Ford România S.A. | |
Tip | Societate pe acțiuni |
---|---|
Predecesor | RODAE Automobile Craiova S.A. |
Fondată | 2008 |
Țara | România |
Sediu | Craiova, Județul Dolj |
Industrie | automobilistică |
Produse | automobile |
Proprietar | Ford Otosan[1] |
Angajați | 4.449 (2018)[2] |
Prezență online | |
https://www.ford.ro/ | |
Modifică date / text |
Ford România este un producător de automobile cu sediul în Craiova, România, subsidiar companiei americane Ford.
Uzina a fost înființată în anul 1976 ca societatea mixtă româno–franceză Oltcit (guvernul României – Citroën). În 1991, prin preluarea acțiunilor Citroën (care decide să se retragă din asociere) de către statul român, Oltcit devine Automobile Craiova. În 1994, Automobile Craiova împreună cu grupul sud-coreean Daewoo formează compania mixtă Daewoo Automobile România, pentru ca, în anul 2006, guvernul român să răscumpere acțiunile părții coreene, redevenind acționar majoritar.
În anul 2007, Ford a oferit 57 milioane de euro pentru 72,4% din acțiunile Automobile Craiova.[3] Imediat după semnarea contractului de privatizare - în septembrie 2007, Comisia Europeană (CE) a declanșat o investigație referitoare la acordarea unui ajutor de stat ilegal.[3]
În luna februarie 2008, după mai multe insistențe din partea ambelor părți, CE a cerut statului român să recupereze de la Ford un ajutor de stat ilegal de 27,5 milioane de euro.[3]
Ford a preluat oficial Automobile Craiova în martie 2008[4]. Noul acționar a început proiectul de modernizare în luna mai 2008, iar în primăvara anului 2009 a achiziționat și un pachet de 22% din acțiunile Automobile Craiva deținute de SIF Oltenia.[3]
Ford și-a luat angajamentul că va realiza o producție de minimum 200.000 de mașini în al patrulea an de la privatizare, va efectua o serie de investiții în valoare totală de circa 800 milioane de euro și că va păstra toți angajații.[3]
În ianuarie 2010, Ford a realizat un împrumut în valoare de 400 milioane euro de la Banca Europeană de Investiții, garantat de statul român în proporție de 80%.[5] Creditul va fi folosit pentru cofinanțarea unui proiect de dezvoltare a unui motor cu emisii reduse de dioxid de carbon și a producției ulterioare la uzina din Craiova.[5]
Producția de automobile la Uzina Ford din Craiova a început pe 8 septembrie 2009, însă într-un ritm foarte scăzut, cu aproximativ 10 automobile pe zi, producând până la sfârșitul lui 2009 aproximativ 1.000 de unități.[5]
Conform ultimelor angajamente Ford România, în anul 2013 vor fi instalate la uzina din Craiova capacitățile de producție necesare fabricării a 350.000 de unități pe an.[6]
În anul 2012 au fost produse 30.600 de unități.[7]
Număr de angajați în 2011: 3.500[8]
În data de 1 iulie 2022, Ford Otosan, companie din Turcia, a preluat oficial fabrica Ford de la Craiova, în urma unui transfer de proprietate. Planurile noului proprietar includ investiții de 490 milioane euro. În urma acestor investiții capacitatea de producție a uzinei va crește de la 250.000 vehicule/an la 272.000 vehicule/an. Totodată, planurile companiei turcești prevăd producerea la Craiova a unei versiuni electrice a SUV-ului de mici dimensiuni Puma (din 2024) și lansarea unei generații a modelului Courier. [9]