Cuphophyllus colemannianus

Cuphophyllus colemannianus sin. Hygrocybe colemanniana
Genul Cuphophyllus, aici C. colemannianus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hygrophoraceae
Gen: Cuphophyllus
Specie: C. colemannianus
Nume binomial
Cuphophyllus colemannianus
(A.Bloxam) Bon (1984)
Sinonime
  • Hygrophorus colemannianus (A.Bloxam) (1854)
  • Camarophyllus colemannianus (A.Bloxam) Ricken (1915)
  • Hygrocybe colemanniana (A.Bloxam) P.D.Orton & Watling (1969)
  • Hygrocybe subradiata sensu auct.; fide Checklist of Basidiomycota of Great Britain and Ireland (2005)
Modifică text Consultați documentația formatului

Cuphophyllus colemannianus (Andrew Bloxam, 1854 ex Marcel Bon 1985) sin. Hygrocybe colemanniana (Andrew Bloxam, 1854 ex Peter Darbishire Orton & Roy Watling, 1969), din încrengătura Basidiomycota, în familia Hygrophoraceae și de genul Cuphophyllus,[1][2] este o specie saprofită rară de ciuperci comestibile. O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește prin pajiști, pășuni, parcuri, în zone ierboase ale marginilor de pădure, crescând în grupuri mai mici. Apare de la câmpie la munte din septembrie până în noiembrie.[3][4]

Taxonomie

[modificare | modificare sursă]
A. Bloxam cu frate

Numele binomial Hygrophorus colemannianus a fost determinat de Andrew Bloxam (1801-1878), un botanist englez și cleric anglican în volumul 13 al jurnalului științific Annals and Magazine of Natural History.[5]

În 1969, micologii englezi Peter Darbishire Orton și Roy Watling au dovedit că specia aparține mai curând genului Hygrocybe, modificând genul sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 29 al jurnalului botanic Notes from the Royal Botanical Garden Edinburgh.[6]

În sfârșit, în anul 1985, cunoscutul micolog francez Marcel Bon a creat genul nou Cuphophyllus, alăturând specia acestui gen, de verificat în volumul 14 al jurnalului micologic Documents Mycologiques,[7] fiind numele curent valabil (2023).

Sinonim obligatoriu este Camarophyllus colemannianus hotărât de micologul german Adalbert Ricken în 1918,[8] bazând pe descrierea lui Bloxam.

Alte încercări de redenumire nu sunt cunoscute.

Epitetul specific a fost creat de Andrew Bloxam în onoarea prietenului său William Higgins Coleman (1812-1863), de asemenea preot catolic și botanist.

Descriere

[modificare | modificare sursă]
Bres.: Hygrophorus colemannianus
  • Pălăria: subțire și slab higrofană cu un diametru de 3-5 (7) cm destul de moale, inițial conică până convexă cel mult cocoșată turtit cu marginea ascuțită, este ulterior deprimată, fără cocoașă, cu marginea ondulată și răsucită în sus, uneori crăpată longitudinal. Cuticula netedă, de fapt uscată este doar la umezeală lucioasă și slab unsuroasă, fiind spre margine striată și adesea translucidă. Coloritul este în primul rând în tinerețe maroniu cu o tentă roșiatică, apoi gri-brun și la bătrânețe, datorită higrofanității, nu rar brun până la bej deschis. Nu se schimbă după apăsare sau leziune.
  • Lamelele: moi, îndepărtate, groase, inegale, parțial bifurcate și ceva bulboase, interconectate prin multe nervuri încrucișate (anastomoze), sunt scurt spre profund decurente la picior. Coloritul poate fi albicios, gri, brun-cenușiu până chiar brun-violet. Muchiile sunt netede.
  • Piciorul: destul de robust de 4 la 7 cm lungime și 0,5-0,8 (1) cm grosime este uscat, neted fibrilos longitudinal, cilindric, adesea îndoit, în tinerețe plin, apoi împăiat. Coloritul este albicios până la un maroniu mătăsos, la bază mai deschis. Nu prezintă un inel și nu se decolorează prin rupere sau leziune.
  • Carnea: subțire în pălărie are un context ferm, destul de robust, fiind de un colorit albicios. Nu se decolorează după tăiere. Mirosul este imperceptibil și gustul blând, dar neremarcabil.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori hialini (translucizi), neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod), netezi, ovoidali până slab elipsoidali cu un apicol precum o picătură mare uleioasă în centru, având o mărime de (6,5) 7- (8) 9 x 5-6 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare cu cleme bazale măsoară 40 (47)-50 (55) x 6-8 microni. Pileipellis este o cutis netedă cu cleme foarte frecvente, hifele din stratul superior având o lățime de abia peste 4 µm, prezentând uneori celule terminale cilindrice, rotunjite apical și un pigment încrustat fin de culoare palidă, mai ales vizibil pe celulele foarte înguste. Himenoforul tramei este nedextrinoid, iregular, format din hife septate destul de scurte cu o dimensiune aproximativă de 28-82 x 9-12 microni. Cistidele (celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) lipsesc.[9][10]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[11]
  • C. colemannianus, lamele din apropiere
    C. colemannianus, lamele din apropiere
  • C. colemannianus bătrâni: lamele și picior
    C. colemannianus bătrâni: lamele și picior
  • C. colemannianus în diverse stadii de evoluție
    C. colemannianus în diverse stadii de evoluție

Confuzii

[modificare | modificare sursă]

Specia poate fi confundată cu Cuphophyllus fornicatus sin. Hygrocybe fornicata (fără valoare alimentară),[12] Cuphophyllus lacmus (comestibil),[13] Cuphophyllus pratensis sin. Hygrocybe pratensis, ciuciuleni de iarbă) (comestibil),[14] Cuphophyllus radiatus (comestibil)[15] + imagini, Hygrocybe chlorophana (comestibilă),[16] Hygrocybe intermedia,[17] Hygrophorus arbustivus (comestibil),[18] Hygrophorus discoideus (comestibil),[19] Hygrophorus lucorum (comestibil),[20] Hygrophorus nemoreus (comestibil),[21] Hygrophorus pudorinus (comestibil),[22] sau Hygrophorus speciosus (comestibil).[23]

Specii asemănătoare în imagini

[modificare | modificare sursă]
  • Cuphophyllus fornicatus
    Cuphophyllus fornicatus
  • Cuphophyllus lacmus
    Cuphophyllus lacmus
  • Cuphophyllus pratensis sin. Hygrocybe pratensis
    Cuphophyllus pratensis sin. Hygrocybe pratensis
  • Hygrocybe chlorophana
    Hygrocybe chlorophana
  • Hygrocybe intermedia
    Hygrocybe intermedia
  • Hygrophorus discoideus
    Hygrophorus discoideus
  • Hygrophorus nemoreus
    Hygrophorus nemoreus
  • Hygrophorus arbustivus
    Hygrophorus arbustivus
  • Hygrophorus lucorum
    Hygrophorus lucorum
  • Hygrophorus nemoreus
    Hygrophorus nemoreus
  • Hygrophorus pudorinus
    Hygrophorus pudorinus
  • Hygrophorus speciosus
    Hygrophorus speciosus

Valorificare

[modificare | modificare sursă]

Această specie este comestibilă, dar de calitate mai scăzută. Se potrivește cel mai bine ca adăugare la o mâncare de alte ciuperci. Datorită rarității, ar trebui fi cruțată și lăsată la loc. Specia este clasificată drept vulnerabilă în Lista roșie a IUCN.

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 444-445 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 114-115 - 2, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ A. Bloxam: „Hygrophorus colemannianus”, în: „Annals and Magazine of Natural History”, vol. 13, Editura Taylor & Francis, Londra 1854, p. 403
  6. ^ P.D.Orton & Watling: „Hygrocybe colemanniana”, în: „Notes from the Royal Botanical Garden Edinburgh”, vol. 29, nr. 1, Edinburgh 1969, p. 131
  7. ^ Marcel Bon: „Documents Mycologiques, vol. 14, nr. 56, Editura Groupe de mycologie fondamentale et appliquée, Lille, octombrie 1984, p. 10
  8. ^ Adalbert Ricken: „Vademecum für Pilzfreunde Taschenbuch zur bequemen Bestimmung aller in Mittel-Europa vorkommenden ansehnlicheren Pilzkörper”, Editura Quelle & Meyer, Leipzig 1918, p. 197
  9. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 338
  10. ^ Interhias
  11. ^ Helmut Gams (ed.): Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 3-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967, p. 62, nr. 13
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 394-395 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 448-449 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 434-435 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ David Boertmann: „The Genus Hygrocybe”, Editura Danish Mycological Society, Copenhaga 1996, p. 60, ISBN: 978-87983-5811-4
  16. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 454-455, ISBN 88-85013-46-5
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 440-441 - 1, ISBN 3-405-11774-7
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 386-387 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 452-453 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 4248-4259 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 442-443 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 442-443 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 444-445 - 1, ISBN 3-405-12116-7

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • David Boertmann: „The Genus Hygrocybe”, Editura Danish Mycological Society, Copenhaga 1996, p. 94, ISBN: 978-87983-5811-4
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Óscar García Cardo, José María García Cardo: „Guía de setas de la provincia de Cuenca”, Editura Ediciones de la Universidad de Castilla-La Mancha, Cuenca 2019, ISBN: 978-84-9044-345-3
  • Richard William George Dennis: „The Fungi of Southeast England”, Editura Royal Botanic Gardens, Kew 1995, ISBN: 978-0-9476-4380-5
  • Régis Courtecuisse, Bernard Duhem: “Mushrooms & Toadstools of Britain and Europe”, Editura HarperCollins, Chicago 1995, ISBN: 978-00022-0025-7
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 3: „Ständerpilze. Blätterpilze I“, Editura Ulmer, Stuttgart 2001, p. 461, ISBN 978-3-8001-3536-1
  • Raymond McNeil: „Le grand livre des champignons du Québec et de l'est du Canada”, Éditions Michel Quintin, Québec 2020, ISBN: 978-2-89762-301-2
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, cu 429 ilustrații, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

[modificare | modificare sursă]