Notis Sfakianakis Νότης Σφακιανάκης | |
![]() Notis Sfakianakis | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Panagiotis Sfakianakis greacă Παναγιώτης Σφακιανάκης |
Poreclă | Άρχοντας ![]() |
Născut | ![]() Heraklion insula Creta, Grecia Irakleio, Grecia ![]() |
Număr de copii | 2 ![]() |
Cetățenie | ![]() ![]() |
Ocupație | Muzician, solist vocal, compozitor |
Limbi vorbite | limba greacă modernă ![]() |
Origine | Atena, Grecia |
Gen muzical | Muzică folk |
Instrument(e) | Vocal |
Ani de activitate | 1985 - prezent |
Case de discuri | Sony Greece, Minos EMI, Universal Greece |
Discografie | |
Listă completă | Notis Sfakianakis discography[*] ![]() |
Prezență online | |
Modifică date / text ![]() |
Panagiotis (Notis) Sfakianakis (Greacă: Νότης Σφακιανάκης; născut pe 2 noiembrie 1959) este un cântăreț grec ale cărui cântece aparțin genului Laïkó[A] (română muzică folk urbană), fiind unul dintre cei mai de succes cântăreți – din Grecia și Cipru – din toate timpurile[1]. Melodia sa de referință - "Vulturul" (greacă O αετος)[B] - este unul dintre cele mai populare cântece din istoria muzicii grecești[2].
S-a născut în orașul Heraklion din insula Creta, dintr-un tată cretan și o mamă din Asia Mică. A avut doi frați: George și Pollyanna (primul decedat de cancer). La vârsta de șapte ani, s-a mutat împreună cu mama lui în insula Kos.[3] Pasionat de muzică, în jurul vârstei de 20 de ani a devenit disk jokey, practicând pentru a se întreține diverse alte meserii: electrician, instalator, chelner, muncitor necalificat.[2]
În 1985 a avut prima tentativă de a cânta sub forma unei trupe care prelua hiturile în limba engleză ale momentului, proiect pe care pe fondul insuccesului l-a abandonat. Un an mai târziu − revenit în Creta ca și cântăreț solo – a avut ocazia de a lua contact și de a-și asuma dezideratele profesiei de muzician.[2] Între 1986 și 1990 a încearcat diverse expediente, ajungând să cânte un timp în deschiderea altor concerte.[3] În 1991 l-a întâlnit pe Costas Bourmas, manager al filialei grecești a Sony Music Entertainment, cel care avea să-l lanseze în carieră. Cu Sony a înregistrat primul său album [Prima dată]„Πρώτη φορά”[3] , care a și ajuns între primele 10 locuri.[2]