Tadao Satō | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | 飯利 忠男 |
Născut | [1] Niigata, Japonia |
Decedat | (91 de ani)[2] |
Cauza decesului | cauze naturale (cancer[2]) |
Cetățenie | Japonia Imperiul Japonez (–) |
Ocupație | critic de film[*] jurnalist redactor[*] profesor universitar[*] |
Limbi vorbite | limba japoneză[3] |
Studii | 鉄道教習所[*] 新潟市立高志高等学校[*] |
Patronaj | Japanese National Railways[*] Nippon Telegraph and Telephone Public Corporation[*] Japan Institute of the Moving Image[*] |
Opere semnificative | Eiga Hyōron[*] 思想の科学[*] |
Note | |
Premii | Legiunea de onoare |
Modifică date / text |
Tadao Satō (佐藤 忠男 Satō Tadao?, n. , Niigata, Japonia – d. ) a fost un critic de film, teoretician și istoric de film japonez.
S-a născut la 6 octombrie 1930 în orașul Niigata[4] din prefectura Niigata.[5] A crescut în timpul regimului militarist și, sub influența propagandei, s-a înscris în 1944 ca voluntar în cadrul Programului de Instrucție Aviatică al Marinei Japoneze sau „Yokaren”, antrenându-se timp de un an să devină pilot.[5] Mulți dintre colegii săi au murit zburând în misiuni kamikadze.[5] După război s-a înscris la Liceul de Căi Ferate din Niigata și a fost angajat în 1949 la Căile Ferate Naționale Japoneze, dar a fost concediat aproape imediat din cauza restructurării companiei.[5] A lucrat apoi la o fabrică de reparații telefonice.[5]
În paralel cu munca în fabrică și-a continuat studiile preuniversitare la secția serală.[5] În anii 1940, odată cu apariția filmelor americane în cinematografele japoneze, a devenit pasionat de cinematografie și obișnuia să lipsească de la cursuri o dată la două zile pentru a merge să vizioneze filme.[5] A început să publice la începutul anilor 1950 în rubrica „Contribuția cititorilor” a revistei Eiga hyōron (Critici de film) și a colaborat la mai multe reviste ca amator. Eseul său despre filmele japoneze referitoare la yakuza, publicat în 1952 în revista Shiso no Kagaku, a fost bine primit, iar Tadao Satō a început să primească cereri pentru a scrie pentru diferite reviste.[5]
În 1956 a publicat prima sa carte: o istorie a cinematografiei japoneze. Succesul acestei prime cărți a făcut să fie solicitat să scrie recenzii pentru principalele reviste de cinema. Satō s-a impus treptat ca unul dintre principalii critici ai generației sale. Într-o carieră întinsă pe parcursul a 70 de ani a publicat peste 100 de cărți, fiind deosebit de prolific.[5] Subiectul principal al cărților sale este cinematografia japoneză, fiind urmărite diverse aspecte ale ei și analizate creațiile a multor cineaști japonezei precum Akira Kurosawa, Yasujirō Ozu și Kenji Mizoguchi.[5] A mai scris cărți despre filmele americane și despre cinematografia asiatică recentă, dar și despre alte forme artistice, cum ar fi manga sau teatrul.[5]
Abordarea sa se caracterizează prin erudiție istorică și, de asemenea, prin abilitatea de a-l face pe cititor să înțeleagă problemele estetice ale filmelor. Explicarea filmelor japoneze prin plasarea lor în contextul societății japoneze contemporane i-au consolidat reputația de critic japonez de film de prim rang.[5] Mai multe cărți ale lui Satō au fost traduse în limba engleză, iar recenziile sale erau citite de cinefilii americani și i-au adus autorului numeroase premii, inclusiv premiul Japan Foundation pentru contribuțiile sale la schimburile culturale americano-japoneze (2010).[5]
În anul 1996 a devenit director al Școlii Japoneze de Cinematografie (Nihon eiga gakkō), o școală particulară de film din Kawasaki (prefectura Kanagawa), fondată de regizorul Shōhei Imamura, care în 2011 s-a transformat în Institutul Japonez de Film (Nihon eiga daigaku).[5] În timpul conducerii sale, această școală s-a impus ca unul dintre cele mai importante centre de formare a specialiștilor din domeniul cinematografiei, estimându-se în 2011 că până la 20% dintre specialiștii care activau în industria cinematografică japoneză erau absolvenți ai școlii.[5]
Capodopera sa este Istoria cinematografiei japoneze în patru volume (publicată în Japonia în 1995), care constituie prima panoramă majoră a acestei cinematografii, atât în plan artistic, cât și în plan istoric și sociologic. Potrivit criticului francez Jean-Loup Passek. Tadao Satō este „istoricul cel mai potrivit pentru a prezenta evoluția cinematografiei din țara sa și mai ales pentru toate aspectele privitoare la perioadele cel mai greu identificabile (începuturile cinematografiei, cinematografia mută, înființarea marilor companii de producție etc.).[6] Un alt specialist, niponologul Donald Richie, critic de film de lungă durată al ziarului The Japan Times, a scris în prefața cărții Currents in Japanese Cinema (1982) că Tadao Satō este „cel mai rafinat critic de film din Japonia”.[5]
Este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai influenți autori în domeniul cinematografiei japoneze, deși o mică parte din opera sa a fost tradusă și publicată în străinătate.[7] Cărțile lui Satō au fost citate în mod frecvent ca sursă primară de informare în cărțile altor istorici ai cinematografiei japoneze precum Donald Richie[8] și Joan Mellen.[9]