3]

[4]

v d m Președinții Academiei Române
Academia Română (1876-1948)	Ion Heliade-Rădulescu • August Treboniu Laurian • Nicolae Kretzulescu • August Treboniu Laurian • Ion Ghica • Dimitrie A. Sturdza • Ion Ghica • Mihail Kogălniceanu • Ion Ghica • George Barițiu • Iacob Negruzzi • Ion Ghica • Nicolae Kretzulescu • Petru Poni • Petre S. Aurelian • Ioan Kalinderu • Anghel Saligny • Iacob Negruzzi • Constantin I. Istrati • Petru Poni • Dimitrie Onciul • Iacob Negruzzi • Emil Racoviță • Ioan Bianu • Ludovic Mrazec • Alexandru I. Lapedatu • Constantin Rădulescu-Motru • Ion Th. Simionescu • Dimitrie Gusti • Andrei Rădulescu
Academia RPR/ Academia RSR (1948-1990)	Traian Săvulescu • Athanase Joja • Ilie G. Murgulescu • Miron Nicolescu • Șerban Țițeica (interimar) • Theodor Burghele • Cristofor Simionescu (interimar) • Gheorghe Mihoc • Ioan Anton (interimar) • Radu Voinea
Academia Română (1990-prezent)	Mihai Drăgănescu • Virgiliu N. Constantinescu • Eugen Simion • Ionel Haiduc • Ionel Valentin Vlad • Cristian Hera (interimar) • Ioan-Aurel Pop