George Georgescu

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
George Georgescu
Date personale
Născut[2][3][4] Modificați la Wikidata
Sulina, Tulcea, România Modificați la Wikidata
Decedat (76 de ani)[2][3][4] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiedirijor Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiUniversitatea Națională de Muzică București, Universität der Künste Berlin[*][[Universität der Künste Berlin (public art school in Berlin, Germany)|​]]  Modificați la Wikidata
Gen muzicalmuzică clasică  Modificați la Wikidata
Instrument(e)violoncel  Modificați la Wikidata
Case de discuriElectrecord[1]
Aprelevski zavod gramplastinok[1]
Supraphon[*]​[1]
Polskie Nagrania Muza[*]​[1]
Editura Casa Radio[1]
Melodia[*][[Melodia (Soviet and Russian record label)|​]][1]  Modificați la Wikidata
PremiiOrdinul Muncii  Modificați la Wikidata
Membru corespondent al Academiei Române
Modifică date / text Consultați documentația formatului

George Georgescu (n. , Sulina, Tulcea, România – d. , București, România), dirijor român, academician, director al Orchestrei Filarmonice din București, unul din cei mai mari reprezentați ai stilului dirijoral clasic caracteristic școlii germane.

Cariera muzicală

[modificare | modificare sursă]

De la violoncelist la dirijor

[modificare | modificare sursă]

George Georgescu și-a început cariera artistică studiind vioara și violoncelul la București, apoi la Școala superioară de Muzică din Berlin, elev al lui Hugo Becker, eminent profesor de violoncel. Din 1910 a făcut parte ca violoncelist din cvartetul de coarde de sub conducerea violonistului Henri Marteau. În 1916 suferă un accident și este nevoit să abandoneze cariera de violoncelist. La sugestia cunoscutului dirijor Arthur Nikisch, care îi recunoaște calitățile muzicale neobișnuite, George Georgescu începe să studieze arta dirijorală și, în 1918, înregistrează un succes remarcabil la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Berlin.

Întors în țară preia direcția tinerei orchestre filarmonice din București. Cu fiecare nou concert, orchestra câștigă în maturitate și calitate interpretativă. Georgescu include în repertoriul orchestrei, alături de marii clasici ai compoziției, și operele compozitorilor români, în primul rând ale lui George Enescu.

Dirijor acasă și străinătate

[modificare | modificare sursă]

George Georgescu dirija adesea în străinătate, fie împreună cu orchestra filarmonică din București, fie invitat la pupitrul unor renumite orchestre simfonice. Își alege programul în funcție de orchestre și de public. Asfel la Viena dirijează compoziții de Johannes Brahms și Richard Strauss, compozitorii săi preferați, la Paris compoziții de Maurice Ravel și Paul Dukas, la Praga uvertura la opera Mireasa vândută de Bedrich Smetana, la Sofia concertul pentru pian și orchestră de Pancio Vladigherof, la Varșovia simfonia Cântece nocturne de Karol Szymanowski, iar în Italia compoziții ale lui Ottorino Respighi. Începând din anul 1926 întreprinde turnee și în Statele Unite, în fruntea orchestrei filarmonice din New York sau împreună cu orchestra Concertelor Colonne.

În timpul celui de-al II-lea Război Mondial, România fiind aliată puterilor Axei, George Georgescu - în afara activității dirijorale din București - este prezent și în viața muzicală a țărilor ce făceau parte din această alianță. Odată războiul sfârșit, George Georgescu, fost colaboraționist, este îndepărtat de la conducerea Filarmonicei din București până în 1947 când, la intervenția lui George Enescu, își reia activitatea muzicală, la pupitrul orchestrei radiodifuziunii române.

Ordinul Muncii și Artist al Poporului

[modificare | modificare sursă]

Abia după ce, în 1956, Constantin Silvestri - până atunci director al Filarmonicii din București - se expatriază în occident, la Paris (în 1957 emigrează în Anglia, la Bournemouth), George Georgescu revine la conducerea acestei orchestre, prestigioasele sale calități artistice neputând fi ignorate. În 1960 este decorat cu Ordinul Muncii clasa I și primește și titlul de Artist al Poporului. Înregistrează pentru casa de discuri Electrecord ediția integrală a simfoniilor lui Beethoven. Până la dispariția sa din viață în 1964, mai întreprinde turnee de concerte în străinătate, lucrând neobosit la perfecționarea interpretativă a orchestrei de sub conducerea sa.

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]

Note, referințe

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b c d e f Discogs, accesat în  
  2. ^ a b George Georgescu, SNAC, accesat în  
  3. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în  
  4. ^ a b George Georgescu, International Music Score Library Project, accesat în  

Legături externe

[modificare | modificare sursă]